daca e ordin??

By | 2019-02-21

Mă sună mama supărată:

– Tu sigur știai că trebuie să depun actele pentru card STB și nu mi-ai spus nimic, în condițiile în care lumea se calcă în picioare la cozi de o săptămână!

M-am cam oțărât la ea:

– În primul rând că nu e vina mea că urmărești doar telenovele! Eu dacă nu mă uit la știri o săptămână e belea mare, rămân în urmă cu totul!…Da, stai, fată, ce e așa repezeală? Nu vă dă nimic în plus decât ce era, n-au dat un termen de depunere a actelor, de ce trebuie să te calci în picioare cu poporul pe la cozi??

– Păi n-auzi că și cutărica a fost, și cutărica aialaltă!…

– Și, ce? Și-așa n-o să fiți în stare să validați cardurile, nu putem noi ăștia, mai valizi, nu ajungem la ele din motive de aglomerație și că oricum aparatele bipăie ca niște proaste în loc să valideze. Care-i baiul?

– N-auzi că trebuie să facem card?!!

– E drept, a dat stăpânirea ordin, dar nu are dată limită, așa că stai să se termine poporul, fată, nu te mai repezi ca rața la muci…

S-a cam supărat pe mine. Să vezi ce mă bălăcărește când o vedea iar hota îngălbenită deasupra aragazului data viitoare când mai vine pe aici!

Nu mă mai curăță toate apele!

🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.