în ghetouri

Într-o frumoasă zi geroasă de ianuarie, îmi iau copila şi purcedem la ceva cumpărături. În faţa unei patiserii se opreşte şi mă priveşte cu privirea aia: „Îmi iei şi mie?”

– OK, hai zi ce vrei de aici.
Ne zgâim în geamurile aburite de la condensul creat de cald în patiserie, frig la noi, afară. Ne lămurim ce-şi doreşte şi când dau să comand şi să plătesc….rămân cu mâna plină de mărunţei în aer, pentru că în faţa ochilor, pe post de vânzătoare, e o fostă colegă din gimnaziu.

Când eram noi la şcoală era o fată cuminte, potolită, la locul ei. (eram şi eu cuminte, parol!) Îi aduc aminte cine sunt, îi zic ce produse să-mi pună-n traistă – ca să nu mă mai tragă fi-mea de mâneci în timp ce vorbesc – şi fosta mea colegă mă invită la ea, că stă aproape, hai să mai stăm şi noi de vorbă la o cafea, că termină tura acum. Mă convinge.

Într-adevăr, stă aproape. La câteva străzi în spatele patiseriei, în ghetouri. Acolo unde primăria face curat pe străzi şi ridică gunoaiele ca pe zăpadă, şi face troiene pe trotuar. Izurile care se iscă pe lângă noi pe timpul ăsta de iarnă românească îi reduc fetei mele cheful de produse de patiserie, aşa că închide punga magică.

În faţa blocului se măscăresc două ţigănci bătrâne că nu ştiu ce i-a aruncat una ăleilalte pe pervaz. Nu-mi mai fac probleme că aude fi-mea, a zis că oricum e obişnuită de la şcoală.

Urcăm un etaj învăluite de mirosuri de urină şi mâncare.
Ajungem la ea acasă.
Colega mea intră şi se descalţă în uşă. Ne invită să intrăm şi noi. Mie, care deja m-am oprit de jde ori să mă întorc din drum, de dragul ei pentru că e încă o fată caldă, lipicoasă, nici nu-mi vine să mai intru când văd că trebuie să se dea ea deoparte din hol ca să intru eu.

Fi-mea se uită deznădăjduită la mine:
– Chiar intrăm?
– Ufff, hai descalţă-te repede şi dă-te într-un loc liber, că nu încăpem amândouă!

Îmi aduc aminte că la cât de grase suntem, de obicei lifturile nu pornesc cu noi,pentru că au impresia că n-au pasageri în ele şi comanda e luată drept ţeapă, iar acum nu încăpem într-un nenorocit de vestibul!

Reuşim într-un final să intrăm şi ne invită în garsoniera ei.
Mă uit în jur şi nu-mi vine să cred că într-un spaţiu atât de mic încap atât de multe lucruri! E ca în Ţara Liliputanilor! Mobila este foarte bine croită astfel încât să intre toată pe un perete cu tot cu televizor,frigider şi un şifonier, plus bibliotecă peste şifonier! O canapea extensibilă se sprijină de peretele opus.

Pe peretele de la geam însă, stă o măsuţă de ziare căreia nu-i prea înţeleg sensul şi o întreb la ce-i trebuie.
– Ah, păi e biroul băiatului… e clasa întâi!
Exclamaţia mea care priveşte prezenţa măsuţei de ziare, frânează şi întoarce 180°:
– I-auzi ce băiat mare ai! Bravo, să-ţi trăiască! Dar cum reuşeşti să menţii curăţenia asta, că deja nu pot să te sufăr?!
– Păi stă pe la vecini când sunt la muncă… lucrez 12 cu 24, şi se plictiseşte singur.
– Taică-său vine târziu?
– Nu… tac’su nu vine deloc, că a luat-o pe una mai tânără şi-a fugit în Spania să facă bani.

O spune cu resemnare, ca pe un fapt oarecare, deci nu simt nevoia să lungesc subiectul. Altceva mă frământă:
– Şi cum te descurci singură, cu băiatul?
– Greu, dar merge…. iau 600 lei pe lună, e greu, dar zic mersi că-i iau, că s-a întâmplat şi să nu ne dea banii.

Între timp mergem la bucătărie unde pune de cafea. De obicei când sunt pe la prietenele mele şi văd că mi se face o cafea aşa lichidă şi străvezie, le dau deoparte şi fac eu. La ea nu pot. În primul rând pentru că ar trebui să ies eu ca să aibă loc să iasă afară, în al doilea rând că mi-e ruşine, pentru că e exagerat de calmă şi de calculată în toate gesturile pe care le face, iar cutia de cafea e mai mult goală.

Apare şi fi-mea în uşa bucătăriei taman când colega mea scotea din geantă o pungă cu margini arse de budincă.
Le pune într-o cratiţă, pune lapte peste ele, şi ne întreabă dacă vrem şi noi că:
– Ăştia de la patiserie le aruncă…dar mie şi lu’ băiatu meu ne place, aşa cu lapte… nu se mai simte aşa rău arsura…
Noi refuzăm politicos, mă încrunt la fi-mea să nu-şi mai dea ochii peste cap că-i iau gâtul şi ….

– Mami, mami, ce faci?
Apare băieţelul, un băiat vioi şi frumuşel, drept pentru care a trebuit să merg în cameră ca să poată să iasă colega mea din bucătărie să-şi ia băiatul în braţe.

În foarte scurt timp ne pregătim de plecare. Fata mea scoate punga de la patiserie şi i-o dă băiatului înainte să plecăm.
În drum spre ieşire, mi-am pupat copilul bine de tot, şi-am ţinut-o strâns lângă mine până acasă, pentru că nici eu n-am mai fost în stare să vorbesc, dar nici ea.