soluţie pentru geamuri

By | 2012-05-11

Băi, păi staţi aşa că nu v-am povestit care e cea mai eficientă soluţie pentru spălat geamuri.

Aveam vreo 11 ani când era mama internată în spital de vreo 2 săptămâni şi mai avea de gând să stea aşa.
Şi venea Crăciunul.

Fiind cel mai mare dintre copiii familiei (adică eu şi sora mea), am văzut eu că lumea făcea curăţenie pentru Crăciun, aşa că mi s-a părut firească iniţiativa mea de a face curat.

Şi-am luat exemplul unei vecine din blocul de vizavi care-şi ştergea cu sârg geamurile. După ce-am filmat bine procedura m-am pus pe treabă.

Le-am desfăcut tocăraia de lemn cu şurubelniţa şi-am început să scuip şi să şterg cu ziare mototolite.

Uite ce eram aproape încântată că terminasem geamurile dormitorului meu, când văd… o pată.
Dau pe faţă, dau pe dos, mă prind că pata e între geamuri, iau iar şurubelniţa să le redeschid şi….

Fraaaaate!…
Mă izbeşte un miros de scuipat dintre geamuri de mă dă pe spate. ( N-am ştiut că salivez aşa mirositor până atunci .)

Acu’…. îmi venea să plâng de ciudă că aveam geamuri perfect curate, dar puţeau a scuipat.
A venit tata de la muncă, i-am zis smiorcăind oful meu şi m-a învăţat să şterg cu apă şi spirt.

Eeee… altă viaţă!
Dar niciodată de-atunci parcă n-am scos geamuri atât de curate ca alea şterse cu scuipat.
Părinţii mei încă mai râd când îşi aduc aminte de obida mea.
Iar eu îmi aduc aminte ori de câte ori văd un geam care nu se lasă făcut “lacrimă”.

0 thoughts on “soluţie pentru geamuri

    1. mixy Post author

      ei, draga mea, știi ce face omul cât trăiește… 😀

      Reply
  1. sany

    =)) daca le vine vreo idee copiilor mei o sa ma asigur ca nu sunt eu cea care redeschide geamurile…

    Reply
    1. mixy Post author

      =)) nu cred că mai au de unde să învețe…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *