în loc de icoană

După ce am văzut în ce funcții îi plasează aleșii –  nu aleșii noștri, cum să spun? aleșii “majorității”- pe copiii lor, m-am întrebat dacă aș face același lucru pentru copilul meu. Eu, să fiu ministru (presupunem prin mega-absurd), fata mea ce ar fi? Pe ce post aș lipi-o?

(Asta-mi aduce aminte de posturi scoase la concurs pe la administrații, de care nu te lipeai nici să depui dosar dacă nu plăteai o șpagă considerabilă. Asta se întâmpla odinioară, acum stăm biiiine de tot! Nu mai e șpagă! Mhm!…  )

Nu cred că aș lipi-o pe fata mea ușor de o funcție bine-pusă.

Eu am avut alt model.

În vremurile în care eram copil, era comunism în țara asta. Nu știu cum dracu’ a rămas RSR-ul  fără datorie externă, pentru că fura toată lumea (asta ca să înțelegeți de ce mulți au rămas așa…ciorditori). Furau muncitorii pe rupte, fiecare pe unde lucrau. Unii șuruburi, alții țesături, alții se înfășurau în cârnați în drum spre ieșirea fabricii, unii o duceau bine la alimentară și șpăguiau pe toată lumea cu biscuiți. Care făcea rost de zahăr cubic era în grațiile tuturor semenilor! Mai ales ale copiilor.

Fura lumea și în vacanțe, mi-a luat ceva vreme să înțeleg de ce nu avem niciodată numărul corect de tacâmuri la masa din cantină, în concediile alor mei luate prin ONT.

În vremurile alea în care avorturile se făceau cu frunză de leandru din vaaaarii motive, de mureau femeile mai rău decât mor porcii acum, exista un muncitor sărac, care nu venea acasă decât cu salariul. Nu fura nimic și chiar se distra când ieșea așaaa…golaș, cu mâinile ridicate pentru percheziție pe poarta fabricii; îl știau paznicii ca pe un cal breaz, era unicat. Era mereu liber și necuprins de furăciuni.

A ajuns într-o zi maistrul secției în care lucra nevastă-sa. Cel mai mic salariu din secția lui îl lua fix nevasta lui  pentru că, chiar dacă depășea norma, el îi spunea că or să se supere ceilalți dacă află că ea a luat bani mai mult ca ei. Or să creadă că a favorizat-o.

Nevastă-sa era oripilată.

În timp ce toată lumea dădea din coate să își tragă spuza pe turtă, pe el îl preocupau durerile celorlalți.

Chiar și când și-au depus dosarul să li se dea casă, pentru că stăteau într-o cămăruță în curtea gazdei pe dușumeaua căreia umblau melci fără casă pe jos  de stătea nevastă-sa tot timpul cu sufletul la gură a vomă, el a refuzat rândul lui la casă spunându-i neveste-sii:

– Omul ăla avea mai multă nevoie de casă decât noi. Măcar noi avem un acoperiș, ăla stătea cu familia în lift. Tu înțelegi că alții sunt mai rău decât noi?

Modelul ăsta, așa fraier cum pare…modelul ăsta de care vă spun… modelul ăsta a fost tata.