Îmi plac proaspetele mămici, sunt adorabile.
Ele merg pe stradă fără să vadă, vorbesc fără să vorbească, gândesc fără să gândească. Pentru că tot universul lor se concentrează în pișpirică ăla care zâmbește dulce din cărucior.
Mămici slăbite, obosite, nemachiate, cu hainele în ordine dezordonată dar… cu un arsanal de tot ce trebuie la ele. Pentru bunăstarea lui pișpirică, firește. Dacă bebe e bine, e destul.
Se reped ca ulii asupra sfaturilor, pentru că sfaturile pot fi rele sau bune, deci trebuie devorate în orice caz .
Pe cât se simt de neputincioase și furioase când îi e rău bebelui și nu-i mai trece, pe atât sunt de conștiente că numai ele au puterea să -și pună copilul pe picioare.
Sfat, fără să mă bateţi: sunteţi oameni. Greşiţi sau sunteţi fenomenale. Dar nu vă mai epuizaţi măi frate în halul ăsta, că nu vă pun copiii în capul mesei !…
tu, ca mama “veche”, ai uitat ce inseamna… pai daca praslea nu poate sa zica ce vrea si te trezesti ca tipa? crezi ca ii pasa cat de aranjata esti? sau iti mai pasa tie cat de aranjata esti? 😀 si dupa o perioada de alergatura in jurul cozii (“ce-o avea?”), te trezesti ca stii dinainte ora la care o sa tipe si de ce 🙂 o sa ne relaxam cand n-or sa mai vrea sa intre in casa cand ii strigam 😛 si nu, nu vreau sa ma puna in capul mesei, si nicidecum sa imi vina cu nepoti! :))
crezi ca o sa ne relaxam atunci???? maica-mea nici acum nu s-a relaxat :))
speranta moare ultima… eu una m-as relaxa si-acum dar ma trezesc intr-una cu invitatii la joaca cu masinutele sau cu un “ga-ga-ca-ca” care se prinde de picioarele mele ;))