nu kilogramele sunt problema

By | 2013-05-23

5 kg în 5 săptămâni după fumat. Şoc. Discutat cu propria tărtăcuţă şi stabilit că nu trebuie să mai mâncăm ca disperatele. Buuun. Concentrare maximă pe mâncat în limitele decenţei. Slăbit 1 kg într-o săptămână. A doua săptămână nici o mişcare în kilograme. Nervi.

De ce naiba nu pot să mai slăbesc?!

Într-o dimineaţă am făcut exerciţii fizice timp de o oră. După asta aveam 400 grame în plus, aşa că mi-a trecut de exerciţii. Faza cu lista de calorii mă scoate din pepeni, nu pot să trăiesc măsurând mâncare, e absurd. E ca şi cum aş fi scăpat de demonii fumatului ca să dau de cei ai mâncării sau ai slăbitului.

Şi când te gândeşti că nici nu simt că am scăpat ca lumea de demonii fumatului… mă cam lupt zilnic cu ei.

Poate nu merg cele 2 cântare din casă? îmi răsare un gând plin de speranţă.

Gândul se înşurubează adânc  şi ieri mă priponesc în magazin, raionul cântare. Un puşti minion ca un hobbit se prezintă să mă ajute. Verificăm vreo 10 cântare la care cârcotesc ba că preţul, ba că bateria, ba că designul. Când simt că răbdarea hobbitului e pe cale să facă implozie, mă hotărăsc la un cântar şi îl verific pe culoarul dintre rafturi căţărându-mă pe el.

Cântarul cântăreşte. Hobbitul exclamă fericit:

– Merge!

Îl privesc  mârâind în crescendo:

– Merge… Numai că eu nu am 68 de kile!!!

Nervozitatea mea subită îl suie şi pe el pe cântar. Verifică şi-mi spune aproape şoptit:

– Dar să ştiţi că eu am 60 de kile, deci arată bine…

De parcă eu aş fi o nebună de 68 de kile care nu vrea să-şi recunoască kilele!!!

Transpir. Am nişte nervi de simt că dintr-un dos de palmă l-aş face un afiş minion numai bun de lipit pe cântar. Mă mai urc o dată pe cântar:

– 68 de kile! Eu n-am 68 de kile!

Hobbitul mă analizează din cap până în picioare şi taman când să-i spun să lase dracu’ analiza şuncilor mele, îmi spune cu indulgenţă :

– Poate ar fi bine totuşi să daţi jos sacoşa aia de pe umăr când vă cântăriţi… Arată de parcă ar avea cel puţin 5-6 kile…

Îmi privesc umărul cu sacoşa grea de cumpărături, realizez că are dreptate şi mă urc doar pe mine pe cântarul care cântăreşte corect. Mă justific zâmbind crispat:

– Ce vrei? Bătrâneţea….

😀

 

49 thoughts on “nu kilogramele sunt problema

      1. kekee

        Păi eşti aproape bine.
        ( minus 10 kile ).
        >:)
        Ce te stresezi aşa tare.

        Reply
  1. adelinailiescu

    Poate ar trebui sa ma tund si eu inainte de cantarul oficial, ca am o capita de par si de-aia arata asa mult…Si sa fac si pipilica inainte..Si sa-mi tai si unghiile..;))

    Reply
    1. mixy Post author

      Asta cu pipilică e importantă, e ca proba suptului la sugari. Verificat (golitul vezicii, nu suptul)

      Reply
    2. coco

      da…ar fi o idee…:) da’ nu cred ca rezolv mare lucru :))))))))

      Reply
      1. mixy Post author

        Draga mea, încerci orice !! Recent am auzit de unul care a luat ciocolaxuri şi a plecat la un picnic, şi cât a fost picnic el umbla cu prosoapele de hârtie prin pădure. Deeeci… încerci orice 😀

        Reply
  2. Alexandra

    E o reactie normala a organismului care acum nu mai e intoxicat deci foloseste mai eficient nutrientii. Asta, combinata cu mancatul in plus…mna. Eu zic asa: nu mai manca in exces, lasa paine si zahar deoparte o saptamana…si vezi dupa aia. Exercitiile in exces iar nu folosesc. Moderatia e cheia! Iti tin pumnii si pliiiiiz, nu mai fuma! Pupaturi de la Ploiesti!

    Reply
    1. mixy Post author

      mersi, asta cu “pliiiz, nu mai fuma!” mă bântuie zilnic fir-ar!

      Reply
  3. Vienela

    Nu te mai plange, ca esti numai buna la 62 de kilograme. Ai vrea sa ajungi ca mine, de 53-54 kg la aceeasi inaltime? :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi nu ajung la şireturi. Tu-ţi dai seama că ani de zile am fost scândură ?!

      Reply
  4. Cuvânta

    Pai nu stai rau deloc! Eu am 59.500 la 161 cm. Recunosc, 59,500 aveam acum doua zile :))) Azi dimineata aveam 59.800. :(((
    Acum serios vorbind, ia din pripa problema pt ca sa nu patesti ca un coleg- a luat 50 de kg dupa ce s-a lasat de fumat! Le-a dat jos dupa ani de zile, cu sport si dieta! Dupa ce a dat jos vreo 26 de kg, arata super!
    Deci…scortisoara jumatate de lingurita pe zi, seara mananci doar legume, nici macar fructe ca au zahar, dimineata pe stomacul gol suc de grefe zilnic inainte de masa! Succes!

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi de-aia mi-e şi mie frică. Aud la poveşti d-astea şi mă îngrozesc. Cel mai tare mă îngrozeşte că am redus mâncatul, dar am continuat să pun pe mine, parcă au dispărut arderile complet.

      Reply
  5. Cuvânta

    Am uitat de ceaiul de papadie, recomandat in curele de slabire, care spre deosebire de ceaiul verde nu da palpitatii!
    Continua si cu sportul, ca sa arate bine grasimea de pe muschi. Vorbesc serios, chiar daca nu slabesti cine stie ce cu sport, macar arati mai bine!

    Reply
    1. mixy Post author

      Păpădie?! Socata nu e bună? 😀 Am nişte socată rece în frigider….

      Reply
    1. mixy Post author

      care naiba e emoticonul pentru râgâială, să-ţi explic că deja am depăşit norma de apă pe ziua în curs?!?

      Reply
  6. Michelle

    Faza cu sacosa am patit-o si eu! Numai ca eu aveam pe umar o geanta de 10 kile pe putin si mi-a cazut fata sa aflu ca de acasa pana la aeroport am capatat 10 kile in plus si sotul facea misto de mine (el vedea ca am geanta pe umar) si-mi zicea ca nu sunt eu si ca al meu corp are plus de inventar. Voiam si eu sa ma cantaresc in aeroport sa aflu cat mai exact cat cantaresc. Numai ca eu ma cantaream cu tot cu geanta de voiaj.
    Mixy acu pe bune…esti bine inca (la fel sunt si eu acu), dar trebuie sa te mai ajustezi sa mai mananci tot timpul: ti-e foame baga doua linguri de iaurt cu cereale sau un pahar de lapte. Dupa ce m-am lasat de fumat am patit acelasi lucru. Iar dupa ce am nascut am ramas ca balena esuata la malul oceanului- 80de kile la 1.70. Incearca dieta South Beach care nu se bazeaza pe a te opri de la mancare ci pe a nu amesteca mancarurile. Sportul e bun dar la cum sunt si eu ….nu-mi place sa alerg dar am cateva exercitii in casa timp de 10-15 min zilnic. Mai scap o zi cand sunt foarte ocupata dar macar stiu pe unde pun si insist pe exercitii de acele zone. Periodic schimba din exercitii pentru ca dupa o perioada ai sa observi ca nu mai slabesti deoarece corpul tau se obisnuieste cu regimul tau si intri in faza de platou de ai impresia ca nu mai dai jos din kilograme.
    Nu te cantari zilnic! O sa ajungi obsedata de cantare si nu e bine…chiar ai impresia ca nu dai jos de loc. Si chiar nu prea dai in perioadele cand esti in “acea perioada a lunii” deoarece corpul retine multe atunci. Toti care o sa-ti spun cate kile ai o sa ti se para dusmanii tai!

    Reply
    1. mixy Post author

      uite că aflu lucruri noi – mi-e ruşine să spun ce ! :))))
      Şi-mi pare bine că nu sunt singura care se cântăreşte cu geanta pe umăr. Băi, ce prost m-am simţit !….

      Reply
      1. Michelle

        Eu nu-ti spun ca-mi venea sa-i dau cu geanta in cap sotului care se amuza teribil sa vada cum imi ies ochii din orbite stand pe un cantar cu o geanta de voiaj pe umar…..poti sa te gandesti ca un instrument atat de inofensiv iti da plapairi de cord?…nici freza dentistului parca nu te sperie asa de tare.

        Reply
        1. mixy Post author

          Păi asta voiam să spun eu: când uiţi ochelarii la ochi e haios, e hahaha ce glumă bună, dar cântăritul cu tot cu geantă e horror! Uite că până acum n-am ştiut cum e şi-acum trag pentru toată perioada cât am fost frânghie.

          Reply
          1. Michelle

            Cunoasteeeem! Am avut perioada aia inainte de a ma lasa de fumat mancam orice la orice ora si ma intreba tatal unei prietene la ce cantina comunista mananc ca lui ii e frica sa ma pupe pe obraz ca ii e frica sa nu ma dezmembrez. Fratele meu imi spunea ca mi se vede sirea spinarii ca biscuitele pe dunga si ca sa nu-i trag o palma sa nu-l tai carecumva…..oameni rai domne!

          2. mixy Post author

            Mie-mi spui ?
            Ăştia spuneau că trebuie să trec de două ori printr-un loc, ca să mă vadă,
            iar pe Mixu îl rugau să pună o pufoaică pe mine, să nu zică lumea că a plecat cu umbrela de mână.

  7. Javra

    Păi, dacă în realitate ai 70 kg, e tocmai bine la 1,70 m.
    Eu la 1,80 m, am 80 kg şi cică sunt bun de (mane)chin.

    Reply
      1. Michelle

        Pai te punem sa te mai lungim nitel mai Mixy.

        Reply
  8. Silving

    Zic sa tu ne mai cantaresti zilnic,asa se si recomanda.Ca nu slabesti imediat,decat daca te infometezi.Stii cum se spune,ce e mai sanatos ca un sendvis? O jumatate de sendvis. Daca nu tii dieta ci doar schimbi obiceiurile,ai sa vezi ca slabesti incet incet,dar nu de azi pe maine,insa astfel te si mentii. Cat despre sport,eu fac zilnic,in afara de weekend, si daca ma urc rareori pe cantar,vad mai mult,dar nu ma descurajeaza asta,ca nu s-a ingrasat nimeni de la sport.Bine,nu fac sa slabesc,si ca sa ma tonific.
    Insa altfel, mie mi se pare ca esti bine,cat de slaba vrei sa fii? 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Of, of! Cum să vă fac să înţelegeţi? Nu spun că sunt grasă. Nu mă simt bine. Simt piele crăpând pe mine, asta e problema mea, nu kilogramele în sine.

      Reply
  9. laura M

    ce sa mai zic eu la cele 84 de kg la 1,65 :(( :(( :((

    Reply
    1. Michelle

      Aouleu, mamica nu mai plange….asa eram si eu…..as fii in stare sa vin la tine sa-ti sterg lacramioarele. Hai ca ne ajutam aici….dam cure, pilule din plante, ceaiuri….iti dau si in carti (pleaca kilele la drum de seara)Te rog eu nu mai fi suparata ca n-are sens. Zi-ne cu ce sa te ajutam si ne conformam

      Reply
      1. laura M

        mi-ai facut ziua frumoasa prin cuvintele tale. multumesc!!!!! de saptamana viitoare vreau sa incep dieta Dunkan.de ce asta??pentru ca pot sa mananc pana la saturatie.(doar anumite alimente bineinteles)

        Reply
        1. mixy Post author

          Ai grijă cu dieta asta, mie mi se pare cam periculoasă. Carne+carne leşină omul.

          Reply
  10. Rolling Ideas

    62 kg la 1.70 m – eşti ideală!
    Dar dacă vrei totuşi să araţi mai slabă, ai putea să mai creşti 4-5 cm. Poate e mai uşor să creşti decât să slăbeşti 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      La cum decurg lucrurile, cred şi eu că e mai uşor să cresc :))

      Reply
  11. Vera

    Degeaba iti zic toti ca esti bine la 62 kg si 170 cm, daca tu nu crezi asta. Eu am 172 cm si 57 kg acum si daca ma intrebi direct, iti spun ca nu-s multumita, ca vreau inapoi la 54, cat aveam inainte de bebe. Daca stau sa ma gandesc putin, nu trebuie sa mai schimb nimic la dimensiuni, dar cum sunt femeie, intotdeauna gandesc impulsiv in ceea ce priveste greutatea si mai mereu vreau sa slabesc macar 20 grame. 😛
    Io-s necajita ca am facut nefacuta : mi-am cumparat niscaiva haine pentru ~60kg, din moment ce in hainele pre-bebe nu mai incap neam. Si acum sunt intre greutati si nimic nu-mi sta ca lumea, ori sunt prea labartate ori prea stramte. Nu pricep cum o variatie de 4-5 kg e asa importanta la sifonier 🙁

    Reply
    1. mixy Post author

      Este!! Nu mai încap decât în două perechi de nădragi, fir-ar !…

      Reply
      1. Vienela

        Fetele, le puteti trimite la mine, ca si asa tot ce am prin sifonier sta ca pe gard pe mine… :))

        Reply
    1. mixy Post author

      Pufăitul electronic nu înseamnă că te-ai lăsat de fumat 😛
      Reţeta arată bine. E bună pentru slăbit ? 😀

      Reply
      1. RMDudu

        Aha… poate incep sa ma ingras din toamna asta, dupa ce las si pufa 😛
        Reteta e pentru mancat repede 😉 iar prietenul care a si incercat-o isi tine binisor sub control greutatea…

        Reply
  12. Gabriela

    Mixy, eu de o vreme incoace nu mai sunt preocupata de cantare. Am ajuns la concluzia ca, toate vin cu defecte de fabricatie si nu mai cumpar, nu ma mai cantaresc. Cine le-o mai fi si inventat?! 🙂

    Reply
  13. Pingback: kilograme de frig | Mixy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *