3 mâini, 3 picioare și o motoretă

Am mers la mamaie și m-am schimbat repede în salopeta de muncă, respectiv haine vechi de parcă aș fi fost copil de bogdaproste. Am legat teneșii rupți găsiți în dotare cu niște sfori în loc de șireturi și am intrat în vie. Pe mamaie doar am salutat-o, i-am spus că n-avem de povești. Am auzit-o țipând după mine:

– Vezi să nu rămână o boabă pe jos, că acum nu mai sunt chioară, văd dacă lași ceva în urmă!

Mai bine îmi băgam un băț în fund și nu te mai operam de cataractă!

Mama a așezat repede storcătorul de struguri pe butoi ca să aruncăm strugurii direct în el și a întrebat-o pe mamaie:

– Te descurci, bre, să te mai ridici din când în când să storci strugurii?

Mamaie a oftat de pe scăunelul de lângă ea:

– M-oi descurca, maică!

Și a intrat și mama în vie.

Rememoram vremurile când eram echipa completă, toată familia în păr, gălăgie printre rândurile din vie, mai o caterincă, mai o melodie, versuri la buton – că suntem familie de versificatori înnăscuți, mai ales de versuri indecente. Acum, liniște.

Lucram în liniște, chinuit, să terminăm repede ca să ajungem și acasă diseară.

În timp ce duceam găleata de struguri către storcător, mă uitam cu milă la mama cum șontâncăia în vie din cauza durerilor de picioare. M-am scremut să arunc strugurii în storcător mai mult cu o mână, că cealaltă încă suferă. Mamaie s-a ridicat greu de pe scăunel ca să stoarcă ce aruncasem eu acolo și a început să pârțâie râzând o bășină preluuuuuuuungă, interminabilă, începută probabil din intestinul subțire, la care cățelul a început să latre speriat. Am stors eu în locul ei, de teamă că gazează toată curtea.

Dar cam așa am terminat noi de cules via: în 3 mâini, 3 picioare și o motoretă.