se lasa liniste

Ziceam de sms-uri în unul din articolele trecute, să terminaţi cu prostiile! Că da, ar fi mai bine să vă vedeţi de viaţă, decât să daţi nişte cuvinte goale. Cum ar fi să vă scriu eu acum nişte cuvinte goale? Aţi mai veni pe-aici?

Nu…

Dar voi ştiţi că aici e baza… Ba nu, nu baza, că n-am făcut nimic excepţional pentru voi, dar aici e… se vorbeşte corect. Şi dacă nu ştiţi voi că spun corect, a ştiut una din firmele pe care le-am căutat când am văzut că tata trage să moară, fi-mea plânge şi mama era în altă dimensiune. Eu l-am îngropat pe tata cu firma MEMORIS, unii de prin Militari sau ceva, unii despre care nu v-aş spune dacă n-aş fi văzut că sunt profi. Prompţi, decenţi. Pe restul de două căutate nu mai ştiu cum le cheamă.

Am… ales varianta capela. Pentru că dacă eu îmi mănânc din inimă şi trec peste durere, nu ştiu dacă maică-mea şi fi-mea ar fi făcut la fel. Şi au trecut zilele… Au trecut repede, a nesimţ. Oricum nu simţeam că obiectul ăla rece de lângă noi e tata.

Da, surioară, ne obişnuisem cu ideea că tata e mort. Dar când l-au băgat aşa de repede în cavou, n-a mai fost aşa o obişnuială, şi dacă până atunci am lăsat pe fiecare să zică orice, de-acum nu mai puteam, prea se grăbeau să-şi facă Crăciunul!

Şi când am zis către soră-mea: „Bă, dar pe noi nu ne întreabă nimeni cât ne doare? Nu ne întreabă nimeni că e al nostru?…Că n-a fost al lor, a fost tata….” Şi am urlat spre cer:

TATĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!

Şi cerul n-a crăpat, şi tata tot la loc de veci, rece, a stat.

‘ Geaba mai trăgea lumea de mine că trebuie împărţită pomană, că trebuie dată icoană, găină, că zideală, că gropari, că popi de plătit, diaconi, şoferi, firmă, lumânările alea date aşa, alealalte nu ştiu cum…

Am lăsat tot pe banca de la cimitir şi am fugit către cavoul unde era tata.

Că acolo nenea ăla îl zidea liniştit pe tata şi nu cereau nici unul nimic. Nici ăla viu, nici ăla mort.

Şi era linişte.