Urăsc mașinile RATB. Frate, au un culoar de te freci sau te pipăi și te scuzi și simți înfipt sau mai țipă câte una că ai zgâriat-o cu catarama – câteodată aia de la geantă, nu de la curea, că atunci tace- sari papornița, ocolești baba, geme osul omului în care ai intrat cu cotul sau geme omul dracu’ știe de ce, că e post.
Azi ne pipăiam pe culoar care mai de care și la ușa mașinii două țațe țipau către omul din fața mea.
– Marine, la prima coborâm!
Omul, plin de sacoșe, se uita pe unde s-o ia. N-avea pe unde. Zic:
– Stați liniștit, că avem două curbe serioase până la prima, cu sacoșele alea nu răzbiți decât dacă ne striviți. Acolo coboară mulți, vă fac culoar.
Omul îmi zmbește blând, mulțumindu-mi.
Țațele iar țipă:
– Marineee, coborâm!
Omul dă din cap spre ele că a înțeles, alea nimic:
– Mă, coborâm!
– Da, domnule, am înțeles !
– Marine, coborâm!!
Trece prima curbă, ne unduim care peste cine cum poate, Marin se priponește bine pe picioare.
– Marine, coborâm!
– Da, da!
Mașina infectă mai merge și aproape de a doua curbă, țațele iar țipă că Marine coborâm.
Omul se uită aproape rușinat spre mine. Zic:
– Ce vreți? Așa-s femeile!
Și-n clipa aia văd zâmbete și chicoteli în jur. Pe lângă Marin erau numai bărbați.
După a doua curbă:
– Marineeeee, coborâm!
Bărbați, pe câteva voci:
– A înțeles, tăceți naibii din gură că o să coboare și el!!
Și Marin a coborât la prima în zâmbetele celor din jur.
:))) Cred că prefera să rămână vreo 3 stații Mărinu.
:)) El săracu ar fi rămas oricum în autobuz, că nu mai era chiar aşa în minoritate, dar de!