Era o vreme în care casa asta era exagerat de plină. N-aveam loc unul de altul, ne enervam și ne doream uneori singurătatea. Hm! Din seria ai grijă ce-ți dorești…Andreia mi-a făcut cadou în vremea aia un cuier hand made superb care mi-a plăcut enorm și am suferit atunci că n-are decât 7 cuie, ne încălecam cheile în el și ne certam care cui al cui cui e.
Eu n-am suferit prea mult, mai mult ăștialalți. Io-i lăsam în casă. S-a întâmplat să las și câte 3 colocatari de apartament fără chei, măturam cuierul la rând și nu știu cum dracu reușeam, dar plecam cu toate cheile, mă sunau ăștia disperați că lasă casa descuiată din cauza mea. Pfff! Mare pagubă! La ce de avere e în ea, să zică mersi să-i calce hoții! Abia ne scapă de vechituri sau poate…ne lasă și ei ceva, cum zicea tata
Între timp viața s-a rătăcit din cursul pe care trebuia să-l aibă și a chelit cuierul de chei.
Mă uit acum că am cuierul plin de cheia de la uscătorie, de la gunoi, de limbă de pantofi și multe rulete. Nush ce naiba măsor cu atâta poftă, că nu-mi aduc aminte să măsor nimic (baremi dacă aș fi dracului, bărbat, să am un stres cu măsuratul…sau lungimea unor chestii!) dar am rulete.
În fine, voiam să spun că…
Mamaie și tata aveau acum zilele de naștere la 2 zile diferență. Între ele e decesul și înmormântarea unui copil. Mamaie și tata au murit tot la două zile diferență, în prag de Crăciun. Zilele astea din iunie și alea din decembrie mă cam irită, știi cum e? Zici că ai trecut peste, dar îți dai seama că totuși lipsesc oameni dragi. Par împăcată cu ideea, dar nu mă pot abține să mă gândesc că aș fi putut să fac mai mult, să-i țin mai mult. La cum mă știu, puteam mai mult, iar vine firul poveștii, iar îl descos, iar mă împac cu ideea, oarecum.
Când mă irită niște zile de-astea, curentez orice suflet îmi iese în cale, am un sarcasm urât, doar dacă știu că persoana cu care vorbesc nu mi-e din cale afară de aproape sau să știu că e suferindă serios…atunci mă mai abțin, altfel atac. Verbal. Oriunde prind, poate fi la casă la Mega, în tramvai, cu prietenii, nu contează, oriunde. Uneori fac și gesturi tâmpite, azi mi-am golit conținutul paharului pe cămașa unui coleg. Doar pentru că s-a prefăcut că mă împroașcă cu lichid, eu am reacționat instinctiv și l-am fleșcăit efectiv. Norocul meu și al tuturor celor de față a fost că a dat-o pe glumă, altfel ieșea scandal…o-hooo! Nici nu vreau să mă gândesc.
Autoprotecție? (Că o simt și pe asta, mai ales că reacționez, sar repede la castană)
Nu știu, dar și când m-oi face mai mare (dacă cresc), stai să vezi ce curentez în scris!
😛
Pî.Sî. Distracție plăcută pe malurile mării, care sunteți pe acolo! Good to know când sunteți acolo: băștinașii nu sunt încântați când își văd zonele invadate de turiști, mai ales când nu fac bani de pe urma voastră.
.