Mă gândesc la el ca la un om mare.
Îmi aduc aminte ca în nişte secvenţe de film, cum alerga după şobolani, îi prindea şi lătra să vii să vezi ce ispravă a făcut aşteptând cu trofeul în faţă….
Da, vorbeam de câine, tu la ce te gândeai?…
Îmi aduc aminte cum stătea cu urechile ciulite, mereu la pândă şi cum se lua de gât cu orice alt câine de talie mare care avea tupeul să sară gardul din spatele grădiniii, călcându-i teritoriul…Şi se bătea până la ultima suflare, iar când voiam să-i şterg rănile uita gustul victoriei şi se aolea ca un copil…
Minunat câine, Ţăndărică…
Dar cum toate pe lumea sta au un sfârşit, Ţăndărică, a îmbătrânit şi a murit…
Am plâns ca după un om mare.
Şi-am râs că plâng cu-atâta FOC DE FOCUL LUI…