ca-n cer

By | 2014-12-03

Sunt momente în viață ca niște vârtejuri, momente care țin luni de zile, te învârt și te dau cu capul de toți pereții iar tu încerci să stai concentrat pe direcția de mers a vârtejului ca să nu îți înghiți propria vomă. Uneori când se întâlnesc mai multe vârtejuri te trezești năuc în ochiul uraganului și te învârți în loc neștiind încotro să o mai iei. Și te învârți așa… din inerție, și te învârți… diafan, ca-n cer.

Revino-ți în simțuri.

În urma unor astfel de momente vin reacțiile alea total deplasate, de parcă ai fi sub influența narcoticelor, ca-n cer. Ca azi dimineață când, după ce am depus dosarul la Casa de Asigurări pentru îngrijiri paliative la domiciuliu pentru tata, mă sună mama și-mi spune:

– Lui mă-ta mare i-a recidivat cancerul.

– Mwahahahahahahahahahaha! ….

Și-am râs. Cu lacrimi.

Ca-n cer.

 

0 thoughts on “ca-n cer

    1. mixy Post author

      Să-ți spun sincer, n-aș vrea să aflu răspunsul.
      S-ar putea să nu-mi placă…

      Reply
  1. Roxana

    Îmi pare tare rău! Să sperăm că v-a reuşi să-l respingă încă o dată. Dar ai dreptate în privinţa reacţiilor nepotrivite şi mie mi se întâmplă. Ironic, dar şi râsul amar este o formă de plâns.

    Reply
    1. mixy Post author

      Am râs bine de tot. Aveam o stare de euforie vecină cu nebunia

      Reply
  2. Michisor

    O imbratisare calda si de la mine! Multa putere sa poti duce greul si sa vina soarele si-n viata ta, chiar daca va fi intr-o lume mai mica.

    Reply
    1. mixy Post author

      De trecut trecem, eu mă întreb cum rămânem după experiențele astea.

      Reply
  3. Carla

    M-am obisnuit sa intru la tine “pe varfuri”.
    Ce-as mai putea spune…putere…

    Reply
  4. MihaelaH

    Offf, o imbratisare calda si de la mine. Multa putere.

    Reply
      1. RMDudu

        Da. Il asteptam pe bebe in Ianuarie 2015 (in prima jumatate).
        Cel mare (deja) este OK… se indreapta vertiginos spre adolescenta 😀
        Eu sunt inca functional, dar ma tem sa-mi fac revizia…

        Reply
    1. mixy Post author

      Terminati, incep sa ma simt prost. Face parte din viata, mai oameni buni…

      Reply
      1. rudia

        face parte din viață, fără îndoială! Iar eu dau cu râsul de fiecare dată când mă ia cu plânsul! Pare mai ușor.
        „În tăcere” însemna „admirativ” 🙂

        Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *