După violență (13)

By | 2018-02-22

Dacă timpul le rezolvă pe toate și totuși viața e scurtă,  cum naiba se împacă astea două? Mie nu-mi dă.

Mă gândesc cu groază cum ar fi fost dacă aș fi așteptat acum stând acasă, mergând la muncă. Cu toate astea, îmi vine să-mi duc copilul acasă și s-o îndop numai ca să văd că mănâncă, să văd cum arată, cum se simte și cum ciripește pe lângă mine.

Am primit diverse sfaturi de autoapărare în timpul ăsta, precum și ideea – gluma glumă, dar îți vine să spui! – că ce naiba mă, nu-i făceai și tu o mâncare bună să-i bagi ceva în ea?! Bref, sincer, nu i-aș fi făcut. În primul rând pentru că la cât sunt de fraieră aș fi gustat din mâncare. Dacă aș avea o pușcă cu glonț pentru el, m-aș împușca în picior. Nu-s gânduri de suicid, dar sunt cam împiedicată și am talent să dau cu stângul în dreptul.

În tot timpul ăsta a gătit numai el. S-o fi gândit și el că aș fi putut să-i pun ceva în mâncare?! Știa oricum că nu sunt fan stat lângă aragaz, decât de nevoie, iar în perioada asta n-am simțit nici stramă de foame, îmi veneau mațele la gură numai când mă gândeam.

Asta îmi aduce aminte de tâmpeniile pe care le băga mamaie în damigeana de vin, tot ce auzea băga, a omorât și un șobolan în butoiul de vin, ca să îi fie silă lui bărba-su și să nu mai bea. Ce vorbești? Bea ăla de stingea, o bătea, o înjura și se culca. A doua zi era vioi ca o cintezoi, cu șobolani morți cu tot!

Am primit sfaturi cu tehnici de autoapărare și apreciez grija ta, ești un om minunat. Îmi vine totuși să zâmbesc, pentru că în toți anii ăștia am învățat pe propria piele multe treburi de autoapărare, dar mai ales de fugă, de stat în spații deschise, departe de cuțitele din bucătărie sau ce mai e prin baie, de urcat repede cu picioarele pe scaunul din dreapta al mașinii în poziția ghemuit ca să nu poată da în față, ci în picioare, pentru că are de aproape 3 ori greutatea mea așa că nu prea ține să-i răsucesc mâinile. În spațiu închis sunt ca și legată.

De schimbat subiectul când văd că atinge limite alarmante.

De vorbit codificat cu fiică-mea, cu toate că ne cunoaștem atât de bine încât de multe ori nu e nevoie de multe cuvinte, sunt de ajuns tăceri sau monosilabe. Până și prietenele mele au înțeles când nu pot vorbi cu ele, fără să le spun nimic. A trebuit apoi să le sun și să le explic de ce nu li se pare că sunt ok. Nici când a murit tata nu au simțit că o iau razna ca acum.

Ăhmmm…în altă ordine de idei a apărut în peisaj o fată tristă, cu mintea aiurea de gânduri, care are un copil de 2 ani și altul de 8 luni. Copiii urlă pe rând. Le dă să mănânce în același timp de parcă ar fi gemeni. Nu are timp să se spele. Îi spală pe ei, care când fac treaba mare miroase de zici că mănâncă bureți de spălat vase.

Până acum nu mi-a spus decât că nu mai poate, pentru că prostul din dotare a lăsat-o cu copiii în casă fără apă, fără lumină, fără mâncare.

Copila asta cu copii are 21 de ani. E cu 2 ani mai mare decât copila mea.

 

2 thoughts on “După violență (13)

  1. dush

    Stii, citesc ce scrii si ma gandesc ca la noi daca s-ar da liber la arme de foc, ca la americani, cred ca jumatate din femei ar deveni criminale doar ca sa scape, pentru ca din nefericire sistemul nu mai are loc sa le si protejeze pe cele care au nevoie de asta ci doar sa-si bata organele de ele. Si tot sistemul asta ar trebui sa interneze la psihiatrie si reeducare la canal pe d’al de astia cu pantaloni si pla, care nu pricep niste lucruri pentru ca sunt absolut dezaxati si lobotomizati de alcool si prostie. Dar una peste alta, capul sus si putere multa si tine cont ca macar cu gandul suntem alaturi de tine!

    Reply
  2. remarK

    1)Un jurnalist de la RC află despre o conferință a Alinei Mungiu-Pippidi din ziarul de Iași? Cu zăpezile astea și ziarul a ajuns totuși? Remarcabil 🙂 2) De ce trebuie să existe o soluție? 3) Poate-ar trebui lărgit cadrul analizei privitoare la corupție. Cu puțină istorie, cu puțină referire la lăcomia amplificată de neoliberalism, cu altele 4) Cu cât mondializarea mătură și uniformizează totul, cu o dinamică accelerată, pe ce bază să se construiască la noi? Și cu ce viteză? Poate economic (cu tot mai puțini români), pentru că spre așa ceva trimite termenul “competitivitate, însă corupția nu este un fenomen strict economic. 5) Dacă mâine am depinde de Washington, nu de Bruxelles, și dacă cineva ar fonda Partidul Anticorupție câte voturi credeți că ar lua? (Presupunând că ambasadorul SUA nu s-ar băga în joc.).

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *