Bag seama că există o perioadă depresivă post-sărbători, ca şi cum ai intra în convalescenţă după atâta bucurie, magie, feerie.
Te-ai bucurat de optimismul stomacului plin şi a stării de euforie creată de pileală şi nu-nţelegi de ce trebuie să existe şi trauma cruntă post-fericire.
Ţi-ai onorat obligaţiile salutând prietenii şi cunoştinţele prin mesaje siroposo-haioase de genul „fie ca….să-ţi fie de colo-colo…la anu şi la mulţi ani!” …
Şi după toate astea trebuie să şi reintri în câmpul muncii, pentru că stă producţia, nu?!?
E şi bine…e şi rău…
E bine, pentru că ţi-ai dorit să stai cu cei dragi, numai că norma de stat cu cei dragi e super-saturată şi încep să renască acele conflicte înăbuşite de dragul păcii sărbătorilor, şi-i drept că ţi-ai dorit să stai cu ei, dar e tot aşa de drept că ţi-ai dori acum să pleci la muncă…
E rău că mergi la muncă, cu toate că e bine, fiindcă-i greu să reporneşti motoarele pentru un nou început…
E minunat să fii biped, că nu te plictiseşti niciodată!