mergeţi la bătrânii voştri

By | 2011-12-27

Acum, că e perioada sărbătorilor. Poate nu sunt buni, poate v-au făcut viaţa amară, poate se satură repede de voi, sunt răi, bombănitori şi vorbesc una-două de moarte. Ca mamaie, când îi urez de sănătate şi ea-mi spune:
– Data viitoare când vii la mine, să împingi bine în uşă, că poate sunt moartă, maică, şi nu te aud ! de se-ncreţeşte pielea pe mine!
Mergeţi la ei. Sunt bătrâni, şi în general, se bucură sincer să vă vadă. Nu vă costă decât un drum, un „sărut mâna!”, eventual o ciocolată. Costă mai puţin ca o jucărie, costă mai puţin ca orice să umeziţi ochii unui bătrân. Încă suntem o ţară care avem grijă de bătrâni, mare parte că nu avem încotro şi n-avem bani să îi uităm la un azil, dar eu văd treaba asta ca pe un merit.
Au şi bătrânii ăştia harul lor, şi dacă nu te aştepţi la nimic de la ei, ci doar te bucuri să-i vezi, e mare lucru. Şi-ţi umple sufletul să faci o bucurie atât de simplă!

0 thoughts on “mergeţi la bătrânii voştri

  1. laura M

    eeee hai ca m-ai facut sa plang.Doamne cata dreptate ai.eu nu mai am decat bunicii din partea mamei.pe care sper ca o sa ii vad in curand.cat despre cei ai tatalui nu mai sunt de mult si imi este tare dor de ei,uneori o visez pe mamaie.de exemplu anul trecut am visat-o ca a venit sa imi spuna ca al-meu a facut accident cu masina si sa stau linistita ca o sa fie bine (ea nici macar nu il cunostea) si eu iti dai sema ca nu am luat visul in serios dar la 2 luni aveam sa aflu de la politie ca al meu a facut accident de masina si multumesc lui Dumnezeu a scapat cu viata desi nici acum nu este vindecat complet. foarte important sa nu ne uitam batranii.BRAVO MIXY!!!!!!!!!!!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *