idei opuse

Cam în orice relaţie în doi există diferenţe clare între subiecţi, indiferent de cât de reuşită sau nu arată relaţia pe dinafară, şi cât de asemănători se prezintă partenerii ei, şi cât de bine se înţeleg ei şi ce minunat se completează unul pe altul, (pff, stai, să iau o gură de aer, că prea sunt perfecţi! ) .

De exemplu unul din parteneri este direct ca o rachetă, spune lucrurilor pe nume, n-are greţuri. Destul de des le spune mai răstit sau pune multe cuvinte obositoare într-o propoziţie în care deschide o paranteză să-ţi mai explice nu ştiu ce, o închide, deschide alta că de exemplu…o închide şi pe-asta, mai bagă şi câte-o paranteză în altă paranteză (culmea e că-şi aduce aminte să le şi închidă!), totul e logic, şi te uiţi că nu înţelegi cum dracu-ai reuşit să te căsătoreşti cu copia lui Vadim!!!

Că da, partenerul ăsta logoreic nu trebuie neapărat să fie femeie, că dacă e femeie, sunt destule bancuri cu femei guralive, dar să te ţii bine când e bărbat guraliv!!! Vai! Nici bancurile nu fac faţă….

Celălalt e ăla „mutu”, e tăcut, el nu-şi prea doreşte multe lucruri (ca să nu deschidă parantezele partenerului, alea orale – pardon verbale!- la ce puii mei te gândeşti?!?!?).

Deci partenerul ăsta mut, are el ideile lui, dar dacă ălalalt le-acoperă cu gura lui mare, îşi păstrează frumos ideile bune ( că sunt bune, nu le-a spus la nimeni) şi-ncepe războiul nervilor cu guralivul, adică-i bate apropo-uri din ce în ce mai aproape de idee (între timp guralivul gustă firimiturile de idee şi începe să-şi acomodeze nervii) şi ajunge în momentul în care a aruncat ideea lent…, ca pe o batistuţă-n bătaia vântului….ca guralivul aproape să-şi umezească ochii de plăcerea ideii! Pe care, dacă ar fi auzit-o direct, ar fi combătut-o din prima cu o traistă de argumente!