Știi, în mod normal trebuie să-ți aduci aminte în ce an te-ai născut, să nu repeți povestea de câteva ori aceleiași persoane, să nu inventezi cuvinte când le uiți pe alea uzuale (aici tind să cred că mamaie nu suferă decât de …prostie, pentru că are două clase ca și trenul, de-aia inventează cuvinte- citiți categoria cu “mamaie”), să nu uiți să te speli, să astea… sau pur și simplu să devii ciudat.
De teamă să nu devin “ciudată”- că am o mare problemă cu chestia asta din cauza stresului cică, am început să-mi notez ce vreau să vorbesc cu alte persoane (gen task-uri de serviciu foarte variate, că așa e când ești director economic în mediu privat (dig this, bugetarilor!) ) inclusiv cu mama, pe care am ajuns să o văd săptămânal și vreau să vorbesc chestii arzătoare cu ea (la telefon nu merge, mimează bine lipsa furiei).
Acu’…veneam și eu de la muncă și mă gândeam pe drum ce-o face fi-mea. Zic, “e vineri, a dat teza aia nașparlie la info…ce-ar putea să facă în seara asta? Hmmm….Să vezi că-mi dă mesaj că se duce la prietenul ei”. Scot telefonul cu gând s-o întreb ce planuri are și văd că am primit mesaj de la ea în urmă cu 5 minute: “vezi că mă duc până la el”
Și mă bușește o hohoteală de râs în stația de tramvai!….(Se mai distrau și alții de râsul meu)
Deci, e bine. Mi-am adus aminte că am un copil și am presupus exact ce va face. Nu am început de Alzheimer.
E un început de telepatie. Ăsta e în grafic.
😉