Și cum stăteam eu așa… ca o Rapunzel în turnul ei cu ușile ferecate și o măturică pusă barieră pe orizontala lor – doar așa, din exces de protecție și pentru că nu se știe dacă mi se face dor de zburat cu măturica- cu diferența e că eu mai tăiam părul din când în când ca să fiu sigură că dacă mi se desface cocul nu devine părul scară de cățărat pe geam sau naiba știe ce!, mi s-a părut că aud un sunet neobișnuit.
Am dat căștile jos de pe urechi și am auzit multă gălăgie afară, mulți oameni invadând sălbăticia din jur. Curioasă, am coborât afară, încercând să mă strecor ca o fantomă pe lângă ei.
Unii se certau aruncându-și sticle în capete, alții râdeau ținându-se cu mâinile de burtă, unii vorbeau încet, alții tare, câțiva mai încolo cântau în grup. Pe la margine câțiva dansau. Erau și de-ăia abțiguiți binișor.
Trecând mutește pe lângă ei, o voce mi s-a adresat:
– Deci îți place să epatezi, să te simți în centrul atenției. Hm… Te simți bine așa?
M-am întors către voce, iar vocea m-a scanat din cap până în picioare. M-am privit și eu și-atunci mi-am dat seama că eram îmbrăcată în pijamale.
Moartă de rușine, am fugit înapoi către turn de parcă eram în fundul gol. Am apucat să aud vocea râzând în urma mea:
-Așa, fugi, ascunde-te! N-o să mai cobori de acolo, nu-i așa?
Am început să scot hainele din dulap, să le înșir prin casă: asta nu-mi place, asta e ruptă, asta e cadou și n-am purtat-o niciodată- da, clar, nu-mi place, asta…mă mai gândesc. Mai făcusem treaba asta în urmă cu vreo 6 luni, dar acum arătau de parcă nu scosesem nimic din dulap atunci.
Habar n-aveam cu ce aș vrea să mă îmbrac.
Îmbufnată, m-am dus către geam și am strigat către voce:
– Îmi pare rău să recunosc, dar ai dreptate, nu mai cobor pentru că trebuie să-mi fac ordine în dulap.
La țipătul meu zarva s-a potolit și mare parte din ceata din sălbăticie a privit către geamul meu, treabă care m-a îngrozit.
Și vocea mi-a răspuns râzând, din mulțime:
– Ți-am zis că îți place să epatezi?
P.S. Nu uita că sunt atâția oameni la nevoie, cărora le-ar prinde bine să le oferi rufele tale. Dă-le cu drag!
Atat in Londra cat si aici in Franta, vorba aia, la tara si tôt au puncte de colectare à hainelor vechi si… Cam pentru orice de altfel. Nu stiu de ce nu or face si la noi asa ceva. E drept ca multi dintre englezi m-au ingrozit cu ce porcarii puteau sa doneze…bune de aruncat la gunoi.
Pingback: acasa e acolo unde esti tu | Mixy