mă irită violenţa în familie

Nu ştiu de de dracu de câte ori se aduce în discuţie aşa ceva, toată lumea aleargă cu gândul la păturile provinciale sărace ale ţării, de parcă trebuie să fie neapărat vorba despre una cu broboadă-n cap priponită lângă beţivu de bărba-su şi cu vreo 3-4 copii de gât, care nu-l lasă că aşa a pomenit ea că femeile măritate trebuie bătute ca să-şi bage minţile alea năroade în cap şi să ştie să ţină gospodăria cu un kil de cartofi care trebuie să treacă pe lângă ciorbă, mâncare, eventual şi o prăjitură din ei.

Stabilim diagnosticul şi faptul că e vina ei că tolerează.
Oferim soluţii : centre de ajutor social care să le ţină temporar, să le consilieze că şi ele pot să le care soţilor pumni în cap sau … ce le-or zice acolo. Ah, şi să nu uităm de poliţie, care poate interveni DUPĂ rănirea efectivă a victimei.

De ce m-am enervat: pentru că violenţa asta nu înseamnă neapărat palme şi proastă educaţie. Nu înseamnă că trebuie să fie neapărat vorba despre o femeie, pot fi agresaţi bărbaţi, mame, taţi, soacre, fraţi sau… copii.

Nu înseamnă că la mijloc trebuie să fie vorba despre un om mutilat – oamenii violenţi au învăţat de mult timp cum să dea să nu se vadă – ci şi de abuzuri financiare, sexuale şi … cel mai des psihice şi emoţionale. Spre exemplu, bărbaţii sunt victime permanente ale femeilor care se uită urât la ei că au deschis “IAR ?!” o bere când au ajuns obosiţi de la muncă sau că butonează telecomanda în loc să le dea lor atenţie şi dacă femeia mai bagă şi o serie de cuvinte usturătoare sau piţigăiate, adio relaxare, bienvenue agresare!!! Haaai, shut up ! că nu vorbeam despre bărbaţii care citesc blogul meu !

Nu înseamnă că dacă ai construit un site în care eşti alături de persoanele abuzate şi dacă scrii câteva rânduri “ţin-te tare, mă gândesc la tine”, gata, ţi-ai luat de-o grijă. Sau că dacă ai dat un like ai făcut o faptă bună. Dacă ai dat o lege în martie şi până în decembrie ai speriat câteva găşti de nebuni, nu înseamnă că ăia deştepţi nu ştiu să se strecoare pe lângă ea şi s-o fenteze armonios.

De fapt stai, că pe mine nu mă irită violenţa în familie cât modalităţile de combatere a ei. De ce ?
Zilele trecute m-a sunat o tipă să-mi spună că-i e frică să mai plece spre casă, o aştepta prietenul ei şi simţea tensiunea în aer. Care BTW e curat, e deştept, îi merge mintea brici, e foarte sociabil, îl pui la rană, nu alta. Se înţeleg excelent, sunt compatibili, dar există şi perioade de-astea… rare, dar sunt. Şi- al dracu om are şi-o grămadă de muşchi pe el. Şi nici nu are unde să fugă de el, la adăpost ar fi primită temporar, iar pe el îl caracterizează răbdarea. Pe mine mă duce cu gândul la ţesălaţii care fac acele crime perfecte, cu sânge rece, din filme.

Din cauza lui ea s-a înstrăinat de majoritatea persoanelor apropiate nu de ruşine, ci ca să fie sigură că el nu răneşte şi pe altcineva. Pentru că într-o violenţă nu e vorba numai despre tine, ar fi prea simplu să fie vorba numai despre tine tot aşa cum este grav când sunt copii la mijloc, şi cum spuneam, poate fi vorba şi despre neamuri, prieteni, colegi, cunoscuţi în faţa cărora te poate face de basm sau pe care să-i agreseze la modul inteligent.

În fine, îi era teamă. Adică el venea, ea nu putea pleca în altă parte (au acelaşi drum până la urmă). Îi era teamă că dacă i s-ar întâmpla ceva, n-ar şti nici dracu unde e şi de ce e. Sau dacă mai e.
Primul gând a fost să o pun să sune poliţia, apoi mi-am adus aminte că acum câţiva ani am sunat poliţia pentru o situaţie … aproximativ asemănătoare şi după ce poliţia s-a lămurit că nu există victime cu răni fizice , am fost sfătuite să apelăm la instanţă. “Păi nene, cum să ceară odin de restricţie şi să se întoarcă acasă lângă nemernicul ăla?!” “Asta-i legea, la revedere”.

Am băgat o viteză de search pe site-uri şi n-am găsit decât majoritate de cuvinte gen “cine dracu te pune să stai victimă ?” Îmi venea să râd, da, dacă ăla ar avea măcar jumate din muşchii pe care-i are, sau ar putea fi oprit să nu mai vorbească !…

Şi cum vă zic, bag search. Pe site-ul poliţiei române am găsit o pagină cuminte care se termină cu câteva contacte de adăposturi.
Fantastic, ăla vine, te ia cu zâmbetul pe buze, zdup în maşină, te ia în mers la agresare verbală sau fizică, dar tu ai în buzunar un număr de telefon de la adăpostul cutărică luat de pe site-ul poliţiei române.

Oare dacă sun la 112 ? “În ce problemă?” “E posibil să fie agresată…” “Avem treburi mai importante”…
Dacă trimit un mesaj pe facebook la poliţie ? O citi cineva pagina aia pe care şi-au făcut-o şi e neactualizată din 7 iunie?
Nu râdeţi, am văzut într-un documentar că o tipă de la pompieri stătea pe twitter în timpul uraganului Sandy şi sfătuia şi calma oamenii aflaţi în dificultate. Mi s-a părut o idée minunată. Aşa ar fi frumos şi la noi, să stai cu mesajul pregătit: ”vrea să mă killărească, sunt în maşina logan nr. de înmatriculare cutare în zona… (şi completează puncte-punctele dacă e cazul şi bagă “send”)”

Dacă am văzut că nu am nicio idée fenomenală am pus-o să-mi pună numărul de telefon pe contacte urgente ca să mă găsească dintr-o deblocare şi o tastă,iar eu să stau pregătită să trimit newsurile pe câteva canale de ştiri (că ăştia se urnesc mai repede decât poliţia).
Dar dacă aveţi o idée mai bună pentru un astfel de caz, vă ascult. Pe bune. Azi sunt numai urechi.