După violență (18)

Lui Z aproape că îi tremura barba că plec. Arăta ca un cățeluș lăsat pe preșul de la ușă. Aseară băiatul ei a luat-o în brațe, a pupat-o și i-a spus pe limba lor că o iubește mult. Apoi a venit și m-a luat și pe mine în brațe, m-a pupat și mi-a spus pe românește că mă iubește și pe mine. M-a topit.

Le-aș lua pe toate acasă, dar unde să le iei?!!

Majoritatea au aceeași problemă, au lăsat loc de muncă și case, au plecat cu copiii pe drum. Ca să nu mai fie bătute și amenințate, copiii să nu mai asiste la spectacole cu mama urlând de durere fizică sau psihică, să nu mai fie terorizați la rândul lor. Au plecat cu ce e pe ele ca să-și caute liniștea. Sunt dispuse să rabde orice, să mănânce orice, numai să nu își mai vadă proștii din dotare.

Suntem și câteva cu bestii speciale, când ne aud celelalte fete le vine să se întoarcă acasă. Așa, când suntem împreună parcă suntem mai puternice, prindem curaj pe pătrățica proprie. Din păcate  trebuie să mutăm locul. Nu pleacă nici una fără să-mi ceară numărul de telefon. Mi-au umplut agenda. Vrei, nu vrei, nici nu pot să-mi schimb numărul, pentru că noi nu răspundem persoanelor necunoscute…

I-am spus lui Z că nu știu cum o să vorbim prin sms-uri, fără să gesticulăm nițel. Poate video call. Aseară m-am chinuit câteva minute s-o fac să priceapă ce e ăla cui. Nu pricepea neam, înțelegea numai topor. Până la urmă am căzut de acord asupra unui topor mai mic și foarte ascuțit. Of, ce de i-aș mai spune pe românește!

Nu știu cum ești tu și ce înțelegi tu din ce povestesc eu, dar unii oameni sunt foarte zen. Au senzația că oamenii se pot înțelege de vorbă bună, că se poate discuta, se poate ajunge la un consens sau se poate da mâna prietenește în caz de dezacord.

Știu, sună minunat! Până și Moșu stă în Laponia, ce mama dracu!

În realitate , există animale de-astea care își impun punctul de vedere și cică trebuie să te supui. N-a înțeles ea, mama, de ce continuă ăsta să existe (fie chiar și așa, paralel) în viața noastră, darămite unul străin! Bine, mama nu înțelege nici de ce n-am reparat dușul în totalitate și de ce există praf în casă (a trecut pe acasă la vreo 7 săptămâni de când  început circul) , asta în condițiile în care noi gonim și ne ascundem de atâta vreme, abia mai stau nădragii pe noi de cât ne-am uscat, iar eu am făcut aceleași cumpărături în 3 săptămâni consecutive, pentru că uitam că am cumpărat în urmă cu o săptămână ce voiam să cumpăr. Ai idee câte tampoane și cât zahăr am?!!

Mi-a plăcut de avocatul pus din oficiu pentru el, a venit să se uite pe caz și după ce a văzut probele a concluzionat către mine:

– Tu ești de vină, că ai răbdat atâta timp!

– Da, am mai auzit asta. M-am obișnuit. Acum mă lăsați să scap de el, vă rog?

La final, după ce l-a văzut și a văzut și circul de pe holurile judecătoriei, s-a apropiat de mine și mi-a șoptit:

– Bine, nu ești tu de vină, dar ferește-te din calea lui, ok?

Te rog să mă crezi că în momentele astea nu îmi permit să nu răspund cunoștințelor la telefon. Le pun pe jar. Măcar un mesaj, orice că sunt ok. Unii pricep. Mama are o treabă cu praful, nici nu mai vorbesc cu ea, mă enervează. Mamaie în schimb mă sună doar ca să-ți aud glasul maică…și să te întorci cu bine acasă, la cuibul tău. Face așa de bine să auzi că cineva vrea doar să-ți audă glasul…

Prietenii mei, oamenii care mă cunosc și în realitate, îmi așteaptă postările cu înfrigurare. Nu vor să dea like/share pe facebook, pentru că le e greu și pentru a păstra anonimatul Unii dintre ei au fost ciuguliți de pe profilul fb al fie-mii și li s-au trimis poze și mesaje tâmpite, dar alarmante, că el e tatăl Oanei și că a dispărut Florentina, nu o mai găsește.

Norocul meu că nu cunosc decât oameni deștepți (insert big hug) care au ignorat mesajele, dar m-au anunțat. Dacă ar fi răspuns, ar fi știut și el pe cine să întrebe mai…în amănunt. Sunt oameni pe care i-am văzut doar o singură dată în viață și a fost de ajuns. Sunt oameni cu care am lucrat o lună și a fost de ajuns. Sunt și cei pe care îi cunosc de mai multă vreme. Știu, pe tine nu te cunosc, poate ne vom vedea.

OK, deci am plecat. Am preferat să merg mult pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, ca să respir nițel. Nu prea respiram, am pierdut niște antrenament, niște kilograme și am redevenit fumător, ce vrei? Va trebui să pun pasul în funcțiune zilele următoare.

Mama, I m coming home, parcă era un cântec, ceva. Mama nu era acasă, dar praful da. Și o șosetă de-a fie-mii lângă pat, dar am acceptat să plece fata din oraș, deci nu aveam cui să-i spun că de ce mama naibii are o șosetă desperecheată lângă pat?? M-am enervat, mi-am adus aminte de mama cu praful ei, mi-am adus aminte că mamele uneori o iau razna și te uiți la ele și nu înțelegi de ce se iau de tine pe chestii mărunte, și am băgat șoseta la spălat. De fapt am băgat totul, tot ce am lăsat noi pe fugă, schimbat în grabă, plecat în grabă, astea… Fata mea, dacă citești asta, să știi că aluatul ăla rămas în frigider e la WC acum, ok? Nu părea că mai poți scoate ceva din el și nu știu de cât timp zace acolo…Și nu te cert pentru șosetă, doar ziceam.

Am schimbat geaca cu cea primită cadou de la Oana de ziua mea, luna trecută. S-a supărat atunci că nu o port, dar i-am spus că nu e momentul potrivit. Acum e. Schimbat geanta cu una veche de-a Oanei (norocul meu că a văzut-o rar pe fi-sa, deci nu-i știe toată garderoba). Rearanjat trusa de fugă în geantă (asta e cu ceva centimetri mai mare decât gentuța mea, moooaică ce de spațiu!!) , bocancii. Așezat draperii și pe unde n-am draperii am pus veioze mici pe jos, să nu se vadă lumină în afară, lăsat papucii de casă și încălțat cu șoșoni făcuți de mamaie (ăștia nu fac gălăgie pe gresie), ăhmmmm….la baie chiar am zis că nu mă mai gândesc la nimic, doar mă bucur de baie.. Și m-am bucurat. Până când am văzut că am dâre de scărpinături în locuri în care nu știam că m-am scărpinat. Sunt tot o rană. Habar n-am cum am reușit.

Voi sta câteva zile pe acasă și îmi voi aranja drumurile. Nu știu dacă a fost anunțat despre ordinul de protecție, deci, stau la umbră. Voi anunța împrejurul blocului, în principiu pe oamenii pe care îi cunosc și care se mai uită pe geam. E disperat și supărat deopotrivă. Am folosit niște chestii la care nu se aștepta, l-am surprins. Acum e…care pe care.

Deci sunt ok, da?