fasungul din veioză

By | 2013-07-12

Mi s-a stricat veioza de birou, o chestie la care ţin foarte mult, pentru că pe lângă butonul de aprindere are locuri în suport pentru pixuri, creioane, radiere… al căror inventar îl fac rapid, ochiometric şi mă mai vezi ţipând prin casă: Cine mi-a luat creionul mecaniiiiic? Cine mi-a luat pixul cu negru fără capaaaaaac? Cine mi-a luat fluieruuuul? (da, am şi un fluier acolo, un fost băţ rămas de la o acadea)

Tocmai pentru că e multifuncţională, am scos-o din priză şi am început să scobesc în ea să văd care-i treaba. Aveam de gând să o repar sau să o arunc, altfel ar fi ajuns invariabil în curte la mamaie “că poate ne-o trebui ceva din ea”  şi vedeam deja veioza aruncată prin curte, fugărindu-se găinile pentru un sfert de şnur din ea!

V-am spus că mă pricep să repar: dacă sar siguranţele, înseamnă că am pus firele invers, în rest sunt meseriaşă. Nenorocirea e că e din cale-afară de înghesuită treaba în veioză şi după ce am văzut că trebuie schimbat fasungul şi că e incomod de umblat în spaţiul ăla, mi s-a luat. Am luat aşadar cele 3 şuruburi pe care le desfăcusem, apoi am înşfăcat veioza cu capu-i atârnând din măţăraie şi m-am înfiinţat la tata:

– Auzi, tată, nu-i aşa că te plictiseşti? Nu-mi faci şi mie asta?

– Ce-are?

– S-au prăjit papuceii ăia pe fundul fasungului.

– Şi de ce nu-l schimbi?

– Am un pic de treabă, tată… hai, că şi-aşa te plictiseşti! Uite aici tot ce-ţi trebuie ! Mersi!

Şi-am plecat.

Tata s-a apucat de treabă meticulos, bătrâneşte. După vreo juma’ de oră m-a strigat de parcă ne invadaseră turcii şi ameninţau să mă ia sclavă! M-am prins că nu se descurcă, dar făceam pe prostul. Tata însă, ştie ce-are la uşă:

– Lasă tot şi mişcă-te-ncoace!

Am venit ofuscată de întrerupere:

– Zi-i!

Era lac de transpiraţie, iar veioza arăta în mâna lui cam în acelaşi stadiu în care i-o lăsasem. M-a întrebat:

– Ia vezi, am muci pe gât ?

Era ultima întrebare pe care mă aşteptam să mi-o pună, deci mi-am permis să casc uşor gura într-o figură de uluială.

– Uită-te, mă , aici, am muci pe gât? Fi-ţi-ar veioza a dracu’, am transpirat şi-n! … Mi-a luat foc fundul în locul ăsta şi cred că am încurcat batista de muci cu batista de transpiraţie şi am simţit cum alunecă nişte muci pe ceafă.

– Hahahahahahaha!…

A început să se frece pe gât în continuare, pentru că nu era speranţă să-i spun în ce stadiu e, aveam lacrimi în ochi de râs.

După ce m-am mai potolit m-a pus la treabă:

– Hai, acu’ dacă tot ai venit, stai jos aici şi ţine de asta că alunecă şi nu pot s-o prind deloc în şuruburi.

Incomodă treabă. De ţinut ţineam, dar ba fugeau firele, ba lamelele din dreptul găurii şi şurubul să intre unde trebuie nici vorbă!

S-a supărat tata:

– Hai, mă , aşa fraieri suntem? Cheam-o pe mă-ta să ţină şi ea din partea asta!

Am început să râd şi dacă a văzut aşa, zice:

– Las’ că o strig eu! Marioooooo!

Eu râdeam în continuare, cum mă apucă în momente cheie.

– Bă, da’ până la urmă de ce râzi?

– Tu crezi ? Hahaha… Tu crezi că?…Hahahahaha….  Crezi că a venit ciorchine o secţie întreagă de muncitori când au asamblat veioza?!?

 

 

0 thoughts on “fasungul din veioză

  1. Greenleaffy

    Măi, Mixi-Mixi, tu ești serioasă? Am leșinat de râs cu bărbatu-meu! Ești tare, fată dragă, mă bucur că știu de tine.

    Reply
    1. mixy Post author

      Măi,eu sunt mai tot timpul serioasă, îţi vine să crezi ?!

      Reply
    1. mixy Post author

      Da, e moştenită, n-am făcut eu gena de capul meu că la autogenetică nu mă pricep 😀

      Reply
  2. Roxx

    Sa inteleg ca acum e functionala veioza??? Am si eu veioza in camera, pe birou, dar la cat de “buna” este, i-am pus un bec cam mare si s-a deformat de la caldura, dar nu-i nimic, imi place si asa :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Bineînţeles că e funcţională. Chiar aşa fraieri crezi că suntem ?:))

      Reply
  3. Hapi

    Se pare ca veiozele se cam strica deodata
    Eu am “mantuit ” doua intr-o luna
    La una cica ar fi doar becul de inlocuit. Care-i mai special si il gasesc intr.un magazin nu foarte aproape de aria in care ma invart

    Reply
    1. mixy Post author

      Ah, ce-mi plac piesele speciale! De sila lor aş renunţa la produsul finit

      Reply
  4. Alexandra

    :)))))) Da’ pana la urma avea omu’ mucii in carca au ba? Ne-ai lasat…atarnati! 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Ceva-ceva sticlea pe-acolo, dar ştersese din ei , că dacă erau întregi icneam maţele afară:))

      Reply
  5. adelinailiescu

    La voi e ca la militieni? Unul se suie pe o masa si tine de bec si ceilalti trei invart masa?:)) Eu n-am aschimbat in viata mea un bec sau o siguranta, daca pun mana sa repar ceva electric las tot satul fara lumina.Si fi-miu imi seamana leit, cand i s-a ars un bec la lustra a facut o poza si i-a trimis-o lui tac-su pe mail , sa-i spuna de unde se desfileteaza abajurul. In nadejdea noastra ramanea omenirea si acum la amnar si lumanare.:)

    Reply
    1. mixy Post author

      Fiind vorba de veioză şi nu de lustră, aş fi înşurubat becul singură, învârtind biroul în jurul becului, că şi-aşa n-aveam miliţieni pe lângă mine 🙂

      Reply
  6. laura M

    :)) nu mai pot de ras.treaba cu mucii e ….e marca mixy.trebuia sa ma chemi pe mine.la chestii din astea sunt experta “fara diploma”.cand eram mica.pe la vreo 12,13 ani imi reparam singura instalatiile pentru pomul de craciun,din alea de la fratii nostri “chineji”cu un pistol de lipit si surubelnita.
    acum cand ma gandesc cred ca Dumnezeu stia de mult ce vrea sa faca cu mine.pentru ca mi-a dat(mi-am luat)un barbat care nu prea face reparatii prin casa.anul trecut mi-am schimbat singura bateria de la bucatarie,deci…..:D

    Reply
    1. mixy Post author

      Păi bine, soro şi-acu’ apui? Data viitoare îşi dau un bip, să-mi spui care fire să le lipesc să nu mai sară siguranţele din tablou .
      Am reparat şi eu instalaţii chinezeşti… Mai repar uneori… ;;)

      Reply
  7. Roxana

    :)) Eşti bună la casa omului, tu! La mine, constant (şi pe vremea când erau cu ai mei şi acum) a fost cineva care a ştiut să repare tot ceea ce era de reparat. Tatăl meu numai la electricitate nu se băga, dar în rest orice. Aşa că eu nu am învăţat să repar nimic, ba chiar sunt trei mâini stângi când e vorba să ajut, indiferent ce trebuie să ţin 🙂 Bărbatul meu s-a obişnuit că sunt degeaba, dar tot mă cheamă uneori pentru a treia mână, după care se gândeşte bine cum ar putea să priponească acel ceva în altceva decât în mâinile mele :)) Oricum aşa s-au născut inovaţiile 🙂 Am ajuns la concluzia că trebuie să mă simt bine că sunt o adevărată muză :))

    Reply
    1. mixy Post author

      Noi suntem numai pricepuţi pe-aici şi nici o muză. Îţi dai seama ce dezastru iese ?!?

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.