parenting 18 ani

By | 2017-08-09

Citesc chestii de parenting scrise de oameni chipurile deștepți. De unde s-or fi deșteptat ăștia așa rău, nu știu. Ce școli fac, ce calificări au… habar n-am, m-ar bate Dumnezeu să spun contra lor, că nu i-am controlat.  Par paranormali, oricum…Dar eu când citesc chestiile astea mă bucur până la lacrimi că n-am avut internet în primii ani de viață ai fiicei meile. Serios. Cred că aș fi plâns continuu de proastă ce sunt.

Eu când am născut-o pe fiica mea am avut un ghidul nou născutului de vreo 40 de pagini. Nu găsesc acum broșura, dar parcă atât era de groasă: 40 de pagini.  Conținea pojarul, varicela, oreionul, dinții care or să se schimbe și alte prostii valabile până pe la 7 ani.

M-a luat groaza. Cum dracu o să cresc eu un copil cu 40 de pagini ca ghid?!??

M-am căcat pe mine, la propriu. Iar primele ei căcări au fost un mare quest pentru mine. Le-am scos la capăt…. Prima rochiță a fost făcută din izmenele mele, dar cine știe în afară de mine și acum voi ?! Avea 5 ani când am reușit să mă împrietenesc cu o bibliotecară și să scot de la ea tot ce pot privitor la hidrocefalia de care suferea fie-mea. Toți copiii din referatele alea mureau până să împlinească 10 ani. Căcarea lumii în 4 acte, îți dai seama cum m-am simțit?! Revenind…

Să îți spun cum am scos-o din spital după 3 săptămâni cu urechile stoarse și răsucite mai ceva ca ale unui spiriduș din cauza perfuziilor pe care le avusese inclusiv în cap, și am montat niște vată pe canturile urechilor ei și le-am lipit de cap cu scoci ca să poată arăta acum a urechi?! Oh, și ce urechi  mișto are acum!….

Să vă spun că a fost un nou născut cu risc crescut !!!! (așa arăta foaia de ieșire din spital după 3 săptămâni  la externare?) Să vă spun cum i-am legat primul premergător de piciorul patului ca să nu se arunce în bradul sclipitor de Crăciun? Cum a urlat 3 ani de zile în fiecare noapte de diverse dureri până când fontanela capului i s-a închis?! De ziceau vecinii: bă…un copil urlă până la un an, a ta nu mai tace, că face 3?!

Să vă spun cum e să explici unui copil de 5 ani de ce alți copii mai mici stau în perfuzii și urlă acolo cu mamele alături, și arată ca niște mici frankensteini de ți se încrețește pielea pe tine și de ce tu, fata mea, trebuie să faci controale permanent și nu arăți ca cei care au gradul 3-4 de hidrocefalie așa, ca tine? Și că asta e viața, dacă prietenele tale nu știu cum e, tu știi pișcoțenie, și mă-ta ți-a dat gură să strigi durerea celor mulți.

Nuuu… Nu vă explic. Mergeți și vedeți copii în spitale. N-au nici o vină, dar așa s-au născut. Vă rupe. Jur.

Doctorii au zis că n-are cum să.

Eu am zis: ba da, dă-o dracu de treabă, ba da, are cum!

 

Și am chinuit-o să meargă, să vorbească, să recite, și am lăsat-o să înșire casa cu ață galbenă ca pe lasere ca să ajung la patul de dormit, și am lăsat-o să deseneze pereți cu patutu (iepurași) imaginari  și cu oameni care arătau ca niște spermatozoizi în loc de oameni, dar i-am zis că e perfect, așa arată oamenii, ca niște spermatozoizi, dă-i în pielea mea!. Am lăsat-o să se deseneze, să ne deseneze, să pună ștampile, cu o mânuță ea a stricat, eu am reparat și am strâns.

Între timp a trebuit să ne descurcăm cu un tătic care e….sonat? Sau nu știu, ce cunoștințe aveți voi despre oameni care hărțuiesc persoanele dragi până în pânzele albe, până te omoară psihic, până acolo unde nici măcar organul de siguranță și încredere nu concepe? Bref, despre asta, cu altă ocazie, dacă mă ține psihicul…

Greu pentru voi… La ea a mers. Sper. Copil, ce vrei!…

Primele interacțiuni cu internetul și hidrocefalia ei s-au petrecut prin 2006,  Am zis că mor când am citit ce scrie acolo. Am zis că mor, și o lună de zile n-am fost bună de nimic.

Am continuat să fiu mămică. I-am spus la primul insuficient că e ok să o dai de gard și am dus-o la McDonalds. Și că apreciez faptul că a recunoscut că a uitat să învețe poezia. Era important să recunoască prostia. Familia a zis că-s dusă cu pluta. Eu am zis că fac educație, așa că shut the fuck up.

Între timp au trecut 18 ani fraților. Cu dureri de cap, cu probleme renale care pe mine m-au albit, pe ea au căpiat-o, cu grețuri, cu atacuri de panică d-alea fără aer, “mami, vreau să respir acuuuuuum!!! mamiiiii!!!!!” cu membre amorțite, cu intrat la un liceu greu la care ea a vrut să intre, dar… cu un prieten al ei geană pe problemele ei. Nu m-a învățat nimeni dacă e ok, dar am simțit că e ok să aibă pe cineva care să știe cu ce se mănâncă ce i se întâmplă. Și m-am bucurat că alt copil e alături de ea. Că mă pot baza pe el. Mersi , bro! 😉 Keep in touch.

De parenting la 18 ani nu te învață nimeni. Atunci când trebuie să-i lași să zboare. Moamă ce nașpa e! S-o las să își pregătească singură cumpărăturile, sau de ce are nevoie pentru un menu. Culmea, nu l-a omorât pe prietenul ei nici cu mămăliga aia leșinată de acum o lună de zile, deci merge!!!! Poateeee!!!O las să fie ca și colega mea de apartament, căreia îi las loc să se gândească ce îi trebuie, cât costă, și dacă merită.

E mai greu ca atunci când era mică și mă credea pe cuvânt. Credeți-mă, e mult mai greu. Aviz bloggerilor cu copii mici 🙂 Sunteți novice, coa’. Serios, habar n-aveți! O să mă râd teribil când o să creșteți.

Nu sunt un părinte perfect, nu e nimeni, ,  nici unul nu sunteți, așa că tăceți dreak!

Din punctul meu de vedere totul despre parenting se rezumă la a lăsa copilul să viseze urmărindu-i visele și anturajul. Nu există ghid. E doar instinct și dorința de a le face bine.

Părerea mea. 

Pentru viitor zic asta, că-s ființă futuristă.

P.S. O iubesc cu toate că nu e într-o zodie compatibilă mie, nu e cum aș fi vrut eu să fie, dar știu sigur că atâta vreme cât a fost lutul meu a învățat să ia esențialul de la mine. Se vede. Vrea înr-o facultate care …mă rupe numai gândindu-mă că are tupeul să gândească așa sus. Vivat!

App: Luați articolul de la capăt și ascultați în timpul ăsta: Imagine Dragons, Believer .

Acum.

Mulțumesc.

Șiiii…..My lovely mirracle:

Puștoaica asta 0 să arate că se poate. Orice. Și (c)analul ei de refulare:

https://www.youtube.com/channel/UCnoAmxDfX1hTI0MWtXJpbqA

Care lași comentarii negative , gândește-te că are o mamă la pândă 😀

În rest, vă pup, și instincte bune la dădăceală!

 

 

 

 

7 thoughts on “parenting 18 ani

  1. Sebastiana

    Doamne, imi aduc aminte cand era micuta, cat de mult imi plăcea. Cat va admiram pe amândouă. Acum stiiiii… Bravo vouă! Multa sanatate!

    Reply
    1. mixy Post author

      Las’ că nici cu tine nu mi-e rușine! Chapeau pentru mamă de pitici 😉

      Reply
  2. ba_laura

    Am reformulat de vreo trei ori despre talentele voastre complementare, cum e clar ca ea a stiut sa-si aleaga fix mama de care avea nevoie, si cum e clar ca tie ti-a reusit o fata asa frumoasa cu privire desteapta. Dar nu iese bine, ca prea pare sa sune a complezenta. Asa ca n-o fac, doar va invidiez un pic pentru reusita.

    Reply
  3. Lotus

    Nu neg că se pot da sfaturi pertinente despre creșterea și educarea copiilor, dar în momentul în care le numești „parenting” nu mai ești părinte, ci blogger. Devii cam ca ăia care-și zic experți în Social Media. Ceea ce nu-i rău: mai faci reclamă unui săpun pentru bebeluși, mai primești un pătuț în teste. Sigurul care iese în pierdere la faza asta e copilul, pentru că, în loc să aibă o mamă, are o expertă în parenting. Dar măcar este star de mic, n-are nevoie s-ajungă la 18 ca să-și deschidă canal de YouTube.

    Reply
  4. Hapi

    Da Lotus dar se poate lucra de acasă, îți permiți o bonă dacă esti bună… nu ca mine 🙁

    Mixy și eu cred că puștoaica ta a avut exact mama “rânduită ” si ati invatat una de la alta să depăsiti momentele grele. Acum nu-mi pot inchipui ce satisfactie ai când te uiti la ea si cum au trecut anii, sper să mă bucur de asta într-o zi si eu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *