pă nevroză

By | 2019-07-02

Din seria- lumea a început să te ferească pentru că bați câmpii: De mai bine de 2 ani mă străduiesc să nu văd praful din casă. Tata când s-a dus, nu i-a făcut nimeni o statuie că mamăăă, a fost cel mai mișto om care ștergea praful de nu găseai firicel nici cu lupa! Nu. Am știut eu, mama și soră-mea. Și încă niște 2-5 prieteni de-ai lui.

S-a dus tata, a rămas praful.

Băi nene, ce meticulos era! În fine! Crescând alături de el cu scame adunate manual de pe jos și ciucuri de covor aranjați duminica, de niște ani încoace fac eforturi să las mizerie pe jos, pete, ceva, măcar câteva zile . Mai ales în colțurile casei pe unde am mai aglomerat chestii. Mă mai gândesc din când în când: și dacă iese un păianjen? apoi mă auto-lămuresc cu blândețe ca și cum m-aș dedubla (am învățat-o de la mamaie pe-asta) :

Da, Florentino, dar încă nu a ieșit! De ce ne facem griji și pentru un prieten imaginar?!

Atâta terapie contra-obsesie de curățenie am, încât mi s-a întâmplat să mi se pară prea curat pe jos (cum zice fii-mea,  băi mami, aici e muzeu sau casă? Dacă nu împrăștiem ceva, hai să băgăm dracului la intrări niște ghirlande de-alea roșii cu ciucuri la capete, ca la muzeu, măcar să știm o treabă!) încât după ce șterg pe jos mi se pare că e prea curat. Într-o seară am pus o scamă de pe rochie pe jos. Intenționat, pentru că mi se părea că era prea curat. Am făcut ture spre frigider – că eu seara așa fac – scama tot acolo. Am făcut ture spre baie – că eu tot timpul merg la baie, scama tot acolo- spre bucătărie să fumez – da și-asta fac tot timpul în ultimul an și ceva.

Scama tot acolo. Băi ține cont, nici n-o vedeam ca lumea, că nu prea mai văd, dar scama!… A naibii să fie dacă se mișca de-acolo!!

N-am mai răbdat și efectiv am țipat la mine:

Ia-o dracului de jos, că mă îmbolnăvești așa!

Fac terapie de ignorat tâmpenii. Încă le văd, dar încerc să mă obișnuiesc cu gândul că e ok să nu fii perfect. Așa mi se pare normal să fim: imperfecți, naturali, curați, căutându-ne pe noi înșine aproape zilnic.

E clar, nici mâine n-o să fiu fluture să strălucesc măcar o zi, dar asta e, poate mă prefac în reflector și țin fluturii superbi la vedere, în toată splendoarea lor! Chiar mi-aș dori să fiu reflector și să văd fluturi strălucind!

E mai comod în spatele scenei decât în fața ei 🙂

2 thoughts on “pă nevroză

  1. Ioana

    Si mama cu tata sunt la fel, mama una, doua, hop cu fundu in sus sa culeaga scamele de pe covor… Ma obisnuisem la un momentdat asa, da mi-a trecut pe la 18 ani. Sor-mea in schimb e obsedata. Ei nu I-à trecut nici pana acum la 42 de ani. Si zau ca e énervanta. Frate nu se poate vizita la ea sa stea locului. Dupa maxim o ora, incepe, spalat alea doua farfurii din chiuveta, pus rufe, intins rufe, maturat terasa, sters masa, dat cu matura, sters iar masa ca a mancat porcu de cumnata-miu pe care il doare la banana de curatenia ei, frecat aragaz, intrebat copilasii daca vor ceva de mancare, spalat farfuriile copilasilor.. (una are 13 ani, ailalta 10 da nici una nu spala vasele)…stai ca a cazut ceva cand a pus de mancare copilasilor, da un pic cu maturica, in terasa sunt sticle de bere (goale), trebuie stranse, scrumiera e prea plina, aruncat in sacul pentru scrumiera, a dat pe langa sac, da cu matura pe langa sac si descopera ca au iesit trei buruieni langa rosii, smulge buruienile, de unde e tarana aia pe alee, matura aleea… OBOSITOOOOOOOR !! Eu sunt lenesa, recunosc, da cu siguranta stau mult mai bine cu caputu datorita acestei stari de lene. Io nu ma panichez ca vad o farfurie nespalata, lasa ca pana maine nu se strica, e o pereche de sosete langa canapea, no lasa ca le pun maine in masina cand o sa si spal samd samd. Ea e intr-o stare permanenta de agitatie “tre sa fac ceva, nu pot sa stau asa”… Coaaaaa, relaaax ca nu crapa nimeni daca le lasi pe maineee.. Da aparent unii chiaaar nu pot…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *