X steps

By | 2018-11-25

Pfuu, ce praf e aici!…Khe, khe… Nu există firme de curățenie pentru bloguri? Că tot vine Crăciunul, să-mi facă și mie o dereticare amănunțită!

Eu am fost ocupată, tu ce scuză ai? Uite, în perioada asta am înțeles de ce nu lasă lumea telefonul din mână cam…niciodată. Din cauza aplicațiilor. Cel puțin asta care numără pașii zilnic a înnebunit poporul. Păi nu-l mai lași nici când te duci la budă, nenică, nu-ți permiți. Pierzi pași.

Pe mine m-a deranjat ieri că a zis că 0% am urcat, în condițiile în care am urcat scările de 4 ori până la etajul 4 din diverse motive. Mă uitam la telefon și nu-mi venea să cred:

– Ce naiba, mă, atât de repede urc scările? Ai senzația că ai urcat cu liftul?? Mă tragi în piept?!!

Fie vorba între noi, l-am tras și eu în piept.  Am mers o porțiune mai repede și număra 2 pași în loc de un compas de-al meu. Ce m-am mai distrat!

Cu alergarea stăm foarte prost, nu mă vede alergând, probabil ar trebui să prind 50km/h ca să-mi numere și fuga.

În rest, seara verific pașii pe care i-am făcut cu telefonul la/pe mine. Uneori sunt cam mulți, așadar quest-ul meu este să am câți mai puțini pași împreună cu el.

Mă simt cam aiurea când el zice că am mers 2-3000 de pași în condițiile în care eu m-am mișcat toată ziua, dar fie, treacă de la mine!

Dacă ai citit articolul ăsta înseamnă că n-ai făcut pași. Trebuia să fi scris mai mult.

:))))

 

One thought on “X steps

  1. o femeie

    Fac 10-15 mii de pasi in weekendurile cand ies din casa (imi iese 1800 pasi pe km). In casa imi ies doar 2-3 mii desi am impresia ca ma misc mai mult (probabil, ca la dereticat nu folosesc numai picioarele).

    Altfel, nu fac curatenie de Craciun nici in casa, d-apoi pe blog…. 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.