De când o ştiu, mama spune că necazul când vine, nu vine niciodată singur, dar nu mi-a spus niciodată cât neam are necazul când vine şi ţi se-aşază plocon pe cap şi nepoftit, mai ceva ca o invazie de păduchi.
Ne calculam noi vineri seară înainte de week-end unde naiba să mergem să ne distrăm şi noi cu vreo 3-4 milioane aşa. Marea a picat prima din schemă, pentru că ne doare sufletul s-o vedem şi să ne întoarcem fără să ne plictisim bălăcindu-ne câteva zile. Ar fi rămas ca opţiune muntele, dar am scos Parc Aventura din schemă ca să ne ajungă banii de benzină, am scos din calcul şi de văzut vreun muzeu, am scos din calcul şi de luat prânzul pe undeva, am mai lăsat în calcul apa şi benzina şi a rămas că mai bine mergem pe undeva prin Bucureşti. Un teatru sau film, un muzeu şi terminăm repede banii, ce rahat mai calculăm atâta?!
Pe urmă dacă tot am zis săptămâna trecută că vreau să învăţ tehnici de supravieţuire urbană, recte autoapărare cu sensei românesc, am zis să fac o încălzire şi am luat mănuşile de box ale lui Mixu, el şi-a luat palmarele ca să am în ce să buşesc şi am trecut la treabă. Serii de câte 2-3 lovituri, unde nu nimeream palmarul îi mai ştergeam frumuşel bărbia cu câte-o directă.
Pe urmă vorbeam noi de centrul de greutate pe care trebuie să-l păstrez indiferent de acţiunea pe care o întreprind şi taman bine îmi explica cum să ies dintr-o încurcătură, când o iau voiniceşte înaintea explicaţiei, fac o piruetă devastatoare, ameţesc , văd negru înaintea ochilor şi mă priponesc în cădere cu coastele de deasupra ficatului fix în tăblia patului fetei mele, pe care o şi decopertez de suprafaţă în zbor. Pe tăblia patului o decopertez, nu pe fi-mea, că ea stătea cu laptopul în pat. I-am dat un cap laptopului închizându-i clapeta zgomotos, dar n-am avut timp să mă jelesc de treaba asta pentru că aveam altă treabă mult mai importantă acum: nu intra aer în mine din cauza coastelor buşite cu toată greutatea corpului meu.
Şi-am stat aşa ca peştii pe uscat cale de secunde bune, cu fi-mea ţipându-mi în freză „Mamiii, ce-ai??” cu Mixu „Hai, respiră!… Hai respiră încet! Las-o tati, să respire, dă-te de pe ea!!… Hai, respiră….!”
L-am ascultat şi am început uşor –uşor să horcăi, adică chipurile să respir. Eram aşa… la 10-20% capacitate de inspiraţie, de expiraţie nu se punea problema, pentru că procesul se pierdea pe traseu. Fireşte că Mixu n-a stat la discuţii şi ne-am împachetat de spital. Bătea de miezul nopţii când mi-am tras sandalele de Cenuşăreasă.
Să vă spun ce oameni vin la camera de gardă de la Urgenţe? Accidentaţi, bătuţi, răniţi, cu nişte sindroame de ţi se face părul măciucă. Să vă spun ce făcea personalul din spital? SENZAŢIONAL ! NIMENI NU ERA NESIMŢIT ACOLO! Toată lumea era băgată în seamă! Bine, nu erau nici super-drăguţi, întrebau, investigau, căutau, triau, totul se derula pe repede-înainte. Au descoperit că n-am nimic rupt dar m-au ţinut vreo două ore la monitorizare cu un cocktail de calmante în perfuzie ca să pot să mai bag ceva aer în plămân, că cică aveam o contuzie toraco-abdominală destul de serioasă după cum respiram.
În acest răstimp Mixu topea un pachet de ţigări în curtea spitalului explicându-i lu’ fi-sa de ce nu e bine să ne panicăm în situaţii de criză sau când face mami piruete devastatoare.
Şi-am plecat apoi acasă, cu 1kil mai grasă,
Cu o venă de calmante – am tras somn de diamante.
Fata mea a simţit nevoia să răcească în curtea spitalului, da’ răceală cu simţ de răspundere cu febre, dureri, cu stări de rău, astfel că sâmbătă scotea nişte muci de o culoare verde cam cum sunt sucurile cu gheaţă de pe stradă, alea cu E-uri de mere. Ştiţi ? Sau pe la voi n-au ajuns cu d-alea? E o explozie de culori în sucurile alea “naturale”!
Şi ia uite cum ne-am uşurat de bani pe tratat răceală şi reţeta de 4 calmante pentru mine.
Buuun!…
În timpul ăsta mamaie zăcea la ţară, tot cu o răceală, că înţeleg că la bătrâneţe nu te abţii de la îngheţată, mamaie spune că o viaţă ai şi-o gaură-n saceacul ăla de la casă, că a zis băiatul ăla că vine să-l repare şi reparat s-a făcut! Or să facă vrăbiile cuib în casă până vine ăla!…
Şi dacă mamaie zăcea de la o căldare de îngheţată, s-a dus mama s-o ajute şi să mai adune din iarba aia care a crescut de „te ia de ochi de la cât a crescut după ploile alea”.
Pe când eu gemeam prin casă nehotărându-mă pe care părţi ale corpului să stau ca să nu mă simt, în altă parte soră-mea îşi rupea piciorul alergând după fi-sa, iar fi-sa facea un plonjon în cap pe iarbă. E bine totuşi că s-a terminat bine. Adică sor-mea în gips şi nepoată-mea întreagă.
Seara, mama îşi pune mâinile în cap. Bolnavă de bolile ei multe pe care le cară pe picioare de atâţia ani de zile şi peste toate astea, din cale afară de obosită, spune supărată:
– Cum mă, toate? Nici măcar una nu e zdravănă?? Ce dracu-aţi păţit, frate, week-end-ul ăsta, de v-aţi căptuşit în halul ăsta, m-aţi găsit pe mine zdravănă şi bună de ajutor? Eu încotro să mă împart acum?
Tata dă din cap, nţ-îie şi-i ţine isonul.
– Nişte duşmănoase, domnule, nişte duşmănoase! Mai ales fetele tale! Asta rupe patu’ lu’ fi-sa când ştie foarte bine că n-are bani să-i ia altul, iar aialaltă îşi rupe picioarele ca să fie sigură că n-are cum să mai alerge după fi-sa ! Nişte duşmănoase, ce să mai !
Oftez la jumate, că cică durează o săptămână-două durerile astea:
– Hai, măi tată, am vrut să fac şi eu o contuzie, să văd cum e! Dacă ştiam că e aşa rău, să dea naiba dacă o mai făceam!…
Aolicaaa. Las’ ca se repara contuzia si veniti la mare. Nu ca sunt vreo “dusmanoasa” da’ sa stii ca ai avut mare, mare noroc ca nu s-a fracturat vreo coasta sa intzepe si plamanul ca iti bagau aia o sonda de stateai 2 saptamani ca Robocop legata la diverse prin spital 🙁 Ufff, chiar ca vin toate gramada asa…
Măi, sunt bine. Dacă nu mă mişc. Dar când strănut mă ţin de toate alea de durere :))
Mixy draga, fa-te bine repede! Si daca ai chef de calatorit, strangeti bani de avion, prindeti vreo promotie si veniti la mine. 🙂
“Veniţi la mine” înseamnă că mă primeşti cu câţi dintre noi ? 😀
Duşmănoase rău! Îmi pare rău că nu m-am abţinut şi am râs de povestea ta, deşi este amuzant doar pentru că ştii s-o spui în felul ăsta, nici într-un caz nu e amuzant când ţi se întâmplă. Cât despre faptul că necazul nu vine singur – se pare că logica lui tata la voi în familie n-a funcţionat. El spune că în orice familie este un echilibru. Dacă unuia îi merge prea bine, altul compensează cu mai puţin bine, ca să fie balanţa în echilibru. Tot el zice şi că dacă ai o perioadă foarte bună eşti pe culme şi este invariabil să ajungi la vale…. Voi ar fi trebuit să fiţi “pe munte” cu toată familia până acum, la ce păţanii aţi păţit cu toţii. Aşa că, deşi după buget nu v-a ieşit mersul la mare – se pare că vedeţi ceva de la “nivelul mării”. Dacă era mai rău – să fi împus coasta plămânul – vedeai şi fundul mării (nu răd, încerc să te binedispun 🙂 )
Stai liniştită că sunt dispusă bine, pe toată circumferinţa scaunului :))
Dacă logica tatălui tău e corectă, abia aştept să fim “pe val” 😀 😀
vezi ? daca te socoteai mai repede , mergeai direct la farmacie dupa analgezice 🙂
lasand gluma…ai avut noroc !!!
chior !
Acu am exerimentat, direct pe mine, rasul cu un ochi si plansul cu celalalt … insa, la ambii ochi “in hohote”. Adica fiecare in treaba lui (ras/plans) dar cu intensitate maxima. Recuperare cat mai blanda tuturor!
PS: fraza “…aialaltă îşi rupe picioarele ca să fie sigură că n-are cum să mai alerge după fi-sa… ” e bestiala!
Aşa e viaţa, râsu-plânsu.
Replica lui tata e 100% naturală 🙂
Weekendul urmator cum va mai distrati?:))
Of, sper că ne potolim, că vine ziua lui tata 😀
“Cu o venă de calmante – am tras somn de diamante.” :))
Dar parcă nu m-aş contuziona voluntar pentru aşa ceva… cel puţin nu încă.
Bagă nişte piruete. Dar întâi bea ceva, să fii sigur că ameţeşti… :)))
Nu mai am nevoie de băutură, ajung câteva piruete 😉
Dar tot n-aş face-o… Arborele meu genealogic nu e atât de rezistent ca al tău, aşa că-mi permit să presupun acelaşi lucru şi despre schelet… 😀
Aoleo, la voi necazul a venit cu arborele genealogic.
Insanatosire grabnica tuturor ca sa puteti gasi alte distractii mai prietenoase in wekendurile viitoare. 🙂
Arborele se înclină şi îţi mulţumeşte de urări
Auuuuci! Stiu cum doare o coasta lovita zdravan! Am patit-o si eu cu ani in urma, doar ca eu nu m-am dus la doctor, ca tocmai dadeam o petrecere ilegala cat erau parintii plecati de-acasa, asa ca n-am indraznit sa ma vaiet. Dar vreo ora am zacut pe burta (ma lovisem in spate), incercand sa respir. Nu prea mergea, dar eu am insistat, mai ales ca nu vroiam sa stric cheful celorlalti cu moartea mea subita si chinuita, prin axfisiere :))
Vreo luna mai tarziu, inca mai icneam cand uitam de coasta si ma tranteam in fotoliu.
Multa sanatate tie si familionului! Eu zic ca daca tot functionati asa, ca un organism, de va raniti/imbolnaviti la unison, incercati sa jucati la loto. Daca castiga unu’, sigur castiga si ceilalti 🙂
O lună, măh?!???
Dumnezeule, cat am ras, iarta-ma ca-ti spun, ca biata de mine si eu rad si respir pana la jumatate, am spondiloza toraco-lombara si alte alea pe la coloana de mi-e si jena sa le spun, scrii foarte bine, a mea esti! Am si eu categoria ” Numai mie mi se intampla”, poate vrei sa arunci un ochi. Si daca nu, tot a mea ramai, abia astept sa vad ce mai scrii!
biiiiine
Ai scăpat uşor. Ia vezi că alţi confraţi de-ai tăi (Muhhamad Ali par eczampl) au sfârşit-o mai rău, cu parkinsoane…
Pentru sportive ca noi, cred că şi şahul e periculos. ;))
Fi-mea nu vrea să mai înveţe nimic de la mine. “N-aş vrea să te răneşti, mami…”
:)))) ti-am mai zis ca fiica-ta e absolut senzationala? :))))
aşa o fi, dar când îmi adresează mie replici senzaţionale… mmmm….
Recapitulând, aţi făcut sport. Eu ştiam că te menţine sănătos, nu te îmbolnăveşte…
Nu sportul e de vină că nu ştiu oamenii să-şi aranjeze mobilierul în casă! În camera în care te crezi ChickyChan, nici măcar pereţi n-ar trebui să te rişti să ai! :))))))))))
şi-abia acum spui?!
dupa atatea necazuri pot sa pun pariu ca saptamana viitoare pleci in America in concediu.sa te faci cat mai repede bine. 🙂
Mersi. Dacă aş şti că merge principiul mi-aş face voluntar nişte traume :)))
o, Doamne nu! m-as simti vinovata ca eu ti-am dat ideea 😀
Slabut, draga mea, cam slabut! Eu cand cad pai o fac cu simt de raspundere, ma invart de un gips de o luna, nu asa…doua vanatai si-un junghi! Cand am stat cu piciorul sub mine vreo doua ore pana nu l-am mai simtit m-am ridicat din pat si la primul pas…fractura de metatarsiene! cand am fost la Azuga(nu pe partie!) m-am impiedicat si…entorsa de glezna! Si fara calmante, numai pe baza de visinata am suportat durerile!Eram zombi de atata suferinta!:))
Sa stii de la mine: belele vin in serii de cate trei, daca e numai una nu e bine, inseamna ca urmeaza inca doua mai naspa! hai ca la voi s-a epuizat.
Concluzia e că e nasoală contuzia.
😀
şi… cum ai ajuns la concluzia asta?
Bine ca nu ai rupt vreo coasta. Si ca sunteti cu totii okey. Zau, m-am atasat de povestile in care apareti toti si va vreau intregi, da?
s-a notat!
Eu zaceam in pat cu o durere cumplita de rinichi, iar Mihai avea meniscul rupt si incerca sa il repare tinand piciorul in gips pana la sold. Obligatoriu in pat, nemiscat. Iti dai seama ce a fost pe bietul meu copil? :))
Hai, sa fim sanatosi!
Că belelele curg…
Pingback: la mare, la soare – memories | mixy.ro