Cum dracu să nu-ți faci singur legea?

By | 2018-04-17

Sunt supărată pe Legea 217/2003, aia cu prevenirea și combaterea violenței în familie, de…multă vreme, cu completările și adăugirile ei cu tot! Am urmărit-o și pe ea și efectele ei ani la rând. Acum am speranțe mari în proiectul ăsta de modificare a legii,  cu ordinul de protecție provizoriu emis de polițist pe o perioadă de 5 zile  în caz de pericol iminent și, firește, sesizați de cineva, că doar n-o să umble poliția liberă pe stradă și o să te întrebe când fugi de agresor:

– Hei, pisi, de ce fugi? Ai întârziat la muncă? Sau te scap de individ?

Dar eu am speranțe…în brățări electronice care nu știu când și dacă or să existe, în condițiile în care poliția încă folosește faxul și vin angajații cu pixuri de acasă să-ți ia interminabilele alea declarații cu limbaj de carton în 3 exemplare. Bine… încă nu mi-e clar ce criterii îi trebuie polițistului să-ți dea cele 5 zile provizorii, probabil vreo spitalizare, altfel de ce ar face-o??!

Când am citit azi adăugirea parlamentului la lege: Împăcarea părților înlătură răspunderea penală doar în cazul primei sesizări sau plângeri penale, am leșinat de râs. Deci parlamentul nostru consideră că prima bătaie nu e chiar nasoală, că merge, asta e, mai scapă omul câte o palmă, poți să pui botul și să te împaci. În timpul ăsta vocea poporului spune că prima palmă o iei mai greu, restul pumnilor vin de la sine… Mhm. Cam ca prima bășină în cuplu. Niciodată nu e ultima, indiferent cât de împuțită e.

Bun. Deci vox populi, vox Dei e fix pix în mileniul ăsta. Limbă moartă.

După ce am râs, m-am enervat. Ieșisem să fumez o țigare, iar pisica unei doamne din vecinătățuri se dădea bine pe lângă mine. Nu-mi plac pisicile de nici un soi, cu toate astea mai împart uneori sandvișul la muncă cu ea. Ei îi place cărnița din sandviș, e de treabă, adică mă lasă pe mine să mănânc pâinea, să mă fac fată mare. Acum torcea pe lângă piciorul meu, doar-doar o primi ceva. Ghinion. Doar fumam. Și mi se zbârlise pielea de greață când o vedeam așa…felină. Nu pot să le sufăr, chiar dacă am vârsta la care ar trebui să am cel puțin două în casă. Heeei!…Două mâțe, nu două găști de mâțe!!

Multe din fetele din centru nu au obținut ordin de protecție pentru că nu s-au dus bătute în instanță, au ratat momentul. Sau poate n-au fost bătute. Statistica zice că trebuie să fii maltratat bine fizic și să ai cojones să depui și plângere și să mai și respiri după aia, ca să ai șanse să poți ține pe cineva departe de tine. Nasol. O bătaie trece, funcție de răni. O uiți. În realitate violența psihologică e mult mai groaznică, e la pas, zilnică și oribilă. Îți f#te creierii, riști să nu mai fi om întreg toată viața.

Motanul din vecini îi făcea iar ochi dulci prietenei de lângă piciorul meu. Gagica felină e castrată, ăla nu, în plus e disperat după ea. Ea fuge de el, el o urmărește tot timpul. Ea a fugit pe acoperiș, el după ea, s-au bătut ca chiorii zburătăcind praful și crenguțele de pe acoperiș, ea a căzut și a venit iar la piciorul meu, speriată. Ăla după ea.

M-am înfuriat și l-am dat dracu, mirându-mă de reacția mea. Am ajuns să fiu solidară până și cu mâțele!!!…

Motanul mi-a răspuns scuipând:

– Phhhhh!!!

Prietena mea s-a ascuns după un ghiveci mare, stătea ascunsă acolo de parcă era moartă.

Am început să arunc cu bețe în motan, țipând la el, s-o lase în pace și să plece.

A plecat până la urmă, înjurându-mă pe limba lui.

Pisica nu a respirat de după ghiveciul ăla. Mi-am stins a doua țigare și am lăsat pisica tot acolo, în voia ei.

M-am întors în firmă mai tristă decât plecasem. În ziua de azi, a mileniului trei, femeile își fac dreptate ca între animale.

 

One thought on “Cum dracu să nu-ți faci singur legea?

  1. Michelle

    Avea proful meu de economie o vorba ” de multe ori e considerat vox populi, vox derbedei”….asa ca sa vezi cum ne considera cei care ne guverneaza

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *