Din seria poveşti „pe cale orală”, așa cum i-a mers vorba Mioriţei…
Lumea îşi aşteaptă smerită rândul la spovedit. Un cor de doi băieţi, probabil viitori popi, stau în partea dreaptă a altarului şi cântă uşor. În biserica ortodoxă prima canonizare este statul în picioare: cu cât simţi că ţi-au intrat mai adânc călcâiele în gură, cu atât mai mult te fericeşte mersul la biserică.
Din penumbra bisericii răzbate ureltul unui preot:
– Ieşi dracu’ afară ! Ai făcut două avorturi şi vii la spovedit?! Şapte ani să nu mai calci în biserică !
Al doilea preot care spovedea alt rând gros de enoriaşi sare să-şi potolească fratele întru credinţă în timp ce femeia îngrozitor de păcătoasă iese val-vârtej din biserică .
Oamenii încep să şuşotească în biserică dându-şi fiecare cu părerea în ce măsură e femeia păcătoasă sau părintele sonat.
După câteva minute reapare al doilea preot făcând semn corului de probabil viitori popi să continuie cântarea pe a opta octavă a pământului.
Se reaşează pe scăunelul de lucru întrebând:
-Cine urmează?
Fata care urmează este de fapt autoarea poveştii de faţă care – cu scuzele că nu ne poate relata conţinutul spovedaniei – povesteşte în ce context a şocat-o părintele:
– îi spusesem că singura treabă pentru care mă simt prost este că trăiesc cu prietenul meu de trei ani în… hai să-i spunem „preacurvie” în termeni bisericeşti, iar preotul m-a întrebat: „şi faci şi cu gura?” … Îţi dai seama că m-a șocat și i-am răspuns tot cu o întrebare, fără să gândesc: „Dar pe tine de ce te interesează?!”
Foarte bine i-a zis-o!!!! Nu e treaba lui.
Cam pervers parintele! =))
au și ei fetișurile lor…
poate preotul vroia sa se dezvolte profesional si sa calculeze mataniile pentru pacate in functie de grad, intensitate, frecventa… =))