Abia urcasem în autobuz. Pe cele trei scaune din spate erau aşezate trei femei, iar cea din mijloc vorbea la telefon cu o voce tristă de-ţi rupea sufletul. Îi povestea unei prietene că a lăsat-o bărbatul ei, că fetiţa ei de doi ani întreabă unde e tati şi e supărată şi aruncă cu toate jucăriile prin casă de parcă ar fi vina ei, a mamei, că tăticul a renunţat la ele şi a plecat cu o căcăciosă tânără, colegă de serviciu de-a lui.
Ea ca ea, că era un munte de tristeţe, dar când povestea şi de fetiţă că nu înţelege de ce nu vine tati şi nu se pricepe nici ea să-i explice şi … ce să vă zic ? Mi se zbârlise părul pe ceafă. Ofta lumea pe lângă ea .
După ce a închis telefonul şi l-a băgat în geantă, bătrâna din stânga ei a bătut-o uşor pe mână, înţelegătoare:
– Lasă, draga mea, că vă descurcaţi voi !… Pe mine m-a lăsat singură cu 4 copii pe vremea lui Ceauşescu, cel mai mare avea 7 ani. Uite că i-am făcut mari şi am grijă de nepoţi acum. Dacă m-am descurcat eu, te descurci şi tu, vă creşteţi şi vă înţelegeţi una pe alta, nu-ţi face probleme !…
– Da, dar !…
Ţiganca din dreapta ei, de pe partea geamului, a apucat-o cu blândeţe de cot, întrerupând-o:
– Aşa e, fata mea, are dreptate doamna !… Lasă, zi mersi că ai scăpat de curvar, că io am 40 de ani şi 5 copii şi-a dracu să fiu dacă văd una de-un leu de la el, mănâncă banii cu femeile, l-am prins şi-n casă cu ele şi tot pe mine m-a bătut !! Am dat divorţ şi n-am bani de avocat şi nenorocita aia de judecătoare nici nu m-a ascultat măcar ! A zis avocatul lui că bărbatu meu zice că n-are femeie de lăsat, ŞI M-A LĂSAT MĂRITATĂ, FATĂ !
– Serios ?
– Hai, lasă-mă !
– Doamne păzeşte !
Ţiganca aproba în jur şi vorbea de n-avea aer:
– Zău, să nu mă mai mişc de-aci dacă vă mint ! Păi dacă eu am salariu de 700 de lei, pă ce mă-sa să plătesc avocat ?? Nu-i destul că abia ţin copiii, îi trimit vai de mama lor la şcoală şi pă tac’su îl doare-n măciucă dă ei ?? Da’ las că mă duc iar la tribunal, nu-i las aşa ! Mă duc la judecătoarea aia şi-i zic: „Fă, da’ pe mine de ce nu mă întrebi nimic de dai aşa verdictu’ ? Nu mă vezi că sunt şi io suflet aici ? Ce p#$%a mă-tii, sunt fantomă ?! Adică nenorocitu’ mă chinuie şi tot lui îi dai dreptate , că n-am io bani ? Ia-l dracu acasă la tine dacă-i dai dreptate, să vedem, poţi să stai ?” A dracu’ să fiu dacă o las până nu stă-n faţa mea să mă asculte, că io fantomă nu-s!
Când am coborât cele trei femei erau prietene. Iar tristeţea fetei din mijloc se topise în amuzament şi acceptare.
:)) Daca eram acolo, coalizam cu ele, sa stii. Nu le inteleg pe cele care se cramponeaza de barbatii care le bat sau le inseala pe la toate colturile. DUCA-SE!!!
mamelor din lumea-ntreagă …
Tristă poveste, adevărată, din păcate. Foarte multe cazuri de abandon familial, foarte mulţi cei care trădează, înşeală şi mint. Foarte mulţi cei care agresează şi din păcate multe femei stau şi îndură, mai ales din cauza lipsei de bani, a unui ajutor efectiv al statului. Are dreptate Vienela – coalizam şi eu cu ele, chiar dacă înţeleg aceste fapte doar la nivel teoretic. În schimb am văzut şi eu durerea aceasta şi copiii care nu înţeleg ce se întâmplă, cine e de vină pentru destrămarea familiei. Dar adevărul este că femeile aveau dreptate – până la urmă este mai bine că a lăsat-o cât încă este tânără, când copilul n-a trăit să-şi amintească, pentru că un puiuţ de 2 ani nu ţine minte lucrurile şi acceptă mai uşor schimbările. Bun articolul tău!