mâncăm românește

Trecând printre standuri, mama analizează  bucuroasă fructe și legume de-ale gurii. Tata stă îmbufnat ca un curcan, cu coatele sprijinite pe cărucior, întrebându-se dacă nevastă-sa are de gând să sculpteze fructele alea, sau doar să le cumpere.

Când o vede pe mama alegând niște mere într-o pungă, apoi așezând punga în cărucior, lui tata  îi vine inima la loc și  dă să plece, dar o vede reîntorcându-se la mere și burdușind altă pungă.

La a treia pungă cedează psihic:

– Vrei să faci depozit de mere ?!?!?

– Șșșșt, taci din gură, că nepoată-ta când vine de la școală basculează câte-un kilogram o dată !

Nepoata râde, îi place la nebunie să  stea pe lângă părinții mei  “Cum să stau acasă ? Să pierd toată distracția?!” , iar tata se fâțâie nehotărât de pe un picior pe altul :

– Nici măcar nu arată atât de bine …  Eu nu mănânc de-astea !

– Nuuu… tu mănânci d-alea olandeze ! În loc să zici mersi că găsim și noi marfă neaoșă românească, că ajutăm și noi oamenii noștri cumpărând bunăciuni gustoase, mai faci și nazuri !

 

Tata se resemnează și tace, sunt totuși în magazin, nu e cazul să facă o scenă și să vadă lumea ce nevastă atotștiutoare are. O privește cu ce poftă  umple coșul de cumpărături și se întreabă oare care variantă ar fi mai bună:  să lege două coșuri ca pe cărucioarele de gemeni sau să le pună unul după altul ca pe pinguini ?

 

Fi-mea aleargă pe lângă maică-mea  vorbind continuu. La un moment dat declară :

– Auzi, să știi că are dreptate tataie, alea de import arată mai bine.

Mama cântărește morcovii  și îi explică:

– Știi mărul ăla din fața casei de la țară? Ai văzut ce poame gustoase face și,  ce ? Arată bine ? Nu!… Și pe urmă, cum naiba să crească țara asta dacă noi cumpărăm mai întâi de la alții ? Adică noi pe grămada de bunătățuri și să le dăm deoparte, ha ? Noi cu aurul în mână să mergem să luăm tablă de la alții ? Nu-i normal, trebuie să avem și noi producători, locuri de muncă, Slavă Domnului, avem de unde !  Plus că sunt atâtea rețete tradiționale românești, dacă noi nu le facem , n-are cine să le facă și se pierd… Nu face nimeni ce facem noi, și ce facem noi facem bine. Ai văzut cum se strâmbă maică-ta când vede mâncare chinezească, dar ia pune-i sarmale-n față, vezi dacă mai pleacă de lângă ele ! Și aia mică a lu’ mătuși-ta, dacă nu simte legumele-n ciorbă cu gust românesc, nu mănâncă ! Nu e fraieră,  selecția se face din copilărie … ! Altfel ajungem să mâncăm numai plastic .  Luăm și căpșuni ?

Nepoata leșină de poftă :

– Mai întrebi ?!  Dar astea de ce sunt așa frumoase ?

– Depinde… ții minte în anul ăla când am făcut o groză de căpșuni și-am dat o grămadă din ele de pomană, că se stricau ?

-Îhîm !

– Ai văzut că n-am dat d-alea strivite… Pe-alea le-am făcut dulceață, că nu-i frumos să te faci de râs. Așa și cu producătorii noștri, doar n-o să trimită strociturile la vânzare, nu ? Of, abia aștept să crească și merii noștri din grădină, producători scrie pe noi !

 

Trecând mai departe, mama exclamă încântată:

– Și-mi place să le iau de aici, că vezi tot ce cumperi, n-are cine să te prăjească și să-ți bage altceva în pungă !

 

Văzând că fetele pierd atâta timp la rafturile de miere, tata o trage pe mama de mânecă:

– Auzi, eu cred că ți-au mărit ăștia pensia și mergi pe blat ! La ce-ți trebuie 2 borcane ?

– Că-i  miere brută, de la noi și fi-ta-i răcită, nici nu cred că-i ajung săptămâna asta…

 

 

Seara, toate așezate la locul lor.

Se hotărăsc să vadă împreună un film așa că fi-mea își trage un platou de mere în față și se pune pe treabă. Comentează cu mama din când în când mușcând cu poftă din mere și înghițind abundent înainte să vorbească.

Tata nu mai rabdă și merge să-și ia și el un măr olandez cumpărat tura trecută.

Încearcă să muște, dar dinții doar înțeapă mărul și au tendința să rămână înfipți acolo.

Se ridică supărat, își ia un cuțitaș, taie o felie.

Mestecă. Mestecă. Scuipă felia, apoi taie alta, mult mai mică.

Iar mestecă. Tușește . I se pune când cruciș, când curmeziș. Înghite de-i dau lacrimile.

Se enervează și zice obidit:

 

– Dă și mie niște mere românești că mai am puțin și tai fideluță mărul ăsta și tot nu pot să-nghit ! Și are o savoare de iască, ceva de speriat !

 

 

Fetele hohotesc de râs, iar mama nu scapă ocazia:

– Dragă, specialitatea olandezilor sunt lalelele !

 

Articolul este scris pentru SuperBlog2012.

Și-am încălecat pe-o șa….

🙂