umbre

By | 2012-01-22

E un procent atât de mare
De umbre pe acest pământ!
Suferă mult de maltratare
Sunt viii morţi până-n mormânt.

Ei se strecoară pe lângă uluci
Să nu atragă atenţia nimănui,
Şi umblă ca nişte năluci.
Ar povesti, dar nu au cui.

Ceilalţi spun că-i timiditate
Când văd umbra că tresare,
Dar ea-şi ascunde traiul de brutalitate
Şi fiece secundă de teroare…

E-atâta urlet mut în ochii ei,
E-atât scrâşnit de dinţi şi furie pe viaţă,
E-atât amar şi nervi, idei peste idei,
Şi gânduri încurcate ca firele de aţă.

S-o scoţi din lumea ei de umbră
E ca scânteia care-aprinde un vulcan…
Ea pare-ntunecată….gravă. Sumbră.
Dar energia i-a crescut în sine an de an.

În nori de praf şi-n gemete cumplite,
Şi-ntr-o explozie de cenuşă şi gaze
Vulcanul se sfârşeşte…cu ultimele clipe
Pierind în fine mulţumit,
clipind din ultimele raze.

Leave a Reply

Your email address will not be published.