Hristos a Înviat !

By | 2012-04-15

Sunt o fire friguroasă, aşa că m-am echipat corespunzător aseară cu conţinutul unui compartiment de dulap, astfel că obosisem îmbrăcându-mă până am ajuns la uşă să plec la Înviere.

Îmi place ca în noaptea Învierii să înţeleg ce cântă popa şi corul lui, motiv pentru care de-a lungul anilor abia am reuşit să găsesc o biserică la care să aud slujba în limba română fluentă, nu aia bălmăjită.

A mai rămas problema frigului care-mi zdruncină oscioarele, ca de exemplu aseară când, în ciuda cantităţii de rufăraie de pe mine, am creat cu deosebită graţie nişte holşuroabe de 10 şi datorită bâţâielii necontenite am stins lumina de atâtea ori de-mi venea s-o aprind de la brichetă şi mai multe nu.

Eh, ce să mai ! E Paşte…

Şi cum meniul meu favorit se bazează pe diferite găteli simple cu ou, Paştele e de departe sărbătoarea mea favorită….

Iar dacă mâine nu vă zic nimic, posibil să fie motiv de mahmureală dreasă pe la neamuri, aşa cum vă doresc şi vouă de altfel.
În rest…

Hristos a Înviat !

0 thoughts on “Hristos a Înviat !

  1. mihaeladr

    Adevarat a inviat! Si eu m-am imbracat grooos, dar mi-a fost bine. Poate ca am nimerit chiar in pidvorul bisericii si nu a fost nici frig, nici nu ne-a plouat! Pe restul i-am imbracat normal!

    Reply
    1. mixy Post author

      bravo, vezi ? eşti o întreprinzătoare… ,
      am o curiozitate… dupa fire pari să fii în vărsător, nu că ar conta, dar aşa pari…
      deci eşti vărsător ?

      Reply
    1. mixy Post author

      săr-na!
      Adevărat a Înviat!
      Nu mi-a ieşit chiar cum am crezut că o să iasă, da’ n fine… mersic !

      Reply

Leave a Reply to mihaeladr Cancel reply

Your email address will not be published.