faţă de animale

By | 2014-01-27

Când eram copii, mamaie ne spunea să nu ne împrietenim cu animalele, ca să nu plângem după ele. Drept e că soră-mea a plâns când a văzut primul porc tăiat, şi asta fără ca porcul să fie prietenul ei! Nu mai voia să mănânce carne decât dacă îi spunea mama că e de la alimentară, că e de pui, că e de crocobaur, adică putea să fie şi carne de om cred, dar nu carne din porcul ăla pe care l-a văzut măcelărit.

Înţelegeam eu cum stă treaba cu neîmprietenirea, dar nu înţelegeam de ce mamaie nu era prietenă niciodată cu câinii din curtea ei şi începusem chiar s-o suspectez că-şi pune câinii în oală, altfel nu se explică răceala ei.

Şi-azi dimineaţă am uşuit cu răceală un căţel, cu ochi de căţel, care ţopăia ţinând pasul cu mine. Şi m-am urât că sunt atât de rece, pentru că nici măcar n-aveam de gând să-l pun în oală….

 

0 thoughts on “faţă de animale

  1. Cuvânta

    Of, cu cat crestem mai mari cu atata devenim mai rai cu fiintele mici si inocente. Sau sunt ele atata de inocente incat ne simtim noi ca niste balauri?
    Ma gandesc acum ca povestile sunt scrise tocmai de balaurii care au pierdut lupta cu imocenta dar au vrut sa ramana in istorie chiar si cu o imagine negativa.

    Reply
    1. mixy Post author

      Aş spune că e spirit de autoconservare.
      Cât despre poveşti… multe din ele sunt sadice, numai când mă gândesc la iezi tăiaţi îmi vine rău. În copilărie nu simţeam… fizic, acele capete la geam. Acum da.

      Reply
  2. B

    Te pomenesti ca te bate gandul sa te faci vege… ih! nici nu stiu cum se scrie…

    Reply
    1. mixy Post author

      Cum să mă fac, mă, vege? Pe vremea asta nu găseşti o corcoduşă decentă şi la preţ real!

      Reply
      1. B

        Ori ti-e foame… Io melancolia asta n-o mai pricep atunci cand apare in propozitie oala si vertebrata cu n picioare (sau fara).

        Reply
  3. belgianca

    Cam asa pateam si eu de cate ori vedeam vreun caine vagabond…
    Cat despre a nu ma atasa, Mr. G imi spune de fiecare data cand ma vede cu porcusorii sa nu ma atasez ca nu traiesc o vesnicie. Mai, nu pot! Stiu ca nu traiesc o vesnicie, dar nu inteleg cum nu poti sa te atasezi…

    Reply
  4. Ana

    ce e mai rău: să fi plâns după un animal sau că ai devenit o persoană rece? eu cred că de mici ar trebui să învățăm că viața nu-i chiar roz, că porcul o să îl mâncăm, cățelul o să fie maltratat de niște … asta-i viața, dar așa cum e ea, trebuie să o trăim și să ne implicăm, nu să fim ignoranți ca să nu suferim!

    Reply
  5. Michisor

    Clar este spirit de conservare/auto-aparare! Dupa ce mi-a murit cainele (si doi papagali) mi-am jurat sa nu mai imi iau nicio alta vietuitoare umblatoare. Acu, cam bat apropo-uri prietenilor sa-si ia ei, ca sa ma auto-invit in vizita (din cand in cand, sunt rezonabila) sa ma joc cu un catelus. Poate sa fie si o pisica sau iepuras sau papagal, ceva acolo. Ce sadica sunt! Cu prietenii, nu cu animalele! Si mi-e ciuda fiindca imi mor plantele. Ma gandeam ca in loc de animal sa cresc plante. Nu le prieste deloc. Numai orhideele imi sunt mari si frumoase (primele 3-4 mi-au murit si nu mai stiam ce sa le fac, acum am priceput). Poate m-oi invata si cu alte plante ca tare mi-s dragi! Sper ca nu-i nevoie sa imi extind masurile de auto-protectie/conservare si la plante, da-o-ncolo de treaba!

    Reply
  6. Javra

    Am o verişoară a cărei mamă ţinea în ogradă câteva găini, printre care o pereche de pitici,
    Lenuţa şi Costică. Celelalte nu aveau nume, fiindcă nu zăboveau mult şi ajungeau în oală.
    Cuplul de găini pitice a îmbătrânit în bătătură şi, în cele din urmă, mătuşă-mea le-a gătit.
    Verişoara mea nu ştia şi mânca cu poftă un piept de pasăre. Am întrebat-o retoric dacă-i place (era evident), după care i-am spus că nu ştiu pe cine mănâncă, pe Lenuţa sau pe Costică. Vai, cât a mai plâns! Ceea ce m-a mirat a fost faptul că a terminat ce avea în farfurie. Plângea şi mânca!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *