Ultima întâlnire a fetei mele cu prietenele ei s-a petrecut la noi acasă.
Îmi sunt dragi , şi mă minunez de fiecare dată când le revăd, cum se transformă în veritabile domnişoare.
Apoi îmi aduc aminte că timpul nu trece numai pentru ele, dar hai să nu cădem în depresie….
Şi cum mă uitam eu la găleata de fete din sufragerie, şi la cât de diferite sunt una de alta, şi fac bisericuţe între ele şi se ciondănesc şi se admiră sau se invidiază între ele, am rămas surprinsă, că aveau totuşi ceva în comun.
Părul. Fie drept, creţ, ondulat, toate aveau părul desfăcut!
De obicei mă enervează fi-mea că nu-şi prinde părul, acum mă uitam că toate erau pletoase şi că toate-şi doresc să aibă părul până la fund!
Pe mine expresia asta de păr până la fund mă scoate din minţi:
1. pentru că am imaginaţie bogată (nu poţi să ştii de unde porneşte părul ca să se oprească la fund);
2. pentru că mi se pare inestetic;
3. de ce naiba nu inventează Hollywood o vedetă Hannah cheală?! Sau tunsă scurt?! Sau cu părul strâns frumos?! Ă? Poftim?! E chiar atât de greu?
si eu am avut obsesia asta. Si, ca orice lucru care mi l-am dorit enorm, l-am avut.
De la 12 ani m-am mai tuns….putin(cam de o palma) dupa ce am intrat la facultate.
Apoi o sa vina perioada de rebele, si parul lung impune timp/rabdare pt ingrijire si se vor tunde…ca vedetele. Vopsi, pensa, machia, coafa.
Las-o pe Hanah Montana,vine in curand perioada lady Gaga 😀