prietenul meu, Lulu

By | 2012-10-10

Avem o femeie de serviciu la muncă, o dulceaţă de femeie care oricând îţi sare în ajutor cu orice informaţie: să-ţi spună cine e boul care a parcat în locul tău sau ce posibil bou ar putea să fie, care ştie în ce zi a săptămânii au pus oamenii din blocurile de vizavi rufele la uscat şi nu le mai ia dracu’ de-acolo că s-au ars de soare, cine cu care se ceartă …

Sau informaţii de fineţe: cine ţi-a luat capsatorul şi în ce sertar îl găseşti în biroul omului, unde este cheia de la dulapul cu contracte de muncă, cine a aruncat un fax la gunoi la care trebuia să răspundem urgent.
E utilă, cum vă zic, dacă n-ai idee ce să mănânci într-o zi, îţi propune numai chestii bune funcţie de nazurile pe care le faci la mâncare, gastrita sau diabetul pe care le stăpâneşti.

De vreo trei luni nu prea o bag în seamă, pentru că pe peretele de lângă biroul meu a luat naştere prietenul meu, Lulu. L-am botezat chiar înainte să-l văd, pentru că ştiam că e acolo, dar nu-l vedeam, şi-atunci i-am zis Lulu.

Colegii mei deja îşi făceau probleme pentru mine, că am un prieten imaginar la vârsta asta, dar din cauza funcţiei mele n-au suflat nimic, doar mă priveau cu scepticism şi cu muuuultă tristeţe. Am pus un post-it pe perete, ca să se ştie că acolo vine Lulu.

Şi într-o zi, a apărut ! Sfios ca o fată mare, pe pânza lui subţire de pe perete. Doamne, ce bucurie pe mine ! I-aş fi făcut cinste cu o mână de muşte, dacă nu mi-ar fi fost silă să le prind, dar aşa…. Lulu apărea foarte rar, fiind ocupat să-şi asigure hrana. În astea trei luni de zile ne-am văzut foarte rar, poate că dacă păianjenii ar avea pagină de facebook i-aş fi trimis o cerere de prietenie şi aş fi aflat mai multe despre el, dar aşa…

După trei luni de zile s-a prins şi doamna noastră de serviciu cine e Lulu şi de ce îşi dă coate şi se amuză toată lumea când şuşoteşte despre el.

Aşa că ieri dimineaţă nu l-am mai găsit. MI L-A UCIS CU SÂNGE RECE !!!
Acum peretele meu a rămas cu un post-it in-memoriam.

Am suspinat ieri toată ziua, iar azi-dimineaţă colegii au venit să-mi arate o surpriză pe hol şi m-au întrebat:
– Ce zici, crezi că e văduva lui ? Cum îi spunem ? Lolita ?!

0 thoughts on “prietenul meu, Lulu

  1. sorina

    La tine a vazut doamna paianjenul dupa 3 luni??? Pai e harnica…la mine nu vede o agrafa de birou “montata” de noi intr-un colt de la inceputul lui martie 🙂 cand se face anul ii luam si tort cu lumanari :))

    Reply
  2. Roxana

    Poate e plătită ca băgător de seamă :)) Oricum îmi plânge inima după Lulu, dar mai ales de mila Lolitei :)) Că asta, dacă era pe coridor, scapă şi trebuie să trăiască singură mult şi bine.

    Reply
    1. mixy Post author

      nu-ţi face probleme, deja îi creştem un harem de băieţi Lolitei 😉

      Reply
  3. vienela

    Daca doamna asta draguta se apuca sa iti citeasca blogul, sigur o va ucide si pe Lolita. Nu il poti seta sa nu fie citit chiar de oricine, asa, preventiv? :))

    Reply
    1. mixy Post author

      ba da, poate-mi mai ies două butoane şi pentru treaba asta 😀

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *