doctorat în găuri

By | 2013-12-22

Orice om serios ia cârpa-n mână înainte de sărbători să facă primeneala tradiţională;  cumpără produse de curăţat, ia pămătuful, laveta sau ce-o vrea omul ăla serios să ia în mână

(ca să scuture)

şi purcede la treabă.

Ei bine, mie mi-a venit de dat găuri. Am auzit o prietenă că face performanţă pe la shopping şi i-am spus că vreau şi eu nişte bare; ea s-a distrat când a auzit ce fetişuri am, eu am zis că vreau bare de atârnat chestii pe ele şi nu tâmpeniile la care se gândeşte ea, ea s-a distrat şi mai bine când m-a auzit, dar mi-a cumpărat până la urmă bare de atârnat chestii (în bucătărie).

Ca orice lucru modern, şi aceste bare se montează dând găuri cu bormaşina în perete, ca să intre holşuruburile. Presupun că aceste invenţii sunt făcute cu şpil, ca să ajungă în timp pereţii blocurilor ciuruiţi ca sitele şi buni să pice mai repede jos, că prea erau trainici! Adică te bucuri că nu mai hârjâi mobila prin casă schimbându-i locul, cumperi pal, bagi rafturi, dulapuri, şifoniere şi în doi ani le schimbi, deci dai alte găuri. Pentru că abia atunci îţi dai seama că palul se îndoaie şi sub greutatea unui scuipat anemic.

Revenind la barele mele de bucătărie…

Ca orice casă cu meseriaşi care se respectă, nu aveam nici o bormaşină în casă, pentru că toate sunt plecate la muncile câmpului, pe la mamaie.

De nervi, mi-am luat portofelul şi femeile din casă şi am mers să-mi cumpăr bormaşina mea. Adică a mea! Ceva ieftin, cu percuţie, că doar nu o să fac un job din găureală.

Zis şi făcut, ajuns la standul de scule electrice.

Am cerut ceva informaţii despre bormaşini, ca să ştiu ce să cumpăr şi-a început unul să-mi turuie ca  un burghiu de 12 despre percuţie, rotaţie, rotaţie cu percuţie, percuţii pe minut, timp în care  îmi şi arăta nişte scule, una mai deşteaptă ca alta şi-i mergea meliţa de se uita jumătate de raion la noi. Fireşte, rămâneau cu privirile la noi, pentru că erau numai bărbaţi prin preajmă iar protagoniştii show-lui eram eu, mama şi cu fi-mea, cumpărând o bormaşină cu percuţie, va să zică, eram numai bune să te uiți la noi.

Mama pune mâna pe un rotopercutor mare şi deştept (cum a învăţat ea la ţară) şi zice:

– Ia d-ăsta, auzi, că e mai bun!

P.S. de mijloc: Dacă vă pune dracu’ să-i spuneţi mamei ceva despre părerea mea vizavi de ce a învăţat ea la ţară, vă dau ignor pe blog, că eu n-am chef să încep să fac mâncare în locul ei ! Revenind la subiect:

Mă uit, mă gândesc, mă sucesc, mă învârtesc, iar mai trag câteva piruete de ameţeşte fi-mea pe lângă mine (că-n timpul ăsta ea mă ţinea de braţ), mă opresc într-un final şi zic:

– Unu la mână că nu ştiu la ce folosesc toate funcţiile astea, doi la mână nici nu pot să-l ţin în mână de greu ce e şi o să-mi zguduie inteligenţa cu percuţia lui, trei că e prea scump, iar mie nu-mi trebuie decât azi.

Am pus mâna pe o bormaşină mai ieftină şi am mers la alt puşti de raion, care părea mai puţin guraliv ca cel de dinainte:

– Spune drept, pot să dau găuri în beton cu asta?

– Mdaaa, cu chinuială, dar merge… Cine dă găurile, dumneavoastră?

– Da.

Măi, s-a uitat puştiul atât de îndoielnic la mine (el fiind gras ca o fiţuică de teză), de-mi venea să-l întreb: „adică tu cu greutatea ta ai putea şi eu nu, huh?!!”, dar m-am abţinut şi l-am întrebat doar:

– Vrei să spui că trebuie să trag de fiare ca să dau nişte amărâte de găuri??

A zâmbit şi-a zis că merge, dar o să mă chinui mult.

Bine.

Am mers apoi să caut burgiul potrivit, unul pentru beton care să se potrivească cu bormaşina. Iau şi eu vreo 3 din cele 4 soiuri de pe cârligele din raion şi mă înfiinţez înapoi la puşti:

– Care dintre astea e bun?

Nici unul. Cel bun era pe al patrulea cârlig.

În fine, de bucurie că am, în sfârşit, maşină de găurit, ne-am pus pe cumpărat şi alte trăsnăi agăţabile, galerii de perdele şi alte nebunii, astfel că în total am calculat că aveam de dat 20 de găuri.

Şi am ajuns acasă.

Am scos o juma’ de bere cum am învăţat de la meseriaşi,  apoi l-am chemat pe tata să-mi explice cum să bag burghiul şi să strâng mandrina. Tata îmi explică clar, rar, ca la proşti, dar fiindcă îl văd aşa băut, nu prea îmi vine să am încredere în el mai ales că prea-mi spunea cu zâmbetul pe buze.

Iau maşina să mă pun pe treabă, dar tata zice:

– Nooooo, fata tatii!… Stai potol, să-ţi arate tătâne-tău!

L-am lăsat. Dragilor, era tăticul meu atât de pilit încât aproape că dormea lângă gaură. Dat fiind faptul că aveam 20 de găuri de dat, n-am mai rezistat şi am vrut să-i iau maşina din mână. S-a trezit supărat din amorţeală:

– Noooo! Ce faci?

– Hai, tată, dă-te de-aici, lasă-mă pe mine!

– Nup. Întâi eu!

– Tată, crede-mă, stai degeaba aici, că n-ai mai înaintat deloc!!

– Ce vorbeşti?! zice el nedumerit, aşează mai bine ochelarul pe ochi şi se uită în adâncimea găurii. Îmi vine să râsu-plânsu şi bat din picioare a nerăbdare:

– Hai, tată, lasă-mă pe mine, că nu reuşeşti să înaintezi în gaură!

M-a privit sincer, să înţeleagă în care sens al limbii române vorbesc, apoi m-a şi întrebat spre completă edificare:

– Vorbeşti serios?

– Da, vorbesc foarte serios. Mai mult o lărgeşti decât s-o adânceşti, hai lasă-mă pe mine!

În secunda aia a început să se prăpădească de râs, grămadă pe un scaun.

Și-a râs.

A râs enervant de mult.

Nu l-am mai băgat în seamă, am luat maşina şi m-am înfipt în gaură.

Şi dăi şi luptă, neicuşorule!

După ce am terminat prima gaură , de dragul reflexului văzut la alţii mi-am şters broboanele inexistente de pe frunte , mi-am suflecat mânecile, am băut restul de bere pe nerăsuflate  şi m-am înfipt în a doua gaură.

Cucerit, tata s-a ridicat să plece la culcare:

– Bravo, fata mea, te descurci excelent, hâc!… sunt mândru de tine! Asta înseamnă că am făcut treabă bună şi nu mor prost degeaba…hâc!

Şi-a plecat.

Eu – grămadă pe treabă.

Pe la trei sferturile găurii berea a început să-mi scoată broboane pe frunte de-a binelea, burghiul să scoată fum că se încinsese, nădragii să-mi alunece pe şolduri, umerii să tremure de la percuţie…

Eram praf și gaura nr.2 neterminată. Mixu nu era acasă, tata deja dormea buștean.

De nervi, am băut toată berea.

Am înfipt galeria așa… cu o gaură neterminată, astfel că ea atârna vreo 2 cm în jos. Ai dracu de 2 centimetri, când te uiți de jos, de la distanță, zici că sunt 2 kilometri!!!

Am lăsat-o așa, mergând pe premiza că am destul de mulți chiori în casă ca să observe o galerie un pic câș, și am trecut la bare. Pe faianță. Unde aluneca burghiul ca pe patinoarul Floreasca!

Cum eram supărată pe meseriașii casei care nu aveau scule, l-am sunat pe cumnatu-meu să-l întreb cum pot să înțepenesc burghiul pe o faianță. S-a mirat el că nu-i lucru curat că mi-am cumpărat bormașină și fac treabă singură, dar s-a mirat în surdină și mi-a cântat în strună: a zis să crestez întâi faianța cu un burghiu sau să pun un leucoplast peste ea, ca să nu mai alunece. Când a ajuns să-mi spună cum să lipesc nu știu ce hârtie îndoită sub gaură ca să nu fac praf prin casă, aproape că i-am închis telefonul, adică lui îi ardea de treburi de finețe când eu nu eram în stare să bag un centimetru gaură și mai aveam încă 18 de dat ?!?

Am pus leucoplast pe fainaţă și am încercat să dau gaură. E drept că n-a mai alunecat, dar așa frumos s-a înfășurat leucoplastul pe burghiu ca la îngheţată, încât a trebuit să mă opresc. După ce am dezlipit leucoplastul făcut cornet pe burghiu, am dat gaură ochiometric, crestând faianța cu un cui.

Am intrat 2 cm.

Găuream.

Am început a doua bere.

Găuream.

Și eram la aceeași 2 cm.

A venit mama, i s-a făcut milă și a găurit și ea de mila mea.

Găurea.

Găurea.

Și gaura era tot la aceeași 2 cm.

Mama a plecat iar eu am terminat berea.

Aproape ca plângeam la marginea gaurii când a ajuns Mixu acasă şi m-a luat la rost:

– Ce dracu’ faci fiinţă?

– Ce să fac?!… M-am pilit!…

– De-aia atână galeria aia aşa, într-o parte?

– Nooooo, aia era inainte să văd fundul cutiei de bere!

– Şi-acum de ce eşti tristă ?

– Păăăăi-ăăăă… Nu-mi dai şi mie nişte găuri?

S-a pus pe râs, m-a întrebat câte găuri vreau, apoi pentru că nu mai eram sigură câte s-a pus pe treabă cu toate cele 150 de kile pe care le are în dotare şi într-o oră a terminat toate găurile pe care le voiam mirându-se că am nimerit totuși  să cumpăr burghiul şi maşina de găurit pe care le doream. Nu i-am mai zis să sunt şi băieţi care dau sfaturi bune pe raioanele magazinelor de profil, ca să mă dau mare că măcar la atâta lucru mă pricep.

P.S. final:  Dacă vă pune dracu’ să-i spuneţi lui Mixu ceva despre părerea mea vizavi de kilogramele lui, vă dau ignor pe blog, că eu n-am de gând să dau găuri în locul lui ! Revenind la subiect:

Păăăăi-ăăăă… El de fapt n-are decât vreo 147 de kile şi ceva…

P.S: Ignor vă dau!!!

 

 

24 thoughts on “doctorat în găuri

  1. Alexandra Albu

    Hai ca esti dusa! Deci da, aia nu era bormasina pentru beton. Si nici burghiu. Si nici TU! Adica poa’ sa aibe si 1000 de kile omu’ si daca n-are putere suficienta n-o sa dea nimic! Pfff, se vede ca-s nevasta de constructor 😀 Am aflat si eu care e diferenta intre o bormasina d-asta “de casa” si una “de betoane”. Diferenta e de vreo…10 milioane :)))))

    Reply
  2. dush

    duaaaaaamne ma doamna. da nu stii ca poti inchiria scule sa iti faci treaba? mai ales pentru 2j de gauri nu merita efortul. dar no, vrem poze cu galeria aia relaxata :))

    Reply
    1. mixy Post author

      A îndreptat-o :))
      Ştiu că poţi închiria scule, dar maşină de găurit?

      Reply
  3. Silavaracald

    Măi, până la urmă nici nu contează cine a dat găuri cui, important e că s-a dat, nu s-a luat. :))

    Reply
  4. blo

    :)) stii cum te-am vizualizat? bai, parca eram acolo, iti vedeam pana si carliontzu’ ala care-ti aluneca mereu in ochi!

    esti criminala, zau :)))

    Reply
  5. kekee

    Să vă mai aud că vă mai văetați de bărbați.
    Fără noi … ciu-ciu găuri .
    ps.
    Dar totuși unde locuiești tu ?
    În ceva bunker antiatomic, de ai ziduri in care nu poți da niște găuri amărâte ?

    Reply
    1. mixy Post author

      Prea târziu! Nici nu cred că aveam atâta combustibil în casă.

      Reply
      1. B

        Damn! Cre’ ca tre’ sa ne intalnim la un moment dat…

        Reply
  6. Adriana

    Esti adorabilă! M-am distrat mai tare decat dacă mi-ar fi adus Mos Craciun ceva frumos. Stai linistită că nu mi-aduce, cică bănutii de cadou e pentru mers la vin fiert prin oras şi chestii de astea. Oare să-i cer o bormasină? I-as cere dacă as putea scrie ca tine, să pot povesti şi eu asa. Nu pot. Asa că eu consider articolul tau cadou de Mos, te pup şi-ţi urez să fii sănătoasă: acum, de Craciun şi totdeauna…să mai avem ce citi. Crăciun fericit!

    Reply
    1. mixy Post author

      Crăciun fericit şi ţie! Dacă ştiam că sunt moş, pregăteam un cadou mai frumos 🙂

      Reply
  7. belgianca

    Mama lor de gauri! Dupa ce m-am chinuit si eu cu varii chestii in constructii, dar numai prin ograda proprie, mi-am luat o pauza si ma rezum la a tolocanii la cap masculul din dotare sa execute lucrarea. Ultima mare isprava – am montat un sifonier greeeeeeeu singura, desi prietenii si producatorul se jura ca e nevoie de doi oameni. Eu argumentez ca trebuie doar sa stii putina fizica ca sa pricepi unde trebuie sa proptesti cu un scaun si unde sa contrabalansezi. :)))
    Oricum, sa-ti traiasca gaurile sanatoase!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *