Ştii momentul ăla când ţi se spune că „da, înţeleg ce simţi”, „ştiu despre ce vorbeşti”, „te compătimesc”? Momentele alea când răbufneşti supărat şi lumea din jur pare că te înţelege? Ei bine, până acum credeam că înţeleg ce înseamnă cancer şi ce repercursiuni are asupra bolnavului şi a familiei, dar am înţeles o laie, pentru că de fapt doar mi s-a părut că înţeleg. Să trăieşti toate astea e mult mai înfiorător decât tot ce credeai că ai ştiut vreodată, nu se compară cu nimic din auzite.
Abia acum am înţeles că benign înseamnă vindecabil, iar malign înseamnă că se extinde. Abia acum am înţeles că există stadii ale cancerului şi că 75% din populaţie ajunge să afle de existenţa bolii în stadii avansate şi că posibilitatea de a afla mai devreme este destul de restrânsă, pentru că o simplă analiză de sânge sau radiografiile nu spun nimic în sensul ăsta.
Ce n-am înţeles eu, e de ce ne întreabă babele de care cancer are tata? Bărbătesc sau femeiesc? Mie mi se părea că bărbătesc trebuie să fie ăla de bărbaţi, iar femeiesc ăla de femei, şi-atunci ce sens are întrebarea? La care mama ne lămureşte cum se pricepe şi ea:
– Din câte ştiu eu, în popor aşa îi spun oamenii. Cancerul malign e ăla femeiesc în concepţia lor, pentru că ăla femeiesc înseamnă că e rău, că se întinde şi se vindecă foarte greu sau deloc…
M-am enervat instant, că de!
– Numai nişte ignoranţi puteau scoate idei d-astea! Nişte cretini! Foarte probabil vreo faţă bisericească! A naibii femeie, după ce că e o juma’ de cruce, mai e şi-a dracu’ şi face ravagii canceroase! Tot ce e feminin e groaznic din toate punctele de vedere, nu ?!
Dar tata ne-a privit calm, zâmbind :
– Va să zică n-aş fi crezut că o să ajung vreodată să am cancer femeiesc… Mă simt suav ca o balerină… Nu râdeţi, mă, vorbesc serios…
🙁 Mie mi au murit doua persoane iubite de cancer. Eram dja departe si mai bine ca nu l am vazut cu ochii mei stingandu se. Credeam ca e mai rau asa, as fi vrut sa fiu acolo, sa le fiu aproape pana la sfarsit, insa acum realizez ca n as fi avut taria pe care o ai tu. Fii tare, plangi, spune i ca il iubesti si incearca sa l mai faci sa zambeasca. Pun pariu ca ar prefera asta, decat sa stie ca te lasa distrusa. <3
Suntem o gaşcă întreagă pe lângă el, dar nu-i spune nimeni că-l iubeşte, de teama replicilor lui :)) Ce s-ar mai bucura să ne pună la punct cu o doză de sarcasm şi haioşenie!
Hai, termină cu prostiile, când n-ai încotro găseşti tăria să stai drepţi. Acum două săptămâni îmi era greu să spun treaba asta, dar uite, între timp m-am maturizat 😀
In familia mea cancerul e ca bijuteriile coroanei, se plimba din generatie in generatie. N-am gene de longevitate. E drept ca nici sprancene nu prea am…
Chestia asta cu “te inteleg, te compatimesc..” am patit-o si eu cand am compatimit un om cu un picior amputat. S-a uitat la picioarele mele si mi-a zis “n-ai cum sa intelegi cat timp incalti ambii papuci! Si cam asa e…
Dar am ajuns la concluzia ca un verdict nefast nu-i cel mai nasol lucru ce ti se poate intampla, macar ai timp sa te obisnuiesti cu gandul.Ca daca pleci relaxat de acasa si te storcoseste un tir nu-i mai bine…
Dar măcar e dintr-o dată.
Îmi pare rău, Mixy, văd că se îngrămădesc problemele de sănătate în familia ta.
După problemele fiicei cu pietrele ei, asta îţi lipsea. Unde e localizat? Se poate opera şi extirpa porţiunea afectată? Când aud de chimioterapie, mi se face rău.
Vezi bine că tu trebuie să fii tare. Îţi ţin pumnii!
Bref, n-am zis că fata a terminat cu pietrele, mai are, dar le ține bine. N-am zis că e bine mama sau mamaie.
La tata e afectat tot plămânul, iar celălalt respiră prost.
Chiar stiu ce simti si inca imi aduc aminte fiecare zi din perioada aia, din cum suna blogul inteleg ca e gradul 3 sau 4, dupa clasificarea veche,alta solutie decat tehnica un sut in fund e un pas inainte oricum nu ai. Daca te pot ajuta cu ceva anunta eu trec des pe aici
Stadiul 4.
Mergem bine cu șuturi, echilibrează șasiul 🙂
Sunt aici, te aud, te ascult. Mai mult nu stiu ce sa spun.
E ultra/suficient.
Imi pare rau.
şi mie.
Iti trimit o imbratisare maaaaaaaaaaare, maaaaaaaaaaaaare
Si un pupic!
🙂
Tatal tau pare un om minunat!
Este.
Si eu pe-aici…
Dupa cum te stiu, vei fi tare. Poate ajuta putin daca afli ca te citesc mereu chiar daca nu comentez. Stiu sigur ca si Alexandra te citeste. Amandoi iti tinem pumnii.
Ştiu, am vorbit cu Alexandra 🙂
Mersi!
Un gând bun. Știu că nu ajută prea mult, dar poate împreună cu altele îți dă putere și curaj.
Se-adună, se-adună… 🙂
Sa stii ca te citesc, te simt, iar daca nu zic nimic este pentru ca nu exista cuvinte…
Dar sunt alaturi de tine.
E drept, nu s-au inventat cuvinte pentru astfel de dureri…
Eu sunt mai tacuta de felul meu cand trec pe aici, da’ de data asta nah…asa-mi vine sa-ti trimit o imbratisare…
Habar n-am prin ce treci, cred ca-mi pot imagina doar a suta parte si tot e destul…
Uf, ce mi-ar plăcea să-mi imaginez şi eu!…
Și eu, alături, tăcută.
Nu ne-au învățat la școală cum să procedăm în atare situație. Și nu cred să ajute dacă-ți spun că am un unchi care trece exact acum prin așa ceva.
—————
Cred că doamna respectivă se referea la cancerul de uter/sâni/ovare ca fiind femeiesc și la cel de prostată ca fiind bărbătesc. Oricum, nu contează…
Nu, nu ajută să ştiu că-s mulţi oameni chinuiţi, indiferent ce sex are cancerul lor…
N-am cuvinte… Nu cred că pot să-mi imaginez ce simţi şi nici nu-mi doresc să aflu. Răs cu plâns, dar este bine că tatăl tău are simţul umorului – şi poate glumi pe această temă. Sănătate multă şi multă putere!
Mulţumim, Roxana!