asta nu e d-aia, nu?

By | 2013-05-21

Acum câţiva ani ne adunasem o grămadă de inşi la mamaie, pe vremea când era casa aia în care creşteau copaci sub mese, nu casa astalaltă care va fi terminată de strănepoţii mamei mele. Şi cum ne adunasem noi pentru că a doua zi era o pomană sau ziua de naştere a lui mamaie sau amândouă în acelaşi timp, pentru că am o mamaie descurcăreaţă care ştie că dacă face pomană rămâne mâncare şi pileală şi pentru sărbătorit ziua ei, s-a făcut noapte şi a trebuit să ne împrăştiem la somn.

A făcut deci mamaie o împărţeală pe paturi, astfel că eu aş fi dormit cu fi-mea şi cu o nepoată de-a lui mamaie. Nepoata aia era o minijupată peste copane hipopotamice, care muncea la barele din Italia, dansa pe ele până le dădea luciu. Una încurcată cu un turc prin Italia, cu care vorbea foarte des la telefon în italiană numai ciao, amore pe diverse tonalităţi – îmi imaginez că fiecare tonalitate avea sensul ei în discuţie, ca la câini, adică şezi mumos spus blând e stai, dragă, jos!, iar şezi! ţipat e un soi de stai, dracu, jos!.

În fine, eu când am auzit că vrea s-o bage pe-aia la somn cu noi, i-am făcut semne că nu-mi convine. Mamaie făcea pe proasta, că nu înţelege. Atunci am pus mâna pe cheile de la maşină şi i-am spus în gura mare că merg la mine la Bucureşti să dorm, şi mai vin mâine. S-a hotărât şi-a combinat-o pe-aia cu alte neamuri. Câţiva s-au uitat urât la mine că ce am cu fata aia? Şi le-am spus că spre binele ei n-o iau cu noi, fiindcă eu şi copila mea dormim foarte urât şi s-ar trezi aia  bătută până dimineaţă de-ar dormi cu noi.

Rămăseserăm câteva la masă în curte, restul găştii se întinsese pe unde-i trimisese mamaie. Mama deretica pe masă, iar eu o ajutam cu sârg din priviri.Pune mama mâna pe o cutie de bere jumate plină. O întreabă pe mă-sa:

– Ce fac, bre, cu asta? O arunc?

– Nuuu! Cum să o arunci? se zbârleşte mamaie. Dă-o-ncoa’, că o beau io!

Mama rămâne locului bălăngănind cutia în mână:

– Bre, mamă, asta e a lu’ fata aia… dansatoarea.

– Şi ce dacă?

– Păi ai încredere să bei după ea? Ea face străinătăţuri grele.

– Dă-ncoa’ cutia, ce-are să nu beau?

Una din surorile lui mamaie, cea mai mică, rămăsese cu noi la masă şi acum ţinea isonul mamei mele:

– Are dreptate, fi-ta, dadă, lasă dracu’ cutia aia că cine ştie ce- a mai supt italianca!

Mamaie însă, nu se înduplecă de aruncat nimic din ce se bagă la maţ, astfel că se enervează şi  o întreabă nervoasă pe soră-sa, nu înainte de a înşfăca din mâna mamei cutia de bere s-o uşureze simţitor de conţinut:

– Ce putea să sugă, fă? Băutura la italieni e mai diferită de a noastră?!

– Nu, făi, dadă… Zic că o fi luat italianca m**e pe unde a umblat.

– Cum adică? Întreabă mamaie profund curioasă.

– Cum, dadă, chiar nu ştii? E când pune gura…..

Şi i-a dat soră-sa toată definiţia, iar mamaie a început să scuipe şi să se spele cu apă pe limbă şi la gură şoptind îngrozită: „Cum să facă, fă, aşa?!” A aruncat cât colo cutia de bere, apoi parcă tot nu-i venea să creadă şi i-a zis soră-sii în timp ce eu şi mama ne strâmbam de râs:

– Fă, tu minţi! Ai zis aşa ca să bei tu berea!

– Nu, dadă!…

 

De-atunci, de câte ori vrea să mănânce sau să bea după vreo femeie, ne întreabă în prealabil: Asta nu e d-aia, nu?

Încă n-am prins-o mâncând ceva după bărbaţi să-i povestim şi vice-versa…

😀

38 thoughts on “asta nu e d-aia, nu?

    1. mixy Post author

      Păi asta aştept şi eu cu interes, dar n-am prins momentul

      Reply
  1. Vienela

    :)) Am si eu o poveste haioasa, legata de subiectul aceasta. O scriu maine, ca acum rad cu gura pana la urechi de a ta. :))
    Abia astept ziua in care mamaia va afla despre barbati… :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu-mi spune că râzi până mâine, e un râs, nu o epidemie !

      Reply
  2. Cetin

    MIIIIIIXXYYYYYYY era sa cad de pe sacauuuuuuuuuuuuuuuunnnn!!!!! :))))))))

    Reply
    1. mixy Post author

      Dacă n-ai căzut încă, n-am făcut nicio afacere 😛

      Reply
    1. mixy Post author

      Poţi să ştii cu cine i se intersectează drumurile ?!

      Reply
  3. Loredana

    Ii iubesc pe oamenii astia care traiesc asa de frumos si de curat, incat nici nu+si imagineaza cate pot face ceilalti. Superbă mamaia ta!

    Reply
    1. mixy Post author

      Îţi dai seama, şi după ce s- obişnuit cu ideea, avea altă problemă: nu ţinea minte termenul

      Reply
  4. Gabriela

    Mortala. 🙂 Saraca mamaia, a trebuit sa ajunga la varsta asta ca sa afle ce stia italianca de tanara. Dar de ce nu i-ati povestit voi si varianta inversa? Am si eu o curiozitate. 🙂

    Reply
  5. Javra

    Nu înţeleg ce aveţi cu italianca.
    De unde ştiţi ce presupuneţi că ştiţi cu minţile voastre perverse?
    Cum puteţi gândi aşa despre o biată fată care câştigă un ban lustruind bare?

    Reply
  6. adelinailiescu

    O vecina ii povestea alteia, mult mai batrana, ceva despre sexul anal.”ce-i aia, bre?” intreaba baba. Si astalalta, intelectuala de marca, ii explica:” e cand faci sex in nas!” Eu n-am intrebat-o cum vine asta si nici de unde stie…:))

    Reply
  7. laura M

    saraca mamaie!!!ma tot gandesc la mamaia mea daca ea stie.oricum nu vreau sa stau langa ea cand o sa afle.nu m-ar mai spala nici Oltul :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi stai şi tu mai la umbră când află, nu în calea ochilor ei 😉

      Reply
  8. Vera

    Singura discutie mai altfel cu mamaie a fost cand ne uitam la Ricky Martin la Cerbul de aur si mamaie il privea oftand : “Vai, maica, da’ ce prezentza are barbatu’ asta!!”
    Pe vremea aia dumnealui inca nu iesise din closet, cum zice americanu’, deci n-am putut sa-i zic lui mamaie ca n-are sanse :))

    Reply
  9. Pingback: Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, „Recomandările săptămânii”

  10. addicted

    Ce sa zic diferit de altii? :)))) am ras de-am dat cafea pe tastatura, shhhhht… ca nu afle al meu. :))

    Reply
  11. alin

    Daca e la o adica…toate femeile sunt “de alea”, asa ca….

    Reply
  12. belgianca

    :))))))) da’ cu italianca ce aveti?! s-o fi spalat si ea pe dinti de la ultima… tuguiala. 😀

    Reply

Leave a Reply to addicted Cancel reply

Your email address will not be published.