deschide uşa…

În staţia de tramvai toată lumea e degerată, unii mai curioşi verifică gurile căscate dintre talpă şi restul bocancilor să vadă ce cantitate de zloată pot absorbi pe-acolo, alţii doar dârdâie cu capul adânc înfipt între umeri, de nici nu-ţi dai seama dacă sub căciula sau basmaua aia există ceva.
Frig mare, mon cher !

Apare în sfârşit tramvaiul, se aud trosnete de glezne îngheţate urcând treptele tramvaiului, se aşază cât de cât fiecare, ferindu-se să stea pe scaunele reci, uşile tramvaiului sunt în continuare deschise parcă de o veşnicie, probabil pentru că aşteaptă să se facă semaforul verde sau pentru că vatmanul a adormit pe manete şi dintr-o dată se aude vocea unui puştiulică mucos şi jegos în etate de vreo 7 ani:
– Deschide uuuu-şa, creştine !…
– Taci dracu’, mă, las’ să-nchidă uşile că murim de frig aici !

Puştiul n-a tăcut, creierul lui era total programat să deschidă uşa creştinilor.