Pana Daciei

By | 2013-06-19

Toţi oamenii povestesc cum au condus dacii.

Păi de ce n-aş face şi eu pe istoricul?!

Ia staţi voi cuminţei în bănci şi ascultaţi aici. Aşadar:

Mergeam  să-i iau pe-ai mei de la mamaie, unde munciseră cu drag şi spor. Pe vremea aia fi-mea era mică şi sărea cu curul pe bancheta din spate a maşinii ca mingea de ping-pong, dar nu pentru că ar fi fost chiar atât de mică, ci pentru că arcurile banchetei erau praf. Ce scaune de copil?! Îi trebuiau funii ca s-o priponesc acolo!

Mă rog…

Şi cum tata murea de bucurie când auzea că merg să-i iau cu maşina, dădea frâu veseliei cu câte o cană-două de ţuică băute pe viteză şi-apoi după combinaţia de ţuică cu oboseală stătea curcă pe scaunul din dreapta, ba cânta, ba se lua de gagici pe drum, de-mi era mai mare dragul să-l iau trotilat cu mine… Adevărul e că tata e cel mai paşnic şi mai haios om beat pe care l-am văzut de-a lungul vieţii mele.

Mi se mai întâmpla să pun câte o frână bruscă, d-aia fără ABS şi să stau cu mâna dreaptă pe umărul lui ca să-l ţin să nu se facă mototol la picioare. La virajele fără servo-direcţie şi cu 2 mâini pe volan ca să schimb direcţia tomberonului , nu mai aveam cum să schimb viteza şi o lăsam  în a 3-a. Erau singurele momente în care vedeam ce ochi mari are tata, pentru că rămânea cu ei la fel de mari şi în următoarele 5 minute.

În momentul despre care povestesc acum,  tata nu mai era vesel, ci era cu desăvârşire beat. L-am îndesat deci în scaunul din dreapta şi am plecat spre casă. După nici 1 km poc! cauciucul din stânga spate zob. Cum nu sunt soiul care să se plângă sau să stea la discuţii, am coborât din maşină şi-am scos cricul din portbagaj să rezolv pana.

A ieşit mama aolindu-se „aoleo, acu’ ce facem? ce facem? ce facem?”, a ieşit fi-mea după ea bâzâind „ce ne facem, mamiiiiiii?”, am mârâit la mama să urce în maşină sau să-şi ţină meliţa, mama s-a calmat, copilul a tăcut, iar eu am trecut la treabă.

Pe măsură ce ridicam maşina , cricul intra în pragul mâncat de rugină pe dedesubt, găurindu-l, dar nu-i bai, că mai aveam eu vreo 2 găuri prin podea de mi se văitau călătorii că-i pun să meargă ca Fred Flinstone în picioare când conducea dinozauro-mobilul pe şosea, aşa că o gaură-n plus, ce mai conta? După ce-am ridicat maşina, am scos coarba – cheia aia în cruce cu care desfaci prezoanele (adică şuruburile roţilor, ştiu că poate nu toată lumea se pricepe la termeni tehnici, ca mine : D ) şi am pus-o pe-un prezon. Roata s-a învârtit o dată cu cheia.

Mi-am adus aminte de o amintire: Ahaaa! Aşa e! Întâi slăbeşti prezoanele când e roata la sol, să nu se învârtă-n gol în aer….

Dau drumul cricului şi aduc maşina înapoi în 4 labe. Pragul de deasupra cricului pârâie ca stofa putredă.

Dă-l dreak!

Şi pun cu nădejde cheia pe primul prezon şi dau să-nvârt şi sufletu! Îmi ieşeau ochii din cap, ieşea orice din mine, dar cheia să se-nvârtă pe nenorocirea aia de prezon ruginit , mai ba!

(Pe vremea aia eram mai tânără cu 10 kile, deci nici forţă nu prea aveam. Acum am atâta forţă, încât îmi fac singură coastele praf.)

Fi-mea îmi făcea galerie din maşină „Haaai-de ma-mi! Haaaai, că poţi!”, pampoanele de majorete îi lipseau.

Mama s-a dus glonţ la tata, l-a dat jos din maşină şi l-a adus lângă mine legănându-se amândoi, el să se ţină, ea să-l susţină.

– Ajut-o, mă, pă fi-ta!

În timpul ăsta, eu deja mă suisem pe cheie şi săream în contrasensul filetului şurubului pe ea, ca să îl slăbesc din strânsoarea aia ruginită.

A venit o maşină cu rută preorăşenească şi când a văzut şoferul scena cu atâta circ pe drum, eu călare pe coarbă, ai mei legănându-se fix pe mijlocul străzii, a luat-o omul cu nădejde printr-o juma’ de şanţ, să fie sigur că nu se atinge de noi.

În rest treceau maşini, oameni, se uitau, se distrau şi plecau. Mamaie nu stă într-un sat cu oameni săritori, cum e majoritatea României pe care o ştiţi voi. Şi cum vă spun, ce eram eu plină de nervi, da’ mama era tot o spumă:

– Mă, n-auzi s-o ajuţi?

Nu ştiu cum mă vedea tata ţopăind pe cheia aia sau cum i se părea că mă vede, dar  spunea ridicând umerii:

– Păi văd că se descurcă!

Mama deja era dragon pe nări:

– Unde dracu’ se descurcă, mă, nu vezi că pleacă roata cu ea?

M-a dat tata cătinel la o parte, a oftat greu şi etilic, s-a lăsat pe vine, a pus mâna pe coarbă, a răsucit cu putere şi a căzut în cur. A ţipat victorios:

– Gata!

Am zis că mor de râs. Era gata pe dracu’, nici măcar nu clintise şurubul. Dacă am văzut aşa, m-am recăţărat pe cheie şi am început ţopăiala, spre nefericirea mamei care-l bombănea pe tata că nu e-n stare să-şi ajute copilul. Când m-a văzut tata călare iar pe coarbă ţopăind, m-a întrebat nedumerit:

– Nu înţeleg, ce vrea mă-ta de la mine ? Că văd că ţie îţi place …

Tot ţopăind, am reuşit să desfac şuruburile şi am schimbat roata.

Pragul ăla de deasupra cricului mai stătea întreg doar aşa… din bun-simţ.

După ce s-au urcat ai mei în maşină am observat că roata schimbată era cam dezumflată. Altă distracţie!

Târ-târ-târ cu ea repede până la prima benzinărie sau vulcanizare să umflu roata. Mama ţinea pe fi-mea să nu o piardă pe şosea prin gropile din podea şi se distrau amândouă în spate, pentru că  tata se trezise cât de cât şi o boscorodea pe mama că “ce-oi fi având, domn’e cu mine? Ţi-am zis că se descurcă, dar tu nooooo!… că n-ajut fata! Că eu aveam un scuipat magic cu vasilină care să înmoaie şurubul! Mhm! Mda… N-ajut fata….Când fata dansa bine-mersi macarena pe coarba pusă pe roată şi uite că a reuşit, că fata mea e isteaţă, nu ca tine! Când io-ţi spun că am fete deştepte, tu să m-asculţi şi să mă laşi să beau, că am fete deştepte şi mă bazez, da?”

Şi cum benzinăria sau ce-o fi nu se ivea, iar eu eram crispată că ne lasă şi roata asta, tata mă bătea liniştitor pe braţul drept:

– Lasă, fata tatii, că dacă se dezumflă şi-asta, să fiu al dracu’ dacă n-o umflu cu gura, numai în necazul lu’ mă-ta, ca să vadă că te-ajut! Dar te rog, nu mai pune şi tu frâne d-astea, că dacă muşc din torpedo n-o să mai fiu în stare să pun botu’ pă ţuţuroiu’ de la roată, c-o să fie prea umflat …

 

 

29 thoughts on “Pana Daciei

  1. Zina

    Doamne, ce am mai ras… si chinul e ca trebuie sa rad in soapta, ca altfel trezesc copilul care sforaie linistit langa mine. Si cum radeam eu in soapta asa, mi-a mai ramas si un biscuite in gat, abia mai vedeam ce citesc din cauza lacrimilor.
    Sarut-mana pentru ca scrii! 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      Şi biscuitele cum îl mănânci în şoaptă, că eu ronţăi ca un iepure ?!?

      Reply
  2. Javra

    După câte văd, tu te lauzi că ai reuşit să schimbi roata maşinii.
    Dar să ştii că sunt destui bărbaţi care nu ştiu să facă asta…
    Ţine-te bine, că s-ar putea să se abată protestele bărbaţilor peste noi!

    Reply
    1. mixy Post author

      Nu cred. Sunt bărbaţi care uită că maşina merge cu ulei, dar să schimbi o roată??

      Reply
  3. RMDudu

    Trebuia să văd cum dansezi Macarena pe coarbă :))
    Iar onorabilul tau tată avea dreptate cu privire la scuipatul magic cu vasilină… :))
    Tu ai fi în stare să conduci şi dinozauro-mobilul lui Fred Flintstone şi să-l mai şi depanezi… fără ajutorul cuiva 😛
    Mai rămâne de comentat faza cu “ţuţuroiu'”… dar există soluţie şi aici: unge-l cu ţuică 😛

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi depanarea dinozauro-mobilului e simplă, merge cu cremă de călcâie.
      Dacă i-aş da ţuică pentru umflat ţuţuroiul roţii , s-ar umfla roata şi-ar pleca singură… pe trotuarul celălalt

      Reply
        1. mixy Post author

          Cum să strici mă, ţuica pe ţuţuroaie ?? Dacă aude tata….

          Reply
  4. Roxx

    Imaginatia mea e departe, pacat ca nu exista o filmare ceva. Nu faceti un remake? 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      o, ba da! Am blat cu studiourile de filmare, săptămânal îmi pun ideile în practică 😀

      Reply
  5. laura M

    hai ma Mixy,ca numai pot,ma doare burta.esti fenomenala!trebuie neaparat sa scrii o carte,neaparat. 😉

    Reply
  6. Cetin

    GENIAL post…
    Iara taica-tu “Bazatu’ ” e “de vis”!!!!

    Reply
  7. Alexandra

    E simpatic taticutzul tau cand e baut :))
    Al meu trebuie inchis undeva si scos abia cand se trezeste!
    E extra-extraordinar de cicalitor..

    Reply
    1. mixy Post author

      Băi, eu a trebuit să mă fac mare-mare ca să înţeleg de ce alcoolul dăunează grav sănătăţii. Mi se părea că dacă tata e haios, aşa trebuie să fie toţi.

      Reply
  8. Roxana

    :)) Excelent post! Aş fi vrut şi eu să fiu acolo, muscă, să te văd – că de te ajutam ajungeam în acelaşi poziţie cu tatăl tău. Mi-am amintit de Dacia noastră toată găurită. Bărbatul meu ţinea picioarele pe pedale şi eu nu călcam pe preş – ca era pus doar ca să ascundă gaura. Odată, venind de la Arad, ningea, zloată, zăpadă – mă trezesc că tot piciorul mi-e ud, îngheţat şi murdar. Dar ce aer condiţionat de găuri aveam :)) Atunci nu mi-a convenit, dar acum, pe această caniculă, mai că îmi aduc aminte cu plăcere, precum Creangă de Ozana cea frumos curgătoare 🙂 Noi, şi toţi cei ai lui Fred Flinstone şi Barney Rubble am văzut că se poate şi fără podea.

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi pe caniculă se umfla fustiţaaaa… niscai răcoare…. ai dreptate cu Ozana frumos curgătoare…. :))

      Reply
  9. Vienela

    :)))))) Trebuia sa ma vezi pe mine conducand ca nebuna si nepriceputa o Dacie a unui vecin, ambaland-o pana cand am ars nu stiu ce piese in ea, apoi uitandu-ma ca mata in calendar pe la motor, cu speranta ca daca sterg praful de acolo se repara si putem merge mai departe. :)))

    Reply
    1. mixy Post author

      Hai, măh, că alea erau simple sub capotă, uită-te acum la astea noi, capsulate şi îmbuteliate , că până nimeresc logica!….

      Reply
  10. Laura

    Sper ca stii ca ai o familie minunata, nu? 😀 Mi-ai facut seara mai buna cu povestea asta 😀

    Reply
  11. Roxana

    Răd din nou şi acum văd şi alt aspect al poveştii – faptul că te descurci cu adevărat – chiar şi dacă e în ritm de macarena – să faci asemenea lucruri tehnice. Eu cred că numai o data trebuia să sar pe coarbă – că praf era tot surubul şi se ducea si jumate de masină, în schimb, ar fi trebuit să-mi pună cineva cricul :)) Îmi place cum reacţionează tatăl tău. Cred că simţul umorului de la el l-ai moştenit.

    Reply
  12. Pingback: cu dacia la mare 1 | mixy.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.