De la capul locului cer iertare tuturor celor cărora li se pare că nu e normal să-ţi urli durerea.
Tot ce sunt şi ce am învăţat, am învăţat de la tata. Să ascult oamenii, să empatizez cu ei, să ascult adevărul fiecăruia, pentru că fiecare om are un adevăr. Unii nu ştiu să-l vadă decât pe a lor, să şi-l ţipe şi să şi-l scuipe. Tata m-a învăţat să închid ochii şi să-i las în pace pe-ăia pe care nu-i pot aduce pe calea dreaptă, pentru că dacă atâta îi duce pe ei mintea, eu trebuie să fiu un pic mai sus decât ei, să înţeleg şi să accept.
(De la mama am învăţat să mă enervez, să fiu colerică pe moment şi… mda, şi cam atât )
Tata m-a învăţat să ţin la ai mei chiar şi de la distanţă. Să ţin la ei indiferent de tâmpeniile pe care le fac, pentru că sunt ai mei.
Tata m-a învăţat să las de la mine, să par că m-au prostit, să fiu un om bun. Dacă altora le arde de ceartă, şi dacă nu pot să-i despart, să-i las să se certe. Dacă pot, să îi despart fără să sufere nimeni. Să pun mâna ca un înger păzitor, să nu simtă nimeni că am fost eu, să nu mă dau mare că am fost eu.
Să rezolv situaţia. pentru că am timp să plâng pe urmă.
Acum am înţeles de ce “ia Dumnezeu oamenii buni”. Pentru că prin faptele şi vorbele lor, oamenii buni sunt pregătiţi tot timpul pentru Împărăţia Cerurilor. Tata a fost tot timpul pregătit. De când îl ştiu eu, a fost numai pregătit. Tata a fost un om bun, fără să intre în biserică. Tata a fost bun, pentru că aşa a vrut el, să fie bun. Tata a ajutat, a râs uşor şi a ajutat fără să se simtă şi fără să ceară nimic înapoi. Ca tata nu se mai naşte. Tata a fost aşa de unic şi de bun, că nu ştiu de ce nu se crapă cerul decât a ninsoare!!! NU ŞTIU DE CE NU CRĂPI CERULE, SĂ URLI !!!!
O, da! Îi plăceau nopţile de ninsoare, albe, ca-n poveşti! Acum vreo 10 ani de zile am ieşit cu el şi cu fata afară, să dăm fata cu sania, că “dacă vrea fata??! Mă îmbrac şi ieşim cu sania!” Şi ningea liniştit şi mult, sinistru pe sub lumina felinarelor stinghere. Huruia o sanie bătrână pe zăpadă sub fundul nepoată-sii în noaptea de Revelion şi tata îmi spunea: “Ia aminte, că aşa poveste nu mai vezi! Ce-i mai frumos decât cum sunt copacii ăstia grei de zăpadă? Să-i aduci aminte şi nepoată-mii, să-i aduci aminte Oanei cum e frumos când ninge!! Că poate eu nu mai sunt între timp, dar să-i arăţi, că ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place!!”
Ar fi vrut să se joace şi cu nepoţii ăştialalţi mai mici şi de câte ori veneau se juca greu, bolnav, ca un degerat şi-mi spunea: “mai apuc să-i văd eu p-ăştia mari? Să ai grijă de ei!…Ai grijă de merii ăia de la mă-ta mare să mănânce şi ei mere!”
Îmi sorbea poveştile cu şi despre nepoţii lui, era flămând să ştie de ei chiar şi când nu-i vedea. Mi-a zis că nici el, nici eu n-o să avem vreodată linişte. Noi muncim la case pentru nepoţii lui… Şi-i spuneam: “Tată de ce vorbeşti aşa? O să te joci cu nepoţii, aici, pe bătătură”…
“Ba nu… n-o să mă joc eu şi n-o să te joci nici tu, că aşa ne e soarta, să muncim pentru ei, să aibă ei. Cineva trebuie să muncească!”
Se încreţeşte carnea pe mine când aud de Veşnica pomenire. Pentru că tot ce sunt şi tot ce fac şi tot ce râd şi tot ce respir şi tot ce spun, sunt din cauza lui tata. Şi pe tata îl voi pomeni pentru că merită pomenit şi pentru că îmi umple sufletul şi pentru că nu se mai naşte un om la fel de bun ca tata. Nu se mai naşte aşa haios, aşa muncitor, aşa familist.
Sau poate că se naşte… dar n-o să fie ca tata.
Dragă Mixi, e normal să-ți urli durerea. Iar noi te lăsăm să o faci, pentru că doar așa o să poți funcționa la un moment dat.
Aştept cu mare drag să încep să fiu normală.
Cred că durerea asta se poate estompa, dar nu-mi imaginez că vreodată nu te va durea faptul că ai pierdut un stâlp, un educator, un om bun şi probabil singurul bărbat care va ştii să te iubească necondiţionat şi pentru totdeauna – tata. Şi pentru mine tatăl meu a fost mereu “cel mai cel”, a fost cel care mi-a zis că mereu trebuie să judec numai după ce mă pun în locul celui căruia îi vorbesc. De asta pot acum să simt şi să înţeleg durerea ta. Este bine să scrii, să te descarci. Sunt convinsă că nu numai eu am plâns citindu-ţi textul. Sunt alături de tine şi simt că îl cunosc pe tatăl tău datorită ţie, datorită felului personal prin care reuşeşti să ne atragi în lumea ta. Nu ştiu ce pot să-ţi spun şi mereu cred că dau cu bâta în baltă, pentru că indiferent de cuvintele noastre, tu trebuie să simţi ceea ce simţi (cu sensul de n-ai incotro… 🙁 )
simbolul trebuia să fie 🙁 poate corectezi tu, te rog!
Crede-mă, i-ar părea rău că strig. M-ar lăsa, că m-a lăsat să fac ce vreau şi a avut încredere în mine şi chiar şi când nu i-a convenit. Dar nu i.ar plăcea şi nici mie nu-mi place să strig durerea. Noi am făcut haz de durere, am închinat o bere, am ascultat muzică bună, am râs, am mers la muncă şi ne-am văzut de treabă.
Îmi pare rău că mă înţelegi, îmi pare rău că ai experienţă, Aş fi vrut să nu trezesc în tine niciodată o durere veche, aş fi vrut să nu aduc aminte nimănui şi ăsta e unul din motivele pentru care îmi pare rău că strig.
Dar este un moment, e ca unul din momentele colerice de care nu răspunzi pe moment şi de care îţi pare rău pe urmă.
Îmi doresc să-ţi ştiţi pe tata… dar nu cum e acum.
Ci aşa cum ne-a fost el mereu.
Scumpa mea, toata dragostea mea ti-o trimit si te imbratisez tare-tare. Cuvinte de alinare n-am si nu stiu, insa ma rog si eu alaturi de tine pentru Tatal tau. Cat despre plans – poti face ce vrei: plangi, urla, injura, darama peretii, sparge toate farfuriile. Dumnezeu stie ce e in sufletul tau si te iubeste si fara sa tii o tradiție pe care nu se stie cine a stabilit-o. Sunt alături de tine!
Multumesc, Olivia. Macar peretii o sa incerc sa-i las intregi, pentru ca stiu cat e de greu sa construiesti altii 🙂
Tatal tau a fost un Om, este normal sa lase urme adanci plecarea lui. Insa tu esti aici si-ti aduci aminte, scrie tot ce-ti trece prin minte legat de el, nu trebuie sa o faci pe blog. Sunt sigura ca fiica-ta si nepotii tai vor vrea sa citeasca despre bunicul lor.
Cu sufletul iti sunt alaturi <3
Saru-mana. Uite că e o idee, să le las puştilor amintiri…
Tatal tau sunt sigura ca a fost mandru de tine si te va veghea de acolo de sus.
Sper. Eu o sa-l simt aproape oricum tot timpul