articole de blog

Indiferent cine ce-ar zice şi ce părere ar avea, e greu să ţii un blog.
Mai ales când ai şi o profesie diametral opusă cu cea de scriitură şi când ai şi familie.
Proful meu de mate din liceu spunea că atunci când lucrezi cu ştiinţele logice, creierul simte nevoia să compenseze prin artă. Ca exemplu, el cânta la flaut foarte bine şi era maestru al poemelor de nu-ți venea să crezi că e o excelență a matematicii.

Dacă este vorba despre un blog de nişă, probabil că altfel stau lucrurile. Cel puțin așa sper.
Într-un blog personal însă, aşa cum încerc eu să scriu în fiecare zi, e greu. Nu-ţi vin vorbe în gură în fiecare zi, nu ai timp să găseşti un subiect zilnic şi muza nu stă capră la minut (e-te, drace ! nu am vrut să sune chiar așa!). Practic te trezeşti cu foaia albă în faţă, ca la examen, cu deosebirea că n-ai subiect.

Motiv pentru care de multe ori eşti apreciat mai mult de bloggeri pentru că ei ştiu cu ce se mănâncă, decât de cititorul de blog. Cititorul – dacă şi-a făcut un obicei în a te citi- e în permanenţă hămesit. E ca la raftul de conserve, nu contează că din nu ştiu ce motive n-ai reuşit să scoţi produsul pe piaţă, trebuie să-l scoţi. El vrea şi pace bună! Și dacă nu e bun produsul, se ușchește la alții. Ce vrei, canibalismul face parte din capitalism.

Aş vrea să mulţumesc pe această cale celor care mă înjură. E un mare şut înainte. Mi se concretizează ideile în ritmul beneficiarilor de şcoală de corecţie.

În rest, mulţumesc de-adevăratelea celor care sunt fideli şi au o critică constructivă.