la nastere

By | 2015-09-25

Mi-a făcut poftă Michelle săptămâna trecută cu povestirea ei despre naștere care pe voi nu v-a impresionat și-am rămas cu…chestii umflate până azi, când uite, mă desfășor aici să-mi treacă de poftă:

Când am rămas eu gravidă, m-am bucurat nespus că o să nasc o mogâldeață numai a mea (aveam un presentiment de minus vizavi de tac-su), dar părinții mei n-au privit cu ochi buni treaba asta. Mama se întreba dacă m-o fi scăpat doctorul în cap la naștere și nu-și aduce aminte, iar tata m-a întrebat serios:

– Spune-mi cinstit, simți tu prin toți porii că e momentul să faci un copil acum?

– Da, tată.

– Mhm. Pesemne că ți-e frică să nu-ți dispară specia?!

Mai în glumă, mai în serios, am continuat să fiu la fel de gravidă.

Nu redau acum grețurile, năbădăile, somnul (am avut o perioadă în care eram în stare să dorm stând în fund). În prima săptămână din luna a 8-a merg în vizită la mama la spital, că era internată în perioada aia. Coborând cu ea scările spitalului când să plec, mă simt udă, și-i spun.

– Doar nu ți s-o fi rupt apa acum? N-are cum.

– Nu, înseamnă că m-am pișat pe mine nițel.

Ajung acasă, schimb indispensabilii și mă ia o durere de burtă. Mneh! Strâng din dinți și trece. Merg la baie că poate fac ceva. Lulu! Peste vreo 20 de minute mă ia altă durere de burtă, la fel de acută. Mai strâng și de data asta din dinți, până crapă o măsea spre sfârșitul gurii. “Las’, dă-o dracu de măsea, că nu se vede până acolo! Mai am destule.”

Bă nene, dacă am văzut că mi se tot înmoaie chiloții și mă doare burta, trag de putoarea de Mixu care dormea cât patul.

– Scoală, că e groasă!

– Pe bune?!!

– Nu aia, bolovanule! Cred că nasc.

– Aiurea, lasă balivernele, că naști peste o lună jumate!

Și s-a întors pe cealaltă parte.

– Da? Atunci chem salvarea!

Sun la salvare, îi povestesc ăleia cum că cred că nasc. Aia nu mă crede și îmi închide telefonul în nas, că cică aude destule poante pe zi, e sătulă. Mai sun o dată și-mi răspunde altă tanti, ea mai binevoitoare, eu mai lătrătoare și-mi trimite salvarea care vine de urgență în vreo oră jumate. Ăștia de pe salvare zic că poate am limbrici, viermișori sau ceva, dar pentru orice eventualitate să mergem la spital.

Nino-nino cu salvarea pe semafoare roșii, la un moment dat zice șoferul:

– Cine dracu’ e tâmpitul ăsta care merge pe roșu după noi?

Verific și-i spun:

– Tatăl copilului.

Mă consultă o spanioloaică stabilită în RO, care era de gardă atunci. Îmi spune că e naștere spontană, deci o să nasc. Încep să plâng, că eu știam că cei care se nasc în luna a 8-a de sarcină nu trăiesc. “Nu puteți să mă coaseți, să stea copilul acolo?!” Doctorița mă potolește zâmbind și-mi spune că o să fie un copil mai mititel, de vreun kil și ceva, dar o să stea în incubator și o să trăiască.

Mă scoate o infiermieră pe un căruț, pe sală aștepta Mixu. Zice:

– Hai să mergem!

– Unde?

– Acasă!

– Bă, ești nebun? Cică nasc în seara asta.

– Ba tu ești nebună, că a zis aia de pe salvare că a vorbit cu doctorița și că fost alarmă falsă.

Infirmiera care împingea căruțul confirmă:

– O duc la sala de travaliu.

Își dă ăsta peste frunte o palmă cât casa:

– I-am mai dat și șpagă lu’ aia de pe salvare de bucurie că ești OK!

Următoarele 4 ore m-am bucurat de o crăcănare naturală, chinuindu-mă natural pe patul de travaliu. Durerile se întețeau și urlam la fel de natural ca o fiară înjunghiată. Fătul era monitorizat permanent, aveam burta plină de fire astfel că-i auzeam inima bubuind în toată încăperea.

Era seara târziu, lumea se odihnea, nu mai năștea nimeni în afară de mine, așa că mi se auzea glăsciorul până hăt departe. De mila mea, Mixu a mituit niște asistente să intre nițel la mine să mă încurajeze. M-am bucurat când l-am văzut:

– Ieși dracu’-afară!

– Băăăi, revinoți, nu mai urla așa. Tu știi până unde se aude? Ce naiba, eu știu că tu ești tanc!

– Știi pe dracu’!!! Ieși, să nu te mai văd!

– Îți dau apă, ceva? Ți-e sete?

– Du-te dracu’!

Pân’ la urmă s-a dus, dar nu s-a dus dracu’, ci numai pe hol.

După vreo oră, nemaisuportând să-mi audă gemetele (că nu mai aveam forță să urlu), intră iar și încearcă să mă îmbuneze. Vorbea ca televizorul, ca să-mi atragă atenția. Eu aveam o treabă să mă zvârcolesc în timpul ăsta. La un moment dat zice vesel:

– Foarte de treabă doctorița asta, am vorbit cu ea. Ce mă bucur că e femeie, și nu naști cu bărbat!

L-am trimis blajin înspre origini și iar a ieșit numai pe hol.

Când să nasc, cheamă asistenta pe doamna doctor, care intră cu șase studenți în salon, 4 băieți și 2 fete. Mă suie repede pe masa de nașteri, se împachetează în chestii sterile și se apucă de treabă în timp ce studențimea se zgâiește de o parte și de alta a picioarelor mele.

Scoate copilul: “E fată, să-ți trăiască!” sunete de bcurie și satisfacție din partea studenților, de parcă ar fi născut ei cu mă-sa,și în timp ce doctorița curăța copila, îi întreabă pe-ăștia:

– Cât e ceasul?

Mai multe voci răspund:

– 12 fără 5, 12 și 3 minute, 12 fără 1 minut…

Mă întreabă și pe mine:

– Al tău cât e?

– 12 fix.

– Și când vrei să declarăm copilul? Pe ziua de ieri sau cea care tocmai a început?

– Cea în care am intrat, că e sărbătoare mare, și n-am chef să-i fac ziua 2 zile la rând…

(și-n ziua de azi îmi reproșează că ar fi putut să aibă și ea două zile una după alta!! Îți dai seama câte cadouri, ce beții?! )

Cântărește copila, 2,500 kg. Nu-i vine să creadă și o mai pune o dată pe cântar. Zice:

– Păi da, când ți-am spus că o să aibă copilul 1 kil și ceva nu văzusem ce animal de tată are…Dacă se năștea la termen te crăcănai până în salonul de vizavi.

Mă duce la reanimare, unde apare animalul fericit și plâns de-mi venea să-l pocnesc. Eu muncisem, el plânsese săracul! După ce se bâlbâie, pentru că ar fi vrut să zică, dar nu știa ce să mai zică, îi ușurez chinul:

– Te-ai bucurat degeaba că nasc cu o femeie. Patru bărbați s-au zgâit între picioarele mele în noaptea asta.

 

0 thoughts on “la nastere

  1. adelinailiescu

    Are natura grija sa echilibreze balanta: desi cei mai multi parinti (in special tatii) isi doresc baieti, fetele sunt mult mai viguroase si mai apte sa se adapteze inca de la nastere.
    Sotul meu nici n-a stiut cand am nascut, eram internata in maternitate de aproape 2 saptamani, dar nu stateam peste noapte, cum pleca doctorita, cum o taiam si eu acasasi ma intorceam a doua zi dimineata, parca mergeam la serviciu. Asa ca abia cand a vazut ca nu vin, ca de obicei, s-a gandit sa vina el sa vada ce-i cu mine.Eram operata de cateva ore si el avea un flacau de 3,600 grame. 🙂

    Reply
    1. arakelian

      vaai, ce haios, daca mergi zilnic la maternitate, nimeni nu te mai crede ca pleci in travaliu :)))

      Reply
  2. MonicaZamfir

    Iata ca aflat un text foarte interesant scris intr-un mod greu de aflat in internetul romanesc. Acum, dupa ce am citit acest articol, vreau sa va spun ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se schimba ora, macar fixati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu uita sa ajungeti la timp unde trebuie sa ajunget. Multumesc!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *