cum ne-a prins botezul

By | 2015-01-07

Aseară obosită, fi-mea în deplasare, mama la o porcărie de telenovelă eu la un film pe o mogâldeață de tabletă, că pisiul are probleme și îi stau filmele în gât (mai nou și blogul), tăvălită pe sub plăpumi… La noi în cameră e ca în vagonul de dormit, mama doarme cu mine, pentru că la ea în cameră e altar, poză cu tata, icoane, lumânări, chestii care să-ți ridice coama în cap de jde senzații amestecate.

 

Și sună la ușă.

Mama deschide și se întoarce fuga în cameră aducându-și geanta din zbor:

– E popa, e popa cu botezul !!

Și scormonește înfrigurată în geantă de parcă toată viața ei ar fi stat în fundul genții.

 

Arunc pilota de pe mine, înghemotoșesc cele trei pilote zburând cu ele prin aer ca fulgii din cotețul de găini și încerc să le fac oarecum ghem într-un colț, să arate ca un vagon de dormit un pic mai decent.

 

Reușește mama să găsească în geantă ținta vieții ei:

5 LEI.

Pentru popă firește.

Îi dă banii, pupă crucea din mâna popii, diaconul cântă în continuare, popa zâmbește că o vede pe mama așa amețită, zâmbesc și eu punându-mă în fața mormanului de pilote ca să nu se vadă, îmi zâmbește și diaconul cântând în continuare…

Tinerel diaconul.

Aștia n-au voie decât cu fete mari? Să se însoare adică.

 

P.S. Sau voiați să vorbim de șpăga popii?

 

30 thoughts on “cum ne-a prins botezul

  1. B

    Pe mine popa nu m-a prins din motive de nu-l suport, e un omulet cu privire rea si iscoditoare si prefer sa-l tin afara, mai ales ca ma tot intreba daca-s maritata (plus ca n-aveam marunt, ca iar am scos de la bancomat suma rotunda). L-am intrebat si io daca-i plecat la petit si vine cu vreo propunere interesanta, caci n-am priceput ce relevanta are intrebarea, mai ales ca io il rugasem sa-si faca drum pe la noi pentru o sfestanie, iar verigheta cat o saiba era pe mana stanga si la vedere… Inainte de asta, pusese ochii pe-o icoana veche, si ma tot intreba de unde-o am. Si atunci m-a mancat limba sa-i zic ceva… dar am tacut. Plus ca pentru sfestania aia l-am sunat de vreo sase ori, de fiecare daca a zis ca vine, am insirat toate cele pe masa, si ia-l pe popa de unde nu-i, si-atunci mi-au venit bazdacii si-am zis ca sa vina cand l-oi mai chema eu… Si-apoi DD n-are nevoie de usa deschisa, isi croieste el drum si fara ajutorul lu’ Batman.

    Reply
    1. mixy Post author

      A, păi popa ăla al tău e panaramă. Ăsta e decent, de-aia am şi insistat să facă el slujba şi să meargă cu noi la ţară. Îl ştiu de vreo 15-20 de ani, şi a fost ok, ţine slujbele cam lungi, dar merge.
      A fost altul înaintea lui, un ţâfnos şi un ofticos cu care m-am încontrat serios pe teme de religie şi Eminescu,
      creştea inima în tata când vedea ce debitez :))

      Reply
      1. B

        D-aia ma fac si eu ca-i omul invizibil si-o trimit pe mama la biserica. Dar acu’ ca a vazut care-i mama, cre’ ca s-a lamurit ca ce naste din pisica… popi mananca. Pacat ca nu-mi iese privirea lu’ maman, aia de vultur dupa prada. Nu cred ca ajuta nici caciula cu ciucuri… ca-n loc sa ma uit urat la popa, imi fug ochii unu’ dupa altu’ mai ceva decat ai lu’ Basescu dupa sticle…

        Reply
        1. mixy Post author

          păi dacă te dai cu verde la ochi cum dracu’ să-ţi iasă privirea de vultur? Bagă negru, încruntă-te serios, fii fioroasă!

          Reply
          1. B

            Neah, in biserica n-am mers boita [decat la nunta], trebuia sa-mi iasa de la natura…

          2. mixy Post author

            Data viitoare să-mi spui, să te pocnesc. poate iese natural, draga mea. 😛

  2. adelinailiescu

    Bine, 5 lei popa, da lu’ prazlea ala micu? Adica ti-a vazut pilotele si asternuturile asa, gratis?…Macar daca-l duceai alaturi, in mausoleu!

    Reply
    1. mixy Post author

      Hooooooo! Că dacă-l duceam la mausoleu, nu scăpa fără să-i dăm măcar douăjde lei gratis! 😛

      Reply
  3. CCristinaC

    Adicatelea ti-a intrat doar in hol si in camera ta? Pai ce botez e asta? Ai nostri popi (avem 3, da’ vine numa unu’, cica trag la sorti) intra in toate camerele, fara baie. Unul dintre ei a venit anul trecut si mi-a facut peretii si tavanele de ziceai ca o omorasem pe Elodia in casa :))) Noi eram dupa reamenajare totala. Nu vrei sa stii ce a fost la gura mea. Cert e ca are interzis sa-mi intre in casa. S-a mai intamplat sa vina, dar nu i-am deschis. Statea ea mama pe ghimpi, da’ n-a indraznit un scandal cu mine sau un scandal intre mine si “taica popa” :)))
    Legat de ordinea din casa, eu nu am chestii d-astea. Sa-mi ceara mie ordine cand la el va fi farmacie 🙂 Sunt convinsa ca si el si preoteasa dorm in pat, sub pilote, pe perne si ca ramane si patul lor nefacut, uneori 🙂 Pe mine m-a gasit intr-un an cu bucataria plina de carpe si cu masina de cusut in priza. Tiveam niste cearceafuri de pat pentru un unchi de la tara 🙂 A simtit mama nevoia sa-i explice ce fac si m-am ales cu “Ce suflet bun” :)))

    Reply
    1. mixy Post author

      :))))) O mai fi stropit şi pe-alături, dar ce crezi că am văzut? Mama concentrată pe geantă, eu pe pilote… Putea să ne ia cu totul, că noi aveam treabă.

      Reply
  4. Roxana

    5 lei – ai scăpat ieftin :)) Oricum, anul ăsta aproape era să ratez momentul pentru că pe uşa blocului scria mare Fraţi creştini şi pe urmă destul de mic (ca să nu văd fără ochelari de citit) despre ce e vorba. Eu am crezut că sunt de la ceva sectă şi nici nu m-am obosit să gândesc că este momentul anual cu stropitul şi sfinţitul 🙂 Aşa că eu, ca omul obosit în concediu – dormeam când m-a sunat o bună vecină, care mă cunoaşte şi ştie cât sunt de aiurită să mă întrebe dacă ştiu că vine preotul cu aghiazma. Să vezi atunci ce rapid am făcut patul (care este complicat momentan – că dormim pe noile saltele peste cele vechi şi ca să facem patul şi să închidem canapeaua, trebuie să mutăm toate în cealaltă cameră). Imaginează-ţi că am terminat patul, m-am uitat ca vulturul (adică de sus şi fără să dau atenţie mărunţişurilor) în ce stare e casa. Ea era bine, abia aştepta să mai primească nişte stropi de apă sfinţită. Dar preotul (care anunţase că vine între 15-17) nu a reuşit să ajungă decât aproape de ora 17.40. În schimb noi, cu vecinii, ne-am strâns lângă bradul de pe palier şi am stas la suetă, glumind, aşteptând, vorbind de una şi alta şi bineînţeles – pariind pe motivul întârzierii lui. Totuşi n-am mers prea departe, pentru că nici unul nu l-a întrebat – dar aşa, ca printr-o minune, se pare că părintele ştia că a întârziat şi ne-a explicat la toţi că a fost rechemat la unul dintre vecini, iar pe vecina de la 2 a băgat-o sub patrafir. Aşa că dacă tot am fost curioşi, am aflat :)) Şi apropo de obiceiuri – şi la noi intră şi preotul şi cantorul prin toată casa, inclusiv în baie să-mi sfinţească oglinda 🙂

    Reply
    1. mixy Post author

      :))) Ăla popă cumsecade! Se anunţă frumos de dinainte, nu te prinde cu nădragii-n vine. O avea niscai experienţe dacă a ajuns să pună afişe de înştiinţare vizită.

      Reply
      1. Roxana

        La noi aşa se obişnuieşte, în tot oraşul se afişează clar ora şi ziua. Adică, vreau să zic că nu ţine de preot. Am avut altul înainte, dar de doi ani l-am primit pe acesta, pentru că şi în micul nostru colţ de cartier s-a pornit să se construiască o biserică şi s-au reîmpărţit blocurile arondate fiecăruia. Dar de obicei, celălalt preot era foarte parolist, de multe ori se încadra într-o jumătate de oră – adică afişa 15-15.30. Asta şi-a luat marja de eroare, dar chiar şi aşa a sărit peste ea. Totuşi, acum că aflu că prin alte părţi nu se obişnuieşte să se anunţe, sunt very happy să ştiu. Oricum la noi dacă nu eşti atent poţi să-l ratezi. Ei clopoţesc şi dacă uşa nu-i deschisă nu intră. Aşa că într-un an am ratat evenimentul, deşi am fugit după preotul care coborâse un etaj. Dar n-a mai vrut să se întoarcă (asta era ăla de fugea într-un bloc în jumate de oră). De asta stăm afară la pândă – să nu-l ratăm, dacă oricum ne-am trezit :)) Oricum ăsta e mai de treabă s-a reîntors şi în blocul vecin şi a şi spovedit-o pe vecina, aşa că … putem trece peste faptul că aşteptăm mai mult. Bine că nu vine mai repede, să nu fim pregătiţi 🙂

        Reply
  5. blo

    eu in toti anii in care l-am lasat pe tata popa sa-mi dea cu apa sfintita prin casa, n-am simtit vreo schimbare. adica tot ca un cur mi-a mers, si cu agheasma, si fara. bine, probabil ca daca nu dadea, mi-ar mai fi crescut o mana, sau mai stiu eu ce mi se intampla.. :))))
    acum sunt linistita, habar n-am cand sunt sarbatori, cand sunt moaste, sfintiri si alte alea. presupun ca ar trebui sa mai trec pe la biserica, desi sincera sa fiu, nu ma simt deloc ca si cum n-as avea Dumnezeu, ba dimpotriva.

    Reply
    1. mixy Post author

      Nici pe mine nu mă schimbă, dar e placebo pentru mama.

      Reply
  6. Mihai

    asta cu busuiocul la mine e bine fixata in calendar, la tara are acelasi traseu si stii in fiecare an la ce ora vine, iar aici, in sibiu, te anunta cu cateva zile inainte ca vine(sambata intre 1 si 3, asa a fost anul asta)
    cand eram mici, la tara venea in 5, in ajunul bobotezei, un pic inainte de 9 dimineata. fiind 4 frati, aveam o conventie cu bomboanele din brad, puteam sa le desfacem/ mancam numai dupa ce trecea popa cu botezul. iti dai seama ce asteptat era 😀
    (ok, intr-un an unii din porcii cu care tata era foarte prieten, cum era de altfel cu toate animalele din curte, ca nu puteai nici sa te piji in gradina, ca ti se urca cate o gaina pe bombeuri la povesti, asteptand un bob de porumb, o atentie, ceva, da, porcii aia, foarte haiosi, intr-o tura de dat liber prin gradini, au impins usa casei cu botul, ca au miros foarte fin, si i-am vazut fugind cu bradul dupa ei prin curte, tragand de bomboane(de alea cu fondant straveziu verzuliu))

    Reply
    1. blo

      la noi bomboanele dispareau pe sest, una cate una, dar lasam ambalajele in pom 😀

      Reply
      1. mixy Post author

        si noi lasam ambalajele in pom.
        Daca as vedea porcul cu un copac de bomboane in gura, cred ca l-as manca de viu! :))

        Reply
  7. Bianca Nymph

    Acum cateva luni la inmormantare la tataie popa are 3 baieti, toti popi la randul lor, si i-a adus pe toti la slujba. Asa a trebuit sa dea mamaie din buzunar 400 de ron, cate 100 pentru fiecare popa…

    Reply
    1. mixy Post author

      Pai asa am dat noi, pentru popa care i-a facut slujba aici si a insotit convoiul mortuar, si pentru ala de la tara

      Reply
    1. mixy Post author

      =))))))))))))))cod portocaliu de stropi! Doamne, cu ce pofta stropesc!!!

      Reply
  8. silavaracald

    La mine a venit, dar pana sa-i dau drumul in casa, a plecat mai departe. Dar s-a intors, ca deh, il stia pe barbatu-miu larg la mana. Era cu inca patru haidamaci. Dupa cele mai putin cinci minute cat a stropit el pe-acolo, sotioru’ i-a strecurat in buzunarul sutanei o bancnota cam mare, motiv pentru care, ca tot era sfintita recent casa, am tras cu el -dupa ce a au debarasat aia terenul- o cearta zdravana pe tema asta, eu afirmand ca banii aia mai bine-i dadea vreunei familii amarate, el sustinand ca nu si-a dat seama ca suma aia era asa de mare cum mi s-a parut mie.
    Ce mai, la cate pacate ne-am facut atunci (eu: manie si vorbe grele; el – minciuna) ar fi nevoie din nou de o sfintire serioasa a casei, dar cred ca ma lipsesc de asta. 😀

    Reply
    1. mixy Post author

      Of, pacatosilor! Trebuia sa va faca baie popa, nu sa va stropeasca!

      Reply
    2. kekee

      Îți preiau eu păcatele alea ( și alea viitoare ) dacă-l lași liber în curte pe Papi și Lili tura viitoare când vine Batman & comp.

      Reply
  9. ady

    Cand a venit popa eu tocmai construiam un tiramisu. Fara sa-l rog eu peste bucatarie a stropit mai cu mila, sa nu-mi darame edificiul. La noi intra peste tot.

    Reply
    1. mixy Post author

      De obicei si la noi, dar acum nu stiu precis pe unde a stropit…

      Reply
  10. Mirona

    Am si uitat de popi care “boteaza” in numele banului! 😀 Pentru cei credinciosi, scuzati blasfemia!

    Reply
  11. kekee

    Eu i-am explicat mai demult că nu pun botul la poveștile lui, iar mama votează cu unul de la ” concurență ” care nu trece pe la noi.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.