atacul marţienelor la oferte

By | 2013-03-23

După prăbuşirea navei ciorile din lanul de grâu zburătăciră speriate în văzduh. Cele trei marţiene ameţite de atâta zdruncinătură îşi verificară telepatic starea de sănătate şi lămurindu-se că sunt cât de cât în regulă – rănile fiind superficiale-ieşiră cu greu de sub resturile navei.

Verificară starea navei şi văzând că n-au încotro şi trebuie să se integreze printre pământeni până când colegii din laboratorul de pe Marte vor reuşi să aprobe bugetul pentru o altă navă care să le pescuiască de pe Terra – pentru că şi la ei e criză, chiar dacă nu vă vine să credeţi – , stabiliră reguli, una dintre ele fiind să nu folosească telepatia printre pământeni, decât ca să comunice între ele.

Două dintre marţiene, Tita şi Rita, fiind foarte bune prietene, plecară împreună, iar So-izy , fire simplă şi mult prea calculată pentru gustul colegelor ei, apucă în colţul opus. Fetele verzi se întâlniră după vreo 10 zile la invitaţia lui So-izy la o cafea în Gloria Jean’s Coffees.

Când o văzură pe So-izy îmbrăcată lejer şi atât de senină, ele fiind atât de stoarse şi mohorâte, Rita şi Tita îngălbeniră de furie pe sub fondul aplicat peste tenul lor verde:

– Ne-ai minţit! Regula era să te integrezi, nu să te foloseşti de puterile tale !

So-izy sorbi cafeaua liniştită:

–  M-am folosit de puterile lor, nu de ale mele. Am găsit un Card Privilege de la un soi de club sau ceva de genul,  CoolBuy Club îi spune şi pentru 149 de lei am acces la o droaie de reduceri in magazine, cafelenele, săli de fitness, clinici, asigurări, asistenţă auto… online sau offline. E o listă de parteneri acolo, te doare mintea câte poţi face! Au şi un Card Privilege Limited Edition de 499 lei doar pentru 5,000 de membri cu mult mai multe oferte, dar încă nu m-am băgat la el, sper că n-au atins limita de membri.  Şi apropo de reduceri, uite, de exemplu, azi  am fost la Muzeul Antipa, care pe lângă împăiate au o expoziţie The Human Body cu corpuri umane reale tridimensionale, e mor-ta-lă! Şi ştiţi cât am plătit ? 50% mai ieftin…

– Cââât?!

– Măcar folosiţi şi voi cuvinte, ca pământenii, mi-aţi spart sinapsele creierului caţelor cu telepatia voastră! În plus, oamenii se uită suspect la 3 fete mute care s-au întâlnit la o cafea, aşa că mai bine folosiţi graiul. Ah, că veni vorba de cafea, aici, la Gloria Jean’s plătesc cu 30% mai ieftin, altfel v-aş fi dat apă de la cişmeaua din Parcul Cişmigiu !

Rita se foi nervoasă pe scaun şi începu să se tânguie în glas pământean pensionat:

– Viaţa e grea aici pe pământ, degeaba zici So-izy, toate alea sunt scumpe…

– Dar sunt ocazii bune pe care pământenii nu le exploatează la maximum ! Gândeşte-te că la Hotel Predeal plăteaţi cu 30% mai puţin dacă aţi fi avut Card Privilege, iar tu, Tita, ai putea avea reduceri de 10% sau mai mult acolo unde îţi place să mănânci… Trattoria Verdi de exemplu…

Rita o întrerupse îngrijorată:

– Nu-i da idei, te rog ! E în stare să mânânce de încă 10% dacă are cardul ăsta…

De unde iniţial îi sticliseră ochii, Tita se îmbufnă îndată auzind-o pe Rita ce reclamă îi face.

So-izy continuă adresându-se Ritei:

– Am găsit printre parteneri 50% reducere la Beauty Make Up…

– Wow ! Ce tare ! exclamă Rita, dar Tita nu rată ocazia să i-o întoarcă prietenei ei:

– La cât eşti de verde, e posibil să te macheze gratis numai să ieşi naibii din salonul lor !!

Se amuzară toate zgomotos închipuindu-şi pe Rita în prime-news ca fiinţa verde venită la frumuseţe, apoi So-izy îşi aduse aminte:

– Aha ! staţi aşa că n-am terminat !40 % reducere la Start Dancing, abia aştept să-mi mişc fundul în ritmuri de bachata! şi chiar schiţă câteva mişcări în acest sens.

– Bachata să fie !!! ţipă Tita.

– Oh, nu ! Păi cine mai are loc de fundul tău ? se lamentă Rita.

– Cui îi pasă ?! Să ne mişcăm cu drag ! …

Tita dansa deja încântată spre deliciul colegelor sale şi uimirea celor din cafenea.

Să plouă cu reduceri, deci !

 

0 thoughts on “atacul marţienelor la oferte

  1. adelinailiescu

    Fata, nici biserica catolica n-a avut misionari priceputi ca tine! Daca ai reusit sa convertesti si martienii la reduceri si promotii!!..
    O singura dilema am: de ce naiba au plecat alea trei verziciuni singure prin univers, fara nici un mascul cu ele, macar sa-l folosesca sa faca pana la ozeneu?:))

    Reply
    1. mixy Post author

      Pfuai de capul meu! La masculi ţi-e gândul?! Păi cum ne mai dăm mari fată, dacă tot timpul e nevoie de masculi ?! Las’ că ne descurcăm, mai o reducere, mai o cutărică… taci, că merge 😀

      Reply
  2. Rolling Ideas

    Cartea cu pagina bublucaşă pe care o citeşti e despre extratereştri sau cum de ai plecat cu articolul în alte sfere? 😀

    Reply
  3. Javra

    Îţi mulţumesc pentru idee, Mixy!
    Am de făcut un advertorial şi nu-mi venea să mă apuc de el.
    O să folosesc vreo, doi trei zombi, un vârcolac şi un vampir…

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi succes ! Ai grijă cum îi combini, să nu se mănânce până la final de articol :))

      Reply
  4. Roxana

    Ce idee – marţieni şi reduceri – poate că aşa o să intru să văd şi eu ce-a văzut deja Planeta Marte :))

    Reply
  5. vienela

    Am avut ieri ca tema pentru clubul povestii parfumate “Parfumul primei intalniri”. Am vrut sa scriu ceva legat de Blix, extraterestrul despre care mai scrisesem pentru o campanie veche. Apoi m-am razgandit. Nu sunt chiar priceputa la asa ceva, spre deosebire de tine…

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu i-aș spune chiar pricepere… s-a brodit să se întâlnească mintea cu gândul… 😉

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.