şedinţa cu părinţii

By | 2011-12-14

          Ai fost la şedinţă? mă întreabă el.

          Da, am fost.

          Şi?

Întrebarea flutură-n aer, după răspuns. Vrea să ştie cum merge fata cu şcoala, ce note are, dacă se descurcă sau sunt probleme. Ştiu că de obicei caută şi alte răspunsuri în tonul vocii mele,  în gesturile care însoţesc firul poveştii, şi chiar dacă ştiu că e foarte atent la amănunte, ştiu şi că uit de toate după prima propoziţie şi mă ia valul.

          Ne-a dat testele predictive să vedem cum s-au descurcat copiii. În general s-au descurcat foarte prost, pentru că, plictisiţi de recapitulări şi stiind că notele nu se trec în catalog, i-a durut în brişcă ce scriu ei acolo, numai să se termine odată.

Mă ascultă cu gândurile parcă-n altă parte. Continui, vorbesc totuşi despre copilul nostru, ne interesează, nu?

          Dar au dat la teste de m-am săturat uitându-mă la ele. În mod normal trebuia să mergem fiecare la şcoală şi să ne interesăm ce-au făcut. Aşa… la 9 seara ne-a dat drumul.

          La 9?!?

          Da, la 9.

          Eşti sigură?

Fireşte că sunt sigură, dar întrebarea subînţeleasă e „eşti sigură că ai stat până la 9 la şedinţa cu părinţii, sau ai fost în altă parte?” M-apucă o furie potolită.

          Ah, nu, nu sunt sigură, de fapt am fost prin bălării!

Mă priveşte lung, scormonindu-mi nervul optic.

          Să-nţeleg că tu glumeşti acum, sau spui adevărul?

Mi se face silă de interesul lui subit pentru ora la care am ajuns acasă şi îmi aduc aminte ce discutam noi de fapt.

          A luat 5 la engleză.

          Câââât?

          Ah, bună dimineaţa! În sfârşit, vorbim!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *