E cea mai rânjită lună din an.
E luna începuturilor, în care se iau decizii şi se fac planninguri întru spor şi bunăstare.
Şi cum tot ce-i nou porneşte de la bilanţul tuturor celor vechi, tragi linie şi-ncepi să visezi: că fac, că dreg, că începând de-acum…
(Eu nici anul ăsta n-am curaj să-mi propun să mă las de fumat. E un drăcuşor pe umărul meu stâng care îşi apără foarte bine punctul de vedere cu furca-n mână!)
Şi după ce visezi cu ochii larg deschişi, revii cu picioarele pe pământ şi vezi scadenţele facturilor, ratelor, taxelor, impozitelor şi vezi şi cardul de credit gol puşcă după magia sărbătorilor în care Barbie trebuia neapărat să aibă aripi şi maşinuţa trebuia neapărat să aibă telecomandă cu 6 baterii, şi-atunci drăcuşorul de pe umărul stâng – despre care vorbeam în paranteza de mai sus – râde ţinându-se de burtă, iar îngerul de pe umărul drept te bate anemic pe creştet, că „lasă, mă, că o scoţi tu la capăt!” Şi te uiţi la el cât e de leşinat, şi îţi propui ca la primii bani pe care îi iei să-ţi vitaminizezi îngeraşul, că prea s-a anemiat şi simţi că mai degrabă te gâdilă, în locul încurajării bărbăteşti de care ai nevoie!
Dar până atunci… luna ianuarie rămâne cea mai rânjită lună din an. Şi rânjeşte candid, numai în canini !