Noi încă avem balconul doar jumate pus, dar ce contează ? Reabilitarea merge înainte voiniceşte, în sensul că balconul e învelit şi spoit frumos la exterior, iar polistirenul e înfipt în cioburile de geam din interior, dar nu asta voiam să zic.
Recent, au terminat şi acoperişul, terasa blocului.
După trei floace de ploaie când am plecat la muncă am găsit-o pe vecina de vizavi adunând cu cârpe apa care şuroia pe pereţii şi pe tocul ei de uşă. M-a văzut.
– Fir-ar ai dracu’ de nenorociţi cu reabilitarea lor ! La voi nu plouă ?
– Nu…
– Doamne, la mine plouă ca la nebuni, mi-a umplut casa de apă, a venit vecina de la 1 să se plângă că a ajuns până la ea…
Mi-am luat la revedere, că mă grăbeam, mergeam la muncă, da ?
Acu’ nu mă bucuram de necazul ei, dar vă spun serios că mă cam bucuram, pentru că îşi merită soarta, din cauza ei am plătit toţi o căciulă mare de bani şi am reparat terasa blocului, nu mai avea răbdare 4 luni să înceapă ăştia reabilitarea.
Colegii de la muncă mi-au povestit că au păţit sau au auzit poveşti de-astea şi în general cică se înfundă scurgerea pluvială de la jegurile (sticlele de bere ale) muncitorilor şi alte d-astea.
Bine că stau bine !
După vreo 3 ore mă sună mama:
– Plouă la noi în casă de la un cap la altu’ !
– Fugi de-aici, că afară nu mai plouă de mult !
– Aşa o fi, dar la noi abia acum a prins gustul să picure !…
Deci…
Vă recomand în continuare să vă bucuraţi de necazul altuia, timp de 3 ore sunteţi fericiţi.
Eu acum am alt necaz.
E atât de bine cu casa înşirată, balcon dărâmat, uscătorie dezvelită, încât de două ore de când mi-a înţepenit fundul pe scaunul ăsta de lemn, sunt fleaşcă în spinare !
De ce ?
Pentru că mama a binevoit să înşire nişte şosete umede pe el ca să se usuce, iar eu dacă am văzut că sunt ale fetei, am aşteptat să vină să şi le adune.
Şi abia acum m-am prins că erau ude.
Tot răul spre bine, aacum sunt aproape uscate cu tricoul meu.
Şi dacă mâine fac pneumonie, e vina voastră, că din cauza voastră butonez aici …
:))))
Să nu-mi spui că şosetele s-au udat din cauza ploii din casă! Oricum – faza asta cu plouatul în casă am trăit-o şi noi, pe vremea când am refăcut izolaţia pe terasa acoperişului. A fost, tot aşa, din cauza unor vecini, o amânare până ce au început ploile şi noi eram cu casa decopertată. Bărbatul meu a prins folii în tavan şi în câte un loc le-a dat gaură, a legat o sfoară şi curgeau, pe sfoară, încetişor, în lighean, ca să nu ne streseze picuratul. Totul a fost meserie, până când, într-o noapte, cantitatea de apă a fost mult prea mare şi s-a rupt folia şi toată apa s-a revărsat pe pat, pe bărbatul meu. A fost un coşmar care a ţinut 3 săptămâni, pentru că atâta au ţinut ploile (nu era secetă, ca acum). Dar pe după ce au trecut, după ce am zugrăvit, după mult timp, am început să facem haz de necaz şi eu mă bucuram retroactiv că nu m-a nimerit pe mine căldarea de apă, că şi făceam infarct de sperietură.
Ce inventiv e bărbatul tău, cu folia şi cu sfoara! Nu merita să primească duşul.
Ai dreptate, el nu merita, dar vecinul nu era acolo :))
deja caut folie 😉
Nu uita sfoara :)) Este imperios necesară ca să nu auzi cum picură 🙂
Mixy, mă dezic de orice responsabilitate dacă faci pneumonie /:)
Să nimereşti un muncitor bun în construcţii e mai greu decât să câştigi la loto, iar să nimereşti o echipă de muncitori buni e de-a dreptul imposibil – Andreia dixit.
Din pacate subscriu !
Poate la Bucuresti e mai usor
nu, la Bucureşti e mai uşor să faci pneumonie decât să găseşti un meseriaş bun 🙂
Asa procedeaza orice mama grijulie. Mai bine sa se ude tricoul tau, decat sa iasa copilul cu sosetele ude pe afara. :))
Inca mai ai sperante ca muncitorii aia sa faca ceva de calitate? Dupa atatea peripetii prin care ai trecut? 🙂
oooooof !