S-a hotărât să facă un copil şi a stat acasă în concediu de îngrijire a copilului până când a împlinit minorul 2 ani. Acum a mers să-şi reocupe postul pe care lucra înainte să nască. La muncă, deloc surprinzător, i s-a adus la cunoştinţă că datorită problemelor financiare şi ca să poată exista pe piaţă, societatea şi-a restrâs activitatea până la stadiul de comă autoindusă şi, ca atare, postul ei este desfiinţat.
A întrebat dacă poate beneficia măcar de şomaj, pentru că nu-şi găseşte un loc de muncă bătând din palme.
Sigur, de ce nu? Dar o lună de zile va sta în preaviz la actualul loc de muncă ce se va desfiinţa.
Ea s-a bucurat că va fi angajată o lună de zile.
Ei au întrebat-o dacă nu vrea cumva să-şi ia un concediu fără plată în perioada preavizului, poate are treabă şi o reţin ei…
Hmm… trebuiau s-o anunte inainte de implinirea celor 2 ani… cred eu.
Daca doar au intrebat-o, poate sa le raspunda… cum isi doreste (desi cel mai bine ar fi sa cada la o intelegere).
Ştii? Mai e o vorbă… şi dacă ar mai sta, dragoste cu sila nu se poate. Trebuie să ai nişte nervi să fii de acord să stai într-un decor ostil
Eu ziceam sa negocieze… ceva de genu’ “dati-mi jumatate de salar luna asta, eu imi caut job in loc sa vin sa stau degeaba si, daca-mi gasesc in alta parte, plec, daca nu, intru in somaj” sau (caz real) “vin doar 4 ore si voi ma platiti la jumatate apoi desfiintati postul si eu intru in somaj”… sau variatiuni pe tema asta.
Parerea mea este ca oricum trebuiau s-o anunte/avertizeze mai din timp, dar nu toti sunt “oameni”.
Asa ea se poate prevala de interdictia legala a desfacerii contractului de munca la revenirea din concediul de ingrijire a copilului si isi poate usura oarecum povara financiara a unei cautari de job. Nu e deloc simplu sa mergi la serviciu, sa “fugi” la interviuri si apoi sa alergi acasa pentru a avea grija de cel mic. Iar o cresa costa ceva… de bona nu mai vorbesc!
Tot ce poate face ea legal este să ceară banii pe preaviz. Dacă ăia îi desfiinţează postul, pa şi pu!
Da, le poate cere banii de preaviz, dar sa nu-si dea demisia. Daca i se desfiinteaza postul, macar are cateva luni ajutor de somaj din care poate supravietui (la limita) pana gaseste alt job. Daca poate sa ia banii si sa nu se mai duca la munca acolo, si mai bine… poate are noroc si gaseste repede alt job si poate da si “proba de lucru” tot in timpul in care si-ar fi mancat ficatii la vechiul loc de munca.
Eu asa as gandi si reactiona in locul ei.
Eh, până la noroc te mănâncă sfinţii şi o mare de tristeţe.
Dar da, nu e bună demisia.
Dar când am auzit de concediu fără plată în astea 20 de zile, am zis că mor de râs.
Şi de tristeţe.
La instituția unde am lucrat cândva procedau și mai „elegant”: îi trimiteau la medicul de intreprindere să le dea concediu medical, pe care puteau apoi să și-l prelungească până la 180 de zile dacă aveau cunoștiințe „în domeniu”. Nu i-am servit niciodată în situația asta, dar le sugeram să meargă la colegul de pe cealaltă tură, care avea tarif fix pe zi de concediu medical acordat aiurea.
Acuma, c-o fi neplăcut să meargă o lună la serviciu știind că nu e dorită acolo… cu toate astea, eu aș merge, mai ales că nu din vina mea s-a ajuns la așa ceva. N-au decât să se uite urât la mine, dar să mă plătească și apoi să mă trimită în șomaj, așa cum e legal.
Apropo de 180 de zile: când m-am întors din îngrijire copil mi s-a propus şomaj sau medicale până face fata 3 ani (aveam dreptul, problemele de sănătate existau) şi când am văzut cum îşi freacă medicul de familie mâinile de bucurie cu gând că facem fifty-fifty banii de medical, mi-a venit rău.
I-am zis: pas, coane, şomaj şi caut altceva decât să trăiesc măgării d-astea.
Auch…Situatia e din ce in ce mai grea, in fiecare zi mai aflu/citesc despre o poveste de genul acesta…
Eu sunt patita. Numai ca eu am mai prestat gratis si de acas’, in ideea de a mentine legatura cu angajatorul, cu colegii, sa nu uite de tot de mine. Stiau si ca ma intorc, si cand ma intorc… Pe scurt, cand m-am intors, nu mai era buget si pentru mine si m-am trezit cu o cerere sub nas, in care cerere eu ziceam ca vreau sa plec, iar eu ziceau ca, desi au mare nevoie de mine, sufera la despartire, si , cu toata tristetea, sunt de acord cu decizia mea. Si n-am semnat. Culmea tupeului, le-am zis ca eu nu tin neaparat sa plec, dar daca tot nu au cu ce sa ma plateasca, ar putea sa faca un efort si sa ma trimita in somaj. Cica nu se poate, ca daca e sa ma trimita in somaj, se blocheaza postul. Pai… parca n-aveati bani. Sau n-aveati pentru mine? E, na-ti-o, ca le incurcam socoteala cu atatea pretentii. Nu m-am lasat, m-am vazut in somaj. Nu c-ar fi fost o mare realizare somajul, dar pana in ultima clipa am intrebat daca e ok, e cazul sa-mi caut in alta parte, si au zis sa vin, ca e ok, au nevoie. Si uite cum ramaneam chiar pe drumuri. Inteleg concedierea, dar de ce nu spun nimic atunci cand sunt intrebati, tac ca al de pute-n iarba…
Or fi foştii tăi mai tăcuţi 🙂
Cât despre post blocat, asta-i vrăjeală, se găsesc oameni de angajat pe bani mai puţini, posturi similare, dar denumiri diferite…
Eh, da, stiam si eu, si stiau si ei, dar incercau sa ma convinga ca trebuie sa plec singura si dupa ce ca ramaneam fara job, tot asa, pe nepusa-masa, pierdeam si dreptul la asistenta sociala pana gaseam un alt loc de munca.
Pai asta era ideea! Ei scapau basma curata si nu trebuiau sa mai faca slalom prin COR. In mod cert nu-i interesa ce face fostul angajat pana isi gaseste de munca.
Ce mama dracului, ca la noi nu este nivelul de trai din alte parti, unde este obisnuinta sa-ti faci un “fond de rezerva” taman pentru cazuri de-astea… Daca mai ai si o rata… macani a paguba… (pun intended)
Fond de rezervă?! Ăsta ar trebui să fie între 3 şi 6 salarii, din amintirile mele. Îmi vine să râd amar…
E ilegal, sa citeasca legea.
Numai in Bucuresti am auzit de astfel de practici. Ilegale, repet.
Hai, măăă!… Nu pot să cred. Adică în alte părţi din ţară lumea e ok ?
Eu nu am auzit de asa ceva in provincie, poate si pt ca mediul privat e mai putin dezvoltat decat in capitala. Dar am auzit de cazuri in capitala…nu mai inteleg nimic.
Lasă că am auzit zvonuri de revigorare a economiei, să vezi ce de-ai să auzi şi prin provincie! 🙂
nu e ilegala practica. legea spune ca locul de munca iti e asigurat cu conditia sa nu fie restructurat de nevoile societatii. adica protectia mamei e aparenta spre vax albina. despre restul cu refuzul sau acceptarea cererii depinde de fiecare cat sange are in instalatie. din pacate protectia sociala la noi este cu minus si multe virgule
Păi exact aşa, e trist că e o cale legală. Pe de altă parte şi ei se duc pe apa sâmbetei (nu toţi, dar sunt!) , dar în legea junglei parcă mai rău te doare de o mamă tânără.
mai trist e ca aceste “restructurari” au legatura cu pile si relatii, deci o expulzam “pe aia”. in lege, daca nu ma insel, este vehiculat termenul: reorganizare. deci nu este nevoie de faliment ci doar de faptul ca nu mai e nevoie de acel post in noua organigrama
Corect. Te “reorganizezi” ca firmă- iar în condiţiile economice actuale poţi s-o faci, hăt! mult şi bine, şi ia uite cum ai scăpat de surplusul de personal.
Adevărul e că orice angajator poate da afară pe orice angajat, cu orice pretext, dar nu-l poate obliga să semneze ceva.
Dar poate oferi varianta optimă angajatorului
Nu-l poate obliga sa semneze, dar ii poate face zile fripte. Cand m-am intors, in prima zi de munca m-a anuntat ca nu are ce sa-mi dea de lucru, nu mai are loc pentru mine, asa ca am stat opt ore pe un scaun la o masa de lucru, singura intr-o incapere. Apoi mi s-a sugerat ca ceva treaba ar fi, s-a cam pus praful pe rafturi. Imi venea sa plang… de nervi. Am sunat si la ITM, am cerut cu un inspector, i-am povestit ce mi se intampla, si-mi spunea intr-una: “nu stiu, doamna, vedeti cum va intelegeti cu patronul”… Nu numai ca nu voia sa ma primeasca inapoi, dar nu voia nici sa-mi semneze cererea aceea pentru incetarea suspendarii temporare a ctr. de munca. Abia l-am convins s-o primeasca, imi tot spunea ca legea spune ca ma poate concedia. Si eu eram de acord, ma putea concedia, dar tot trebuia sa urmeze niste proceduri. Mi-e groaza numai cand ma gandesc… din pacate cam asa se intampla.
Ce spui tu acolo e mai rău decât ce povestesc eu. E obligat să te reangajeze. Cererea aia avea nevoie doar de un număr de înregistrare la secretariat. Problema patronului dacă face pe prostul.
Şi da, după reangajare începe tirul de şicane. Dacă vrea să te concedieze o poate face cu jde de motive, dar astea da, iau timp.
Trist e că de obicei salariaţii au câştig de cauză în instanţă, dar din cauza timpului dar mai ales a mijloacelor materiale, nu se prea ajunge acolo.
si mai trist e ca litigiile de munca sunt gratuite dar marea majoritate a salariatilor nu stie. si ca nu te duci in instanta pentru ca banul la noi primeaza si te gandesti ca la cati bani are ala…. ce sa cauti tu, muritor de rand, acolo
măi, în general li se dă câştig de cauză. merită încercat.
Teoria ne apara, practica ne omoara!
O mamica nu poate fi data afara, nici daca s-a restrans postul. trebuie reincadrata pe un post similar, pe o perioada cel putin egala cu o perioada minima de proba fixata legal in contractul de munca. Portita angajatorului este ca, daca in acea perioada angajatul ” nu a dat randament” pe noul post, acest poate primi un preaviz sau i se poate desface contractul de munca , cu sau fara salarii compensatorii-la mica intelegere.
E trist, dar se intampla. Sper ca si aceasta mamica sa aiba nervi tari si sa aiba norocul gasirii unui job mai bun- piciorul in …dos, poate fi un pas inainte.
Of, găsirea unui “nou job” mănâncă suflete!