luni: mahmureală

By | 2013-07-08

Necazul când te laşi de fumat e că nu mai ai măsura băuturii. Înainte ştiam că trebuie să fumez atâtea ţigări la o bere ca să nu se ducă-n pingele şi să mă pot ridica decent  de pe scaun, fără figuri de echilibristică. Acum însă… mi-a dispărut măsura .

Eh, aseară am băut două beri cam… repede. Nu m-am îmbătat, dar nici bine n-a fost. Când am simţit că nu e în regulă, nu prea-mi venea să mai vorbesc, de teamă să nu scot vreo bâlbă . M-am ţinut ţanţoşă până am văzut patul şi cum l-am văzut, m-am înfipt cu cornu’n pernă ca-n oaza fericirii. De fapt  m-am prăbuşit în oază.

Şi azi dimineaţă mi se părea că trăsneşte berea aia prin toţi porii. Dacă urăsc ceva la băutură, aia e mirosul de după băutură. Băi, dar îl urăsc! Să nu vă spun cât de tare urăsc femeile care trăsnesc dimineaţa, le stă atât de rău!!! Mahmureală cu parfum şi ruj – combinaţie de mori, nu alta!

 

Şi cum stăteam cât se poate de stresată că s-ar putea să iasă berea prin transpiraţie, ajung la muncă şi chiaunesc nişte dosare, că nu se poate spune că-mi dădea stânga cu dreapta.

Mă cheamă şefu aşa, cu noaptea-n cap, ca să-i explic de ce nu-mă dă. Nu-mi venea să merg, dar ce să-i zic? Coane, lasă-mă, am capu’ mare?!

Am luat deci dosarele şi am intrat în birou.

Şi când am intrat m-a izbit un damf de mahmureală, ceva de vis!  Băuse şi şefu aseară, dar la el trăsnea de-a dreptul, era meseriaş, adică grade serioase de alcool, nu vreo pişoarcă de bere.

Îmi venea să râd cum stăteam pe scaunul din faţa biroului lui, şi trasasem la mijloc un fileu imaginar de iz mahmuresc, să mori nu alta!

Îl cheamă pe făptaşu din cauza căruia nu ne ieşea nouă socoteala şi ăla, om treaz, serios, intră şi se crispează instantaneu. Se uită apoi peste hârtiile de pe birou pe care i le-arată şefu’, în dreptul fileului imaginar. S-a făcut şi mai livid decât era! Arunca priviri suspecte li încruntate către mine şi mă gândeam că probabil încerca să înţeleagă care pute mai rău, aşadar mi-am tras privirea aia straşnică şi kagebistă, să fie sigur că nu eu sufăr de mahmureală! Până la urmă sunt o doamnă, ce pana mea !

Când am ieşit afară din birou m-a tras de mânecă:

– Bine, mă, te ştiam fată bună ! Puteai să pui o vorbă bună, nu să stai ca muta! M-ai îngropat de tot în faţa lui şefu!…

Ău… şit! Deci de-aia arunca el privirile alea!…

 

0 thoughts on “luni: mahmureală

  1. kekee

    Trebuia să-i spui :
    – Ups, ghinion, păţăşti.

    Reply
  2. silavaracald

    De unde se deduce că pe voi, cei doi mahmuri, vă duce mintea mai mult decât pe colegul vostru cel treaz. 🙂

    Reply
      1. RMDudu

        Normal, fiindca alcoolul omoara neuronii lenesi si ramai cu aia rapizi si flexibili 😀

        Reply
  3. kekee

    Pt. situaţii d-astea :
    – ceai fierbinte cu multă miere ( la 10 minute după ce l-ai băut te vei îmbăta puţin ) iar după un duş prelung.

    Reply
    1. mixy Post author

      am basculat 3 ceaiuri, acum mi-e bine
      dar mi-e un sooooomn

      Reply
  4. Javra

    Românului îi şade bine cu băutura, deci eşti o româncă adevărată…

    Reply
  5. adelinailiescu

    Uite asa se iese din criza: cand seful si subalternul sunt pe aceeasi lungime de unda, gandesc si actioneaza la fel! Conform legii 402: bea si sefu’. bem si noi!:))
    Si sa stii pentru data viitoare: se spune ca esti foarte racita si ai facut o frectie cu carmol la tample!Sa stea lumea la distanta, ca esti contagioasa…

    Reply
    1. mixy Post author

      :)) Uitasem de legea asta!…
      N-aveam ochii roşii, doar senzaţia aia de cap mare 🙂

      Reply
  6. mihaela

    Am auzit eu de un studiu al cercetatorilor britanici, care chiar au prea mult tump si prea multe fonduri, studiu care mi-a facut ziua, ma rog seara. Cica noi astia inteligentii bem mai mult sa ne suportam semenii mediocrii. N-ai idee cum mi-a lunecat berea pe gat dupa studiul asta 😛

    Reply
      1. mixy Post author

        dacă mai aduceţi atâtea argumente mă faceţi să reiau procedura :)))

        Reply
  7. Cuvânta

    2 beri? 2 beri?
    Pai sefu tau cred ca bea 2 beri inainte de Bac, mai draga…amatoare ce esti :)))

    Reply
  8. Roxx

    Cred ca esti funny tare ametita..pardon, dupa 2 beri :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *