Prietenul parintilor mei

By | 2018-08-27

Am copilărit mergând pe la ei pe la curte. Făcuse un leagăn în curte, că poate vin copii în vizită la el. Nu știu ce copii veneau, dar eram în culmea încântării în leagănul ăla, parcă era croit pentru mine. Nu știu cum era cu alți copii, dar aveam senzația că omul ăsta s-a născut să mă facă pe mine să râd.

Pe vremea aia nea Gaby era leșinat după fasole și dacă nu era nevastă-sa acasă, își făcea singur. Și dacă dădea fasolea în foc pentru că era prea multă și pentru că era prea puțină apă, se scurgea de pe aragaz pe țărâna din bucătăria de vară din miezul Bucureștiului și nea Gaby o punea la loc în oală, să nu-l certe nevastă-sa că a prăpădit fasolea pe jos. După ce în prealabil o mătura în  făraș, când mânca tanti Anișoara – nevastă-sa dintâi- rămânea cu plombele în castron de la atâta pietriș măturat cu fasole! Hodoronc, hodoronc în gura ei:

– Gabi, ce-are fasolea asta???

– Știu eu, Anișoară? N-o fi fiert cum trebuie!

– Mă, Gabi, astea-s pietricele!

– I-auzi, ai dracu nenorociți! Au băgat pietre în fasole, să atârne la cântar!!

 

Se completau, erau perfecți. Tot timpul când mergeam în vizită la ei, râdeam. își dădeau replici acide, niciodată nu tăcea nici unul, râdeam continuu, mă iubeau. Îmi plăceau.

A murit tanti Anișorara (nevastă-sa) și la vreo 2 ani diferență a luat-o pe tanti Coca. De tanti asta asta nu prea mi-a mai plăcut, era serioasă.  Mi-a explicat:

– Măi fată, trebuia să iau și eu o babă să-i mănânc zilele, nu?

 

I le-o fi mâncat, nu știu.

Când a murit tata a fost singurul nene care a stat pe lângă mine și a zis:

– Stai liniștită fata mea, toată lumea moare, liniștește-te și  nu mai plânge , că moartea e ceva normal. Pare că e bine dincolo, că nu s-a întors nimeni să spună că nu e bine.

Îmi povestea că e bine că am chemat o firmă de servicii funerare, pentru că pe el l-au chemat unii o dată în bloc să bărbierească un vecin proaspăt mort. S-a crucit și-a zis: Băi, băieți, eu n-am bărbierit niciodată unul viu, dară-mi-te unul mort! Lumea a insistat, el a zis hai să fie de ajutor.

– Și cum te-ai descurcat, nea Gabi?

– Foarte bine, fata mea… Două prosoape de sânge am scos din barba mortului ăluia, și-i arăta moaca de parcă îl hăcuisem, nu bărbierisem…Părea că murise pe front.

Mă umflam de râs și nu știam cât să-i dau crezare. Aveam și eu amintirile mele cu cosmetizat morți.

 

Mă uitam la el că abia se ținea pe picioare și nu putea să urce scările și-l întrebam:

– Bre, nea Gabi, de ce nu ți-ai luat cârjele? Cum urci acum?

– Staaaai, fata mea, liniștită, că mă țin de baba din dotare. Leșină ea… adio și eu!

 

Anul trecut, când  împărțea mama pomeni, nu știu de ce, dar am zis că vreau să merg și eu la nea Gabi , că cine știe când îl mai văd.

M-a luat.

Doaaamne, ce s-a bucurat nea Gabi, de parcă aveam iar 2 ani și el nu știa cum să mă facă să râd. Invariabil am ajuns să vorbim și despre PSD – ținea cu ei, băga-mi-aș pla, dar îmi era prea simpatic să-l contrazic, mi-a pus pe masă dulciuri de care nu m-am atins bicoz dietă chipurile, mi-a dat nu știu ce suc….

Și la un moment dat am întrebat dacă baia e tot acolo, unde știam eu, de-acum jde… ani!

Zice:

– Da, fata mea! Și după ce aprinzi becul normal, vezi că mai e un întrerupător mic, să se aprindă becul în toată baia.

Am priceput repede.  La primul întrerupător era un led leșinat aprins, la al doilea se aprindea becul normal. Economie, maică.

Apropo de maică: mama când a auzit că mă lasă să deschid al doilea bec:

– Deci vin de peste 20 de ani aici, de când stau ei la bloc, dar nici  măcar O DATĂ!!  N-a zis că am voie să deschid al doilea bec. De ce dracu te-a lăsat pe tine?!!!

Pentru că în ochii lui eram copila aia simpatică ce se dădea în leagănul din curtea lui.

 

Sau pentru că în ochii mei o să rămână singurul nene mare o să mă dea ușor la o parte de lângă coșciugul tatălui meu și care o să-mi spună blând:

– Dezleg eu legăturile tatălui tău, iau eu icoana aia. Ca să nu mai existe vorbe pe urmă de la babele astea, că e bine să pui tu mâna pe legături sau icoane. .. O să fii bine, ai să vezi! ȘȘȘ…nu plânge, te descurci foarte bine! Unde n-aș avea o fată ca tine?!!

N-a avut copii nea Gabi și s-a dus.

Unora din copiii prietenilor lui ne-a lăsat niscai amintiri…plăcute…multe.

 

One thought on “Prietenul parintilor mei

  1. Roxana

    Au avut şi ai mei aşa o familie de prieteni. Din păcate după ce s-a dus doamna, am pierdut legătura cu soţul ei care s-a putea să fie deja în acelaşi loc cu mama. Odihnească-se-n pace cu toţii. Asta e ceea ce rămâne din noi: amintirile. Sperăm să lăsăm unele plăcute pentru cât mai mulţi oameni şi aşa poate mai dăinuim un pic.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *